Volkswagen susține că profitul său estimat pentru 2021 nu va fi afectat de criza semiconductorilor

Publicat miercuri, 23.06.2021 14:08 de Paul Cosma

Oficialii Volkswagen au reacționat la informațiile din presa germană conform cărora grupul se aşteaptă la o scădere a producţiei din cauza lipsei semiconductorilor. Conform acestora, deficitul global de semiconductori nu va avea impact asupra estimărilor de profit pentru 2021 ale companiei.

Grupul Volkswagen încă se aşteaptă la o marjă de profit operaţional în 2021 între 5,5% – 7% şi o marjă de 3% – 4% pentru principalul său brand, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

“Din fericire, am putut limita semnificativ impactul negativ asupra clienţilor noştri şi asupra cifrelor privind livrările, de exemplu vânzând stocurile şi prin alte măsuri”,

a precizat un purtător de cuvânt al Volkswagen. 

Publicația Business Insider scrisese anterior că producătorul german nu se aşteaptă să poată produce mai mult de 800.000 de vehicule în 2021, din cauza lipsei semiconductorilor. 

Purtătorul de cuvânt a refuzat să comenteze această cifră şi a declarat că nu sunt posibile estimări exacte privind impactul deficitului de cipuri asupra producţiei şi livrărilor până la finalul anului. 

Luna aceasta, VW a estimat că problemele provocate de lipsa semiconductorilor se vor atenua în trimestrul trei din 2021, în timp ce livrările şi vânzările de vehicule ar urma să crească fiecare cu peste o cincime. 

Via economica.net