Volkswagen va schimba strategia: mai puţine modele şi o independenţă mai mare pentru brandurile grupului

Publicat luni, 23.05.2016 11:20 de Daniel Popescu

Volkswagen va anunţa în luna iunie o nouă strategie pentru anul 2025, care va include o reducere a numărului de modele şi o independenţă sporită pentru brandurile din cadrului grupului.

Volkswagen va prezenta la jumătatea lunii iunie o nouă strategie pentru perioada 2016-2025, prin care constructorul german va încerca să lase în urmă scandalul Dieselgate.

Principalele obiective sunt creşterea profitabilităţii grupului şi concentrarea pe servicii de mobilitate, potrivit unor declaraţii făcute de CEO-ul Matthias Mueller.

"Vrem să scoatem Volkswagen din cea mai dificilă situaţie întâlnită vreodată şi să transformăm compania într-un furnizor de mobilitate", a explicat el.

Primele informaţii despre noua strategie au început deja să apară, întrucât directorul financiar Frank Witter a dezvăluit că aceasta va include referiri la maşinile autonome.

Totuşi, se anticipează că planul va avea la bază o reducere a numărului de modele realizate de cele 12 branduri deţinute de Volkswagen, element care va avea drept efect şi o scădere a costurilor. În plus, fiecare brand ar urma să aibă o independenţă mai mare, pentru a putea lua mai uşor decizii cu privire la modelele pe care le lansează.

De un grad mai mare de libertate vor beneficia şi filialele locale ale grupului, astfel că influenţa managerilor de la sediul central va scădea. Pe de altă parte, tot pentru a reduce costurile, strategiile de marketing vor fi corelate între mărcile constructorului pentru a transmite un mesaj mai eficient.

Via Automotive News

  • Totalitarism, luni, 23.05.2016 11:30

    Deci recunosc si ei ca sunt comunisti (uniformitate, cultul personalitatii si restul pachetulului) si ca au modele fara ratiune in industria auto !

  • tzenu_bmw, luni, 23.05.2016 11:47

    De eram Vw....vindeam de urgenta marcile Lambo,Bentley si Bugatti.....pt ca sunt constructori care cer investitii uriase....si in contextul actual......unde var ca mai nou esti obligat deja sa te profilezi pe masini verzi si cat de curand pe autonome.....nu vad de ce ai vrea sa-ti bati capu cu Lambo si Bugatii.....marci care mai tot timpu sunt pe pierdere.... Cu reducerea numarului de modele sunt de acord....si nu doar la nivelul grupului....ci si al constructorului in sine(Vw) Pt. ce sa deti atatea modele...Polo,Golf si Golf +......modelele astea sunt asa de apropiate de cateodata ma intreb care e diferenta intre ele.....de ce sa cumpar un model in schimbul celuilalt......pt cativa cm de spatiu in plus....pt aia platesti 4-5 mii euro in plus:))))) Masinile au devenit deja ca telefoanele sau gatget-urile....3cm in plus, cateva functii in plus, 2-3 culori in plus si gata ai un nou model..

  • hans, luni, 23.05.2016 12:52

    Strategia de modele a vw se baza pe reducerea costurilor de cercetare prin folosirea unei platforme intr-o mie de modele dar asta ridica un pic costurile de productie. Probabil o sa mizeze pe supra standardizare ca sa echilibreze costurile cu cercetarea si procese.

  • q, luni, 23.05.2016 13:22

    daca merg pe principiul caliate mai multa decat cantitate ar fi ideal,le doresc mult mult succes!!!!!!!!

  • @total, luni, 23.05.2016 21:32

    As putea zice din contra (la ce numesti tu comunism) , vw in acest moment nu au 3 modele, 3 motoare si 3 versiuni de echipare (din care daca nu-ti convine ceva ti le baga pe gat). Alti constructori sunt asa.

  • @@total, marţi, 24.05.2016 09:00

    Hai scuteste-ma cu "versiuni de echipare" si15.000 de optionale. Da-ti cu apa rece pe ochi, deschide-i mari si uita-te la gama VAG si istoria ei in ansamblu: vw, skoda, seat, audi... nu cumva ar trebui cineva sa le rupa afurisitul ala de echer pe care-l imprumuta de la unul la altul?