Volkswagen pregătește SUV-uri de performanță: T-Roc R, primul model din noua gamă?

Publicat vineri, 26.05.2017 17:48 de Daniel Popescu

Volkswagen vrea să acopere cererea de SUV-uri de performanță prin lansarea unor versiuni speciale R pentru modele din propria gamă. Primul pe listă ar putea fi Volkswagen T-Roc R.

Segmentul SUV-urilor este unul dintre puținele care se bucură constant de creșteri în vânzări în ultima perioadă, iar constructorii încearcă să profite cât mai mult de acest lucru.

Pentru a-și diversifica cât mai mult gama, producătorii tradiționali mizează inclusiv pe versiuni de performanță ale SUV-urilor de bază, cu scopul de a atrage o parte dintre clienții SUV-urilor premium. Ultimul înscris pe o astfel de listă este Volkswagen, care a conformat că analizează posibilitatea unei game de SUV-uri de performanță sub brandul R, deși constructorul are și brandul GTI.

"GTI are legătură cu hatch-urile și cu dimensiunea mașinilor, nu ar trebui să extindem acest brand. Dar avem un al doilea subbrand R. Cu siguranță există cerere pentru SUV-uri de performanță. Există deja câteva SUV-uri premium care au succes. Sunt de acord că s-ar potrivi bine brandului", afirmă Herbert Diess, șeful Volkswagen.

Oficialul german nu a menționat care va fi primul SUV care să folosească brandul R, însă cel mai probabil este vorba despre T-Roc. Noul SUV va fi lansat în iunie, iar o versiune de performanță este ușor de implementat prin împrumutarea platformei și a trenului de rulare utilizat de Seat Ateca Cupra.

Via AutoExpress