Volkswagen Touareg V6 TFSI poate fi comandat și în România: SUV-ul cu motor pe benzină de 340 CP pleacă de la 51.350 de euro

Publicat joi, 07.03.2019 15:32 de Cornel Șocariciu

Actuala generație Volkswagen Touareg poate fi comandată și cu o motorizare pe benzină. Unitatea V6 de 3.0 litri oferă 340 CP și 450 Nm, iar prețul de pornire pe piața din România este de 51.335 de euro.

Noua generație Volkswagen Touareg a fost lansată în luna martie a anului trecut. În momentul prezentării, nemții au anunțat că SUV-ul poate fi comandat doar cu motorizări diesel. Acum, constructorul din Wolfsburg introduce în gama Touareg și un motor pe benzină.

Clienții vor putea comanda motorul V6 de 3.0 litri capabil să ofere 340 de cai putere și 450 Nm între 1.340 și 5.300 rpm.

Pe piața din România, noul Touareg V6 TFSI are un preț de pornire de 51.335 de euro cu TVA.

Resursele propulsorului pe benzină sunt gestionate de o transmisie automată cu opt rapoarte și de un sistem de tracțiune integrală. Accelerația de la 0 la 100 km/h se desfășoară în 5.9 secunde, iar viteza maximă se oprește în dreptul valorii de 250 km/h.

Pentru a putea trece cu brio de noile teste WLTP, Volkswagen a echipat versiunea V6 TFSI și cu un filtru de particule. Consumul mediu mixt trecut de producător în fișa tehnică este de 8.9 litri/100 de kilometri, iar emisiile de CO2 ajung la 203 grame per kilometru.

Pe piața din România, Volkswagen propune pentru motorizarea pe benzină doar nivelul de echipare Style care oferă, printre altele, următoarele dotări: sistem de climatizare pe două zone, scaune față încălzite, cruise control adaptiv, sistem pentru detectarea oboselii șoferului, Front Assist și Forward Collision Warning cu funcție pentru detectarea pietonilor, Lane Assist, Park Pilot, computer de bord cu ecran de 7 inch, sistem de pornire fără cheie, sistem start-stop, sistem Discover Pro cu ecran de 9.2 inch, sistem audio cu 8 incinte, jante cu diametrul de 18 inch, faruri cu LED, lumini de zi cu LED și stopuri cu LED.

  • Costel, joi, 07.03.2019 17:00

    49 000 euro -3.0 TDI ; 231 CP ;500 NM ;0-100 km/h 7,5s ;vmax 235 km/h ;consum mediu 6,6 pentru ce sa risipesti 2200 euro pentru TFSI -ul de 340 cp , 450nm si consum mediu de 8,9 ?

  • olteanu, joi, 07.03.2019 17:32

    @Costel stai linistit ca nu cumpara nimeni in Romania un tuareg care nu e tedei

  • Costel, joi, 07.03.2019 17:44

    @olteanu is numa linistit ,ii antagonism genetic pentru un ardelean sa fie altfel decat calm si linistit ii multumitor pentru mine ca ii punctul tau de vedere similar cu al meu iar cei 2200 euro is utili pentru combustibilul care pune in miscare atat de indragitele motoare cu aprindere prin compresie

  • alex, joi, 07.03.2019 23:28

    @olteanu Stai linistit ca nici afara nu cumpara nimeni tefesei. Sa zicem ca primul proprietar n-are greturi cu consumul dar la revanzare va fi deranj mare.

  • LEXMARK, vineri, 08.03.2019 10:34

    @olteanu Intrebarea potrivita este dc mai cumapara cineva VW?...

  • olteanu, vineri, 08.03.2019 11:08

    @Lexmark cumpara, cumpara! Oamenii au ramas cu ideea ca masina poporului e cea mai cea @Costel & @alex intr-adevar, nu se justifica achizitia acestei masini cu motorul pe benzina indiferent de piata pe care se vinde. Pe benzina se cumpara SUV-uri sport de genul Cayenne, Macan, X5M, X6M, GLE AMG.

  • assur, vineri, 15.03.2019 15:53

    Mda, normal nu se justifica cumparatul variantei pe benzina, dar sa vedeti ce chestie interesanta, multe orase interzic accesul masinilor cu motoare diesel incepand cu 2024, cele cu benzina urmand a fi interzise prin 2030. In concluzie, daca ati locui intr-un astfel de oras, ce varianta ati alege stiind ca dieselul devine invandabil in 5 ani?