Volkswagen vrea să renunţe la motorul 1.4 TSI

Publicat marţi, 18.01.2011 10:56 de Bogdan Mirică

Volkswagen se gândeşte serios să renunţe la popularul motor de 1.4 litri TSI. Germanii susţin că producţia acestuia este prea complexă şi prea costisitoare.

Deşi se bucură în prezent de o importantă recunoaştere internaţională şi se află sub capota multor modele din cadrul grupului Volkswagen, celebrul motor 1.4 TSI ar putea să iasă prematur la pensie. Potrivit unor surse din interiorul constructorului german, unitatea care dispune de turbo şi compresor este mult prea complexă şi mult prea costisitoare pentru a mai continua producţia.

Inginerii Volkswagen sunt de părere că performanţe similare vor putea fi atinse acum şi cu un motor de aceeaşi cilindree, care dispune doar de tehnologie turbo. Acesta ar urma să fie mai ieftin şi ceva mai uşor de asamblat, ceea ce înseamnă că mare parte din costuri ar putea fi reduse.

Popularul motor 1.4 TSI a fost recompensat în 2009 şi 2010 cu titlul "Engine of the Year", juriul apreciind puterea şi economia sa. Unitatea cu patru cilindri a fost descrisă de specialişti ca fiind "o capodoperă a downsizing-ului şi o adevărată dovadă de inginerie".

În prezent, unitatea de 1.4 litri este disponibilă pe piaţa europeană în mai multe variante de putere. Propulsorul echipează modele ca Audi A3, Volkswagen Jetta, Volkswagen Golf, Seat Leon, Seat Ibiza Cupra, Skoda Fabia RS, Volkswagen Polo GTI, Volkswagen Scirocco, Volkswagen Tiguan sau Skoda Octavia.

via | autocar

  • gelu, marţi, 18.01.2011 11:06
    o capodoperă a downsizing-ului şi o adevărată dovadă de inginerie

    astia din CEO fac ceva pe capodopera inginereasca daca nu ies bistarii ca la nunta...

  • rolf, marţi, 18.01.2011 11:18
    inginerie vs. economie

    De ceva vreme incoace masinile sunt facute de contabili nu de ingineri. Eu le-as recomanda, pentru a reduce costurile, sa revina la motoarele 1.6 MPi si 1.9 SDi. Ce fain ar fi sa-ti poti cumpara un Golf VI cu motor 1.9SDi la 15-16.000 Euro!!!

  • george, marţi, 18.01.2011 11:19
    ASTIA FAC CEEA CE TREBUIE CA SA SUPRAVIETUIASCA

    @ gelu Ar fi pacat intr-adevar (ca nu este o certitudine; din punctul meu de vedere, asta nu se va intampla) sa se ajunga aici dar daca va fi asa n-o sa fie o nenorocire. La cata tehnologie are VW, un motor aruncat in sant e paguba in ciuperci.

  • Dan, marţi, 18.01.2011 11:28

    Ti se pare ca VAG este intr-o situatie disperata si face orice sa supravietuiasca? Ca sa vrei sa supravietuiesti trebuie sa fii intr-o situatie mai delicata, cum spune si Rolf, masinile incep sa fie facute de contabili

  • ene, marţi, 18.01.2011 11:29
    1.4tsi

    nu cred ca au investit atatea milioane sa renunte la el !

  • george, marţi, 18.01.2011 11:39
    MANAGEMENT CU VIZIUNE

    @ Dan Acum nu sunt intr-o situatie disperata dar peste 10 ani se vor bate de la egal la egal cu producatori pe care multa lume nu dai doi bani acum (chinezi, indieni). Ca sa aiba sanse de supravietuire atunci, trebuie sa faca astfel de lucruri ACUM... @ ene Nu e vorba neaparat de cat au investit (eu unul nu cred ca au investit prea mult). E vorba de cat castiga de pe urma lui. Si probabil ca nu castiga mare lucru...

