Volkswagen recunoaște: mașinile electrice nu sunt la fel de profitabile ca cele termice

Publicat luni, 02.11.2026 14:49 de Tiberiu Safta

Grupul Volkswagen recunoaște că mașinile sale electrice încă nu sunt la fel de profitabile ca cele cu motoare termice. Asta în ciuda faptului că grupul german are parte de o cerere din ce în ce mai mare pentru modelele sale cu zero emisii.

În 2026, Grupul Volkswagen și-a extins gama de mașini electrice cu modele noi, mai mici și mai accesibile. Printre modelele importante lansate în acest an se numără Volkswagen ID. Polo, Cupra Raval și Skoda Epiq. Toate aceste 3 modele sunt cele mai accesibile mașini electrice pentru cele 3 mărci respective.

Expansiunea gamei de modele electrice, alături de îmbunătățiri aduse modelelor existente, a mărit cererea din partea clienților pentru astfel de mașini. Totuși, în cazul grupului de la Wolfsburg, mașinile electrice nu sunt încă la fel de profitabile ca cele cu motoare termice.

Acest lucru a fost recunoscut chiar de către Arno Antlitz, directorul financiar și directorul de operațiuni al grupului german. În cadrul conferinței de prezentare a rezultatelor financiare din trimestrul al treilea, Antlitz recunoaște că Grupul Volkswagen este pus sub presiune din ce în ce mai mare din partea producătorilor chinezi, tarifelor vamale impuse de Statele Unite și de competiția în creștere pe piața europeană.

„Succesul de piață al vehiculelor noastre electrice pune presiune suplimentară asupra veniturilor noastre, deoarece încasăm în prezent mai puțin de pe urma vehiculelor electrice decât de pe urma vehiculelor cu motoare cu ardere internă”, a declarat Arno Antlitz. „După 9 luni, rentabilitatea operațională a vânzărilor noastre este de numai 3.8%. Asta înseamnă că pentru fiecare 100 euro încasați din vânzări, mai puțin de 4 euro rămân sub formă de profit operațional. Asta nu este suficient pe termen lung. Chiar și în acest mediu dificil, vrem să continuăm să investim în vehicule foarte competitive și în tehnologii de ultimă generație pentru clienții noștri. Putem face asta doar dacă va crește profitabilitatea”, a mai adăugat oficialul grupului.

Directorul financiar al Grupului Volkswagen a mai precizat că producătorul a pregătit deja un program de costuri în valoare de circa 31 miliarde euro. Printre prioritățile acestui program se numără simplificarea gamei de modele, simplificarea structurilor de organizare, scăderea costurilor vehiculelor, îmbunătățirea eficienței uzinelor și dezvoltarea mai rapidă de tehnologie.

Din cauza problemelor financiare cu care se confruntă grupul german, Volkswagen a fost nevoit să suspende dezvoltarea viitorului Golf 9, care va fi exclusiv electric.

via Motor1