Volkswagen reconfirmă lansarea celei de a doua generaţii Phaeton
Volkswagen a reconfirmat lansarea noii generaţii Phaeton. modelul, cu o carieră de 12 ani în spate, va fi promotorul unor tehnologii complet noi.
Salonul Auto de la Geneva a fost un nou prilej de a reconfirma lansarea unui model de top în gama Volkswagen. Pentru a nu ştim câta oară, oficialii din Wolfsburg confirmă debutul unei noi generaţii a modelului Phaeton, refuzând însă să ofere detalii despre data de lansare.
Heinz-Jakob Neusser, şeful departamentului de dezvoltare Volkswagen, a declarat că există planuri în desfăşurare pentru lansarea celei de a doua generaţii a modelului Phaeton.
Noul Phaeton va fi cel mai scump model din gama germanilor şi va fi nevoit să îndeplinească o serie de caracteristici esenţiale pentru a se putea numi vârful tehnologic din Wolfsburg. Neusser susţine că Phaeton „va trebui să fie un lider în segment, foarte rafinat şi confortabil”.
Deşi nu a fost niciodată un succes comercial, Volkswagen şi-a permis să ţină în viaţă Phaeton ca un simbol al vârfului tehnologic, el servind nu de puţine ori ca promotor pentru o serie de sisteme ce au fost mai apoi implementate şi pe modelele de serie. Reţeta va fi aplicată şi pe noua generaţie Phaeton, despre care se spune că va folosi noua platformă MLB, pe care o vom vedea şi sub alte modele ale grupului Volkswagen.
Neusser a vorbit şi despre ideea unui coupe sportiv. Volkswagen se fereşte de o materializare a conceptului BlueSport din raţiuni economice şi pentru că ar canibaliza vânzările noului Audi TT.
„Eu mi-l doresc. Inginerii şi-l doresc şi ei. Dar vorbim despre un segment atât de mic, încât e greu să ne gândim la profitabilitate”, a declarat Neusser.
De cand VW sunt masini premium? Nici Audi nu e premium.Premium sunt masini gen Mercedes, BMW sau Alfa Romeo.