  • razvanis, marţi, 18.01.2011 12:07
    1.4TSI

    @automarket Ar trebui sa mentionati ca e vorba despre unitatea 1.4TSI 180cp de pe GTi si RS , pentru ca varianta normala 1.4TSI de 122 cai are doar turbina , compresorul mecanic este prezent doar pe varianta de performanta .

  • razvanis, marţi, 18.01.2011 12:11
    1.4 R4 16v TSI/TFSI 90-133kW

    http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Volkswagen_Group_petrol_engines

  • tomita, marţi, 18.01.2011 12:12

    e de la sine inteles din articol ca se referea la modele twin charger. au dreptate in comparativ cu motoarele turbo simple. acestea s-au apropiat f mult de nivelul acelui twincharger vag. dar, dar nu se compara. modul de lucru si plaja de turatii pe tsi depaseste cu mult nivelul unui 1.4t simplu. cat despre discutia cu SDI. nu pot decat sa rad. un diesel aspirat e praf. ii trebuie o cilindree uriasa sa faca fata. e fiabil, consuma putintel, dar din capacitate mare, care se taxeaza si emite mai multe noxe decat o capacitate mai mica

  • Hadouken, marţi, 18.01.2011 12:22
    TSI vs TSI

    din partea mea nu e neaparat un lucru rau, daca acestia sustin ca pot obtine performante similare fara compresor. Mai putine piese, fiabilitate mai mare, nu?

  • rolf, marţi, 18.01.2011 13:01
    :)

    Se pare ca destul de putini au sesizat ironia din textul meu de deasupra. Sper totusi ca cei de de la VW sa nu ajunga sa aduca inapoi in gama motoarele MPi si SDi. Dar mai stii ce le coace mintea... De dragul profitului faci orice! Sau nu?

  • unckle, marţi, 18.01.2011 13:28

    Din moment ce au folosit TDI PD 10 ani mai mult decat majoritatea celorlalti competitori , nu ar fi vre-o mare surpriza ca peste 10 ani sa se vanda masini cu acelasi 1.4tsi ( sau 1.2 ) pe care le avem astazi.

  • Hadouken, marţi, 18.01.2011 13:32
    @unckle

    mai mult decat care majoritate, atata vreme cat erau singurii cu Pumpe duse?

  • mAru, marţi, 18.01.2011 13:34
    motiv.

    simplu: inca un motiv sa adaugam inca 10% la pret ......doar suntem europeni (germani)sau nu mai suntem :))))

  • ion, marţi, 18.01.2011 15:15
    motivul real e altul

    Sunt de parere ca nu a avut succes prea mare pe piata, fiind destul de scump - foarte aproape de 1.6 Diesel CommonRail (cum le-o fi codificarea) "Consumatorii" au inceput sa se uite mai atent la portofel si se limiteaza fie la 1.2 TSi fie merg la varianta 1.6 Diesel

  • denon, marţi, 18.01.2011 16:28

    eu sunt de parere ca varianta de varf cu turbina si compresor trebuie sa ramana pe modelele premium gen A1,A3 ca sa se faca totusi o deosebire mai mare intre Skoda/Seat/VW si Audi.

  • Rio, marţi, 18.01.2011 17:11

    @Hadouken In primul rand nu erau singurii, mai erau si Land Rover & altii. VAG insa s-a incapatanat sa tina de tehnologia asta pana nu a mai putut scoate nimic din ea. Asa este, prin 2000 si ceva ramasesera singurii cu asa ceva, toti ceilalti mari producatori (Ford, BMW, Mercedes, Renault, etc.) trecandu-si deja motoarele diesel pe CommonRail. @topic Mi se pare ciudata miscarea celor de la VAG, sa renunte la un motor care a castigat ceva premii. Poate ca ar fi trebuit sa il faca ceva mai exclusivist si sa creasca preturile, atunci poate reuseau sa isi acopere costurile mai bine

  • Claudiu, marţi, 18.01.2011 18:40
    Se pare ca motorul VW 1.4 TSI este o " victima " a aliantei VW-Suzuki

