Volkswagen recheamă în service aproape 4 milioane de mașini din cauza unei probleme la direcție

Publicat duminică, 27.09.2026 12:57 de Silvian Irimia

Grupul auto german Volkswagen va rechema în service aproximativ 4 milioane de vehicule, în ceea ce ar fi cea mai amplă campanie de rechemare a companiei de la scandalul Dieselgate.

Potrivit Autorității Federale Germane pentru Transporturi (KBA), aproximativ 2.16 milioane de modele Volkswagen și 700.000 de modele Audi vor fi rechemate în service. 

Publicația germană Handelsblatt relatează că acțiunea vizează, de asemenea, peste un milion de vehicule ale mărcii cehe Skoda și aproximativ 200.000 de automobile Seat. 

Seat a confirmat cifra, în timp ce Skoda nu a oferit imediat un punct de vedere cu privire la informațiile publicate.

Într-un comunicat anterior, Volkswagen a precizat că proprietarii au fost solicitați să își ducă automobilele în service din cauza riscului de coroziune a unui șurub din sistemul de direcție. 

Dacă problema nu este remediată, aceasta ar putea afecta, în timp, funcționarea sistemului de direcție.

Compania a subliniat că rechemarea are un caracter preventiv și a precizat că înlocuirea șurubului nu ar trebui să dureze mai mult de o oră.

Volkswagen a refuzat să comenteze estimările privind costurile totale ale campaniei de rechemare.

via Automotive News Europe