Volkswagen Polo R şi Audi S1 vor avea tracţiune integrală

Publicat joi, 14.10.2010 10:37 de Sebastian Toma

Veşti bune pentru fanii hot-hatch-urilor de clasă mică! Grupul Volkswagen va crea Polo R şi Audi S1 cu tracţiune integrală.

Potrivit celor de la Autocar, Grupul Volkswagen va adapta platforma PQ25 pentru a suporta tracţiune integrală. Acest lucru le va permite celor de la Audi să dezvolte un S1 cu sistemul quattro, iar cei de la Volkswagen vor realiza două modele de nişă pe baza lui Polo. Unul dintre acestea va fi Polo R, iar cealaltă versiune va fi CrossPolo echipat cu un sistem de tracţiune integrală. Dezvoltarea a trei modele diferite pe platforma PQ25 cu tracţiune integrală se pare că i-a convins pe directorii concernului să-şi dea acordul pentru această soluţie tehnică.

În urmă cu ceva vreme, o serie de zvonuri şi declaraţii au urmărit versiunea de top a gamei Audi A1. Practic, dacă se vorbea de un model de performanţă, ar fi trebuit aplicată denumirea S1. Cei de la Audi nu au lansat până în prezent un model cu prefixul S fără tracţiune integrală, iar S1 nu se dorea a fi excepţia de la regulă. Aşadar, cel mai puternic model din gama A1 la ora actuală nu poartă denumirea S1, dar există posibilitatea ca acesta să poarte denumirea respectivă pe viitor.

Volkswagen Polo R ar trebui să dezvolte minim 200 CP pentru a justifica prezenţa unui sistem de tracţiune integrală. Vă reamintim că nici versiunea GTI a fratelui mai mare, Golf, nu beneficiază de un sistem de tracţiune integrală. Versiunea GTI a lui Polo dezvoltă 180 CP şi beneficiază de o transmisie DSG cu şapte rapoarte. Ne aşteptăm ca aceeaşi transmisie să fie prezentă şi pe Polo R, iar modelul să dezvolte peste 200 CP şi o valoare însemnată a cuplului motor pentru a justifica prezenta unui sistem de tracţiune integrală. Versiunea CrossPolo cu tracţiune integrală şe asteaptă a fi un model mult mai cuminte, urmând să fie cea mai puţin puternică opţiune de motorizare din gama PQ25 cu tracţiune integrală.

Via | Autocar 

  • valeriu, joi, 14.10.2010 11:21
    Vw = Suzuki

    Este vorba de platforma comuna dezvoltata in colaborare cu Suzuki , pe acesta fiind dezvoltat si generatia urmatoare a lui Sx 4

  • vxf, joi, 14.10.2010 11:35
    Canibalizare

    Tot e la moda subiectul asta , de ce mi-as lua AUDI S1 si nu PoloR care sigur va fi mai ieftin sau chiar echivalentul Suzuki care sigur va fi mai ieftin decat Polo ???

  • sebaa, joi, 14.10.2010 11:38
    @valeriu

    Platforma PQ25 îi aparţine actualelor VW Polo, Seat Ibiza şi Audi A1. E posibil să fie preluată de Suzuki, dar nu înseamnă o platformă nouă, ci una existentă cu modificări.

  • p-george, joi, 14.10.2010 15:15
    S1

    Eu raman la parerea mea, poate gresesc, dar cred ca audi va face s1 180 cp tractiune fata in aceiasi clasa cu polo gti si audi Rs1 care va fi mai puternic si quattro. Care sincer ma indoiesc ca va avea "omolog" in cadrul vw. Odata pt ca este prea mare prapastia intre motorizarile actuale pe a1 de la 120 de cai sa sari la 200+ , iar mai mult isi vor da cu stangul in dreptul daca fac si polo R. Sau poate il fac dar nu o sa aibe tractiunea integrala. si tot mi s ar parea inutil ca si pozitionare. Oricum un lucru este cert, 200+ cai si quattro pe o masinuta de talia asta = distractie garantata.

  • @ p-george, joi, 14.10.2010 22:19

    exista deja o versiune a1 de 185 hp http://www.automarket.ro/stiri/audi-lanseaza-la-paris-un-a1-de-185-de-cai-si-250-nm-33355.html