Volvo confirmă că va folosi motoare cu trei cilindri începând din 2016

Publicat duminică, 24.08.2014 12:24 de Dragoș Băltățeanu

Volvo va introduce propulsoare cu trei cilindri începând cu anul 2016. Noua familie de motoare va fi folosită inclusiv pentru modele ca S60, V60 și XC60.

Volvo a confirmat că va lansa o nouă familie de motoare turbo cu trei cilindri începând cu 2016. Noile propulsoare vor fi folosite în aproape toată gama de modele Volvo, chiar și pe modele mari ca S60/V60 sau SUV-ul XC60. Noile motoare cu trei cilindri supraalimentate vor face parte și din eventuale sisteme de propulsie hibrid.

Informația a fost confirmată de către Derek Crabb, șeful diviziei globale Volvo de sisteme de propulsie. Primul motor din noua familie cu trei cilindri va un propulsor pe benzină, dar Crabb nu a dorit să dea mai multe detalii. Oficialul Volvo a mai declarat că aceste motoare vor avea un rol crucial în crearea de sisteme hibrid pentru scăderea emisiilor poluante. Toate motoare din noua familie au fost gândite pentru a putea fi folosite împreună cu motoare electrice. Volvo vrea să atingă o medie a emisiilor de CO2 de 75 g/km până în anul 2025.

"Media noastră este acum 120g/km în Europa. Până în 2020 trebuie să ajungem la 95 g/km, dar în Australia, de exemplu trebuie să scădem până la 75 g/km în aceiași perioadă de timp", a mai spus Derek Crabb.

Via Autocar

  • kk, luni, 25.08.2014 23:14

    sunt trist ca nu au in vedere motoare cu 2 cilindri, eventual motoare de scutere:(

  • vianu, luni, 25.08.2014 23:35

    @kk nu fii trist, ai BMW :)

  • iuliohir, marţi, 26.08.2014 07:38

    Stati linistiti, apar in curand motoarele pe apa...dar sa nu contina nitriti !

  • RDR, luni, 08.08.2016 11:09

    hibridele sunt o prostie, daca ti se strica motorul electric platesti juma de masina sa o repari/ inlocuiesti. parerea mea: ori pe combustibil, ori electric.

  • gigi, luni, 08.08.2016 20:36

    Mai bine OLTCIT . Cilindri super, racire cu aer...