Volkswagen va începe testarea unui ID.Buzz autonom pe străzile din Hamburg
Constructorul german de automobile a anunțat că va începe testarea unui ID.Buzz autonom pe străzile din Hamburg. Tehnologia care permite acest lucru a fost furnizată de Argo AI, o companie cu experiență în domeniu.
Volkswagen este unul dintre producătorii de automobile care nu se sfiesc să investească timp și bani în noile tendințe, cum ar fi electrificarea și dezvoltarea de tehnologii care permit un condus autonom.
Nemții sunt de părere că aceste sisteme de ultimă generație ar trebui să echipeze, prima dată, mașinile folosite pentru livrarea de produse sau cele destinate transportului de persoane (servicii de ride-sharing).
Tocmai de aceea, constructorul din Wolfsburg și-a unit forțele cu Argo AI și a anunțat că va începe testarea unui ID.Buzz echipat cu tehnologie de condus autonom de nivel 4 pe străzile din Hamburg.
Mașinile echipate cu un astfel de sistem pot vira, accelera și frâna singure. Mai mult, pot să monitorizeze condițiile de drum și să reacționeze la obstacole.
Prototipul care va putea fi zărit în Hamburg, din această vară, va face toate acestea mulțumită tehnologiei furnizate de Argo AI. Aceasta "citește" mediul înconjurător cu ajutorul radarelor, camerelor video și sistemului Lidar, și poate detecta obiecte aflate chiar și la o distanță de 400 de metri. Totodată, poate identifica până și obiectele care nu reflectă foarte multă lumină.
Tehnologia celor de la Argo AI și-a demonstrat abilitățile peste Ocean, acolo unde este testată, de ceva timp, în șase orașe americane.
"Scopul nostru cu versiunea autonomă a lui ID.Buzz este să facilităm serviciile de curierat și transport începând din 2025. În anumite orașe, clienții vor putea ajunge la destinație cu un vehicul autonom, iar livrarea mărfurilor și pachetelor va fi, de asemenea, mult mai ușoară prin intermediul serviciului nostru cu vehicule autonome," a declarat Christian Senger, directorul diviziei de software din cadrul Volkswagen.
Totodată, Volkswagen și Argo AI vor începe un proiect pilot împreună cu MOIA, subsidiara de ride-sharing a producătorului din Wolfsburg. "Hamburg va fi primul oraș care oferă servicii de ride-sharing cu un ID.Buzz autonom," susține Robert Henrich, CEO MOIA.
via Volkswagen Vehicule Comerciale
Hm, ce prefigurează un asemenea experiment? Imaginea hegemonică din acel viitor funest, în care va avea loc depersonalizarea în masă, sub supravegherea strictă a “legii”, recte burduşirea sardelelor umane în cutiile de conserve “self-driving”. Hă, şi încă Buzz-ul (sau Bâzz-ul) lui VW arată cât de cât a autovehicul – “autonomele” hiperstandardizate vor fi pur şi simplu cuşti, precum acelea care transportă animale obligate de situaţie să fie pasive, resemnate, pe tot parcursul “călătoriei”. PS. Şi iarăşi codul de acces pentru apariţia acestei postări nu este întâmplător: BEEF. Păi ce, putem fi altceva???