    In saptamanile urmatoare, potrivit atat presei germane cat si nipone, presedintii VW Group ( Martin Winterkorn ) si Suzuki Motor Corporation ( Osamu Suzuki ) vor tine impreuna o conferinta de presa in care vor prezenta in detaliu planurile de viitor ale aliantei VW-Suzuki . Este de asteptat ca in aceasta conferinta de presa sa se faca public printre altele si faptul ca VW Group si-a majorat pachetul de actiuni detinut in cadrul Suzuki la peste 30 % ( la 33.4 % din actiuni, potrivit legilor nipone VW Group preia practic controlul in cadrul Suzuki ) . Ca o concesie facuta de germani japonezilor, se pare ca in viitor toate motoarele pe benzina ( cu cilindreea pana in 1.6 L inclusiv ) ale aliantei VW-Suzuki vor fi dezvoltate in Japonia de catre Suzuki . Suzuki este de asteptat sa prezinte la Geneva in 2011 un concept de automobil de clasa compacta realizat pe baza lui VW Golf, modelul de serie urmand sa apara in 2012-2013 .

  • Enake, miercuri, 19.01.2011 11:23
    RAUS!

    Este clar un zvon de piata pt a testa... NU poti sa renunti la un motor dublu campion doar ca ai mici probleme in plus fata de cat credeai...aici s-a deschis o noua nisa....motoare sub 1.5 twin charger.. usor usor..ajungem si sub 1 litru twin charger..si vom avea consumuri clare sub motorina sau hybrid...gen 3-4 litri....im portant e sa reduca masa masinii..asta e tot spilul...acolo se da lupta...pt consum... Eu chiar nu cred deloc in acest zvon ca fiind unul negativ...e clar test marketing..si stiu ce vorbesc...sunt in breasla..

  • honest, miercuri, 19.01.2011 15:19
    care renuntare?

    Asa cum de la FSI s-a trecut la TSI, tot asa se va trece de la TSI la motorul care ofera performante similare folosind doar tehnologia turbo. Nu vad rostul discutiilor de aici. E clar si pentru inginer si pentru contabil ca, un motor care scoate aceleasi performate folosind doar turbo in loc sa foloseasca si turbo si compresor, e mai ieftin.

  • Alex Radoi, vineri, 21.01.2011 15:06
    Ha! Ha Ha!

    Dar nu zice nimeni ca la 1.4FSI TwinCharger se mai rupe si cate o biela din cand in cand :))). Intrebati, cei care aveti cunostinte la dealerii VW daca am dreptate inainte sa aruncati negativele! Interesati-va cate Scirocco si Golfuri GT vin pe platforma cu motoarele sparte.

  • john87, duminică, 23.01.2011 17:59
    rolf

    adevarat 1.9 sdi motor ff bun dar inutil la marimea lui si puterea care o dezvolt merita sa platesti asigurari si alte taxe pt 1.9 cand stii ca ai doar 64 cp sub capota?Nu te gandi la banii lor cat ii costa etc ci la ai tai cat dai anual tu pe taxe pt 1.9 .Pana si 1.4 tdi are 80cp care are un consum mult mai bun si taxe mai mici ,iar daca insisti pt 1.9 macar sa fie un tdi ca doar tot aceleasi taxe le platesti.GANDESTE si dupa aceea scrie

  • costi, luni, 23.07.2012 20:43

    Se pare ca acest motor este un esec . Are multe probleme si a fost introdus pe piata fara a se verifica fiabilitatea lui . Stiu pe cineva care tocmai a bagat 1000 euro sa repare motorul de la Golf 5 tsi .Vai de cei care au asemenea masini....

  • Gabi, miercuri, 24.10.2018 08:50

    Detin Skoda Octavia 1.4 TSI 2018 4700km a aparut acest zgomot la pornire si tine in jur de 2 minute, pana acum nu s-a intamplat ci era foarte silentioasa, acum si in mers are sunetul de diesel https://www.youtube.com/watch?v=Zy8Faswik80