Volvo continuă restructurarea: încă 2.500 de locuri de muncă vor fi eliminate
Volvo a anunțat că va elimina 2.500 de locuri de muncă la nivel global, majoritatea în Suedia, țara de origine a companiei. Constructorul auto urmărește să reducă și mai mult costurile, în contextul concurenței puternice din partea producătorilor chinezi, al tarifelor vamale și al cererii slabe care afectează vânzările din Statele Unite.
Compania, deținută în majoritate de grupul chinez Geely Holding, a raportat o pierdere operațională ajustată de 3.7 miliarde de coroane suedeze (373 de milioane de dolari) în al treilea trimestru, comparativ cu un profit de 5.8 miliarde de coroane în aceeași perioadă a anului trecut.
Pe lângă măsurile de reducere a costurilor anunțate anterior, Volvo va diminua cheltuielile indirecte și costurile variabile cu încă 5 miliarde de coroane suedeze. Compania estimează că aceste economii vor fi realizate până la sfârșitul anului viitor.
Potrivit unui comunicat al Volvo Cars, aproximativ 2.500 de locuri de muncă vor fi eliminate la nivel mondial, dintre care 2.000 în Suedia.
Măsurile includ încheierea contractelor cu consultanții, reducerea naturală a numărului de angajați prin plecări care nu vor fi urmate de noi angajări și oferirea unor pachete compensatorii de plecare unor angajați selectați.

La începutul acestei luni, Volvo a renunțat la estimările privind volumul vânzărilor și fluxul de numerar pentru întregul an, invocând deteriorarea perspectivelor pe termen scurt și un mediu de piață tot mai dificil.
Noile concedieri se adaugă celor 3.000 de locuri de muncă eliminate în 2025, la scurt timp după revenirea lui Samuelsson în funcția de director general.
La acel moment, Volvo a lansat un program de economii în valoare de 18 miliarde de coroane suedeze și a aprofundat colaborarea cu mărcile din cadrul grupului Geely.
Acțiunile companiei au atins un minim istoric în această săptămână și au scăzut cu 54% de la începutul anului. Evoluția este pusă pe seama tarifelor vamale, a cererii mai slabe pentru automobile electrice și a costurilor ridicate de dezvoltare.




