Volkswagen pregăteşte Rocktan, un SUV bazat pe Suzuki SX-4
Volkswagen va exploata parteneriatul său cu Suzuki prin lansarea unui model bazat pe actualul SX-4. Botezat Rocktan, germanul se va lupta cu Nissan Juke si Toyota Urban Cruiser.
După ce a legat un parteneriat strâns cu Suzuki şi a cumpărat un pachet de acţiuni de 19.9% in cadrul constructorului japonez, Volkswagen se gândeşte deja la cum să exploateze mai bine resursele niponilor. Potrivit unor surse neoficiale, conducerea germană îşi doreşte un model nou în gamă, bazat pe Suzuki SX4. Acesta ar urma să fie botezat Rocktan şi să devină primul rezultat concret al joint-venture-ului creat între cele două părţi.
Noul membru al gamei Volkswagen va fi un SUV de oraş, poziţionat între actualele CrossPolo şi Tiguan. Teoretic, prin lansarea lui Rocktan, nemtii vor incerca să ofere un înlocuitor ceva mai individualist al vechiului CrossGolf. Mai mult decât atât, modelul ii va permite constructorului din Wolfsburg să se bată cu modele japoneze noi, cum ar fi Toyota Urban Cruiser şi Nissan Juke, ultimul lansat in martie la Geneva.
Cum era de aşteptat, gama de motorizări a modelului german va împrumuta motorizări familiare fanilor Volkswagen, printre care: 1.4 TSI, pentru cei care preferă benzina, şi 1.6, respectiv 2.0 TDI, pentru cei care favorizează dieselul.
Momentan nu există informaţii despre preţul de pornire, dar se aşteaptă ca Rocktan să coste sub 20.000 de euro. Data lansării nu a fost anunţată, consiliul de conducere urmând să îşi dea acceptul pentru producţia de serie, ce va avea loc probabil în uzina maghiară din Esztergom.
via - autoblog
Pe segmentul asta Nissan Juke este mult prea tare. Nu stiu ce mare branza ar putea fi rockerul asta de la VW in conditiile in care Suzuki SX4 (sau Fiat Sedici) nu este cine stie ce masina, la care se adauga si faptul ca are cativa ani buni pe piata. Poate ca VW si Suzuki lucreaza la un nou "SX4", atunci ar fi mai plauzibil.