Volvo V40 primeşte un motor diesel de 190 CP cu un consum mediu de 3.3 litri/100 km

Publicat joi, 27.03.2014 16:30 de Mircea Meșter

Volvo îşi îmbunătăţeşte gama în 2014. V40 primeşte o versiune diesel care pe cifre pare fantastică, iar modelele de segmente superioare primesc pachetul opţional Inscription, care ridică nivelul materialelor şi al calităţii la interior şi exterior.

Luna mai va fi una importantă pentru Volvo V40, modelul compact al mărcii suedeze primind în gamă noul motor Drive-E diesel de 191 de cai putere. Acoperit de sigla D4, acesta face parte din noua familie de motoare dezvoltată de Volvo in-house şi reuşeşte să coboare nivelul de emisii în cazul versiunii cu transmisie manuală la doar 85 de grame CO2/km, cifre echivalente cu un consum mediu de 3.3 litri/100 km.

"O ofertă de care concurenţii direcţi nici măcar nu se apropie", notează Volvo în comunicatul oficial care însoţeşte această informaţie. O analiză a competiţiei directe din segment ne arată că cel mai apropiat consum în zona motoarelor diesel de +170 de cai putere este cel al lui Audi A3 2.0 TDI. Totuşi, diferenţa dintre cele două modele este de aproape un litru (3.3 vs. 4.1 litri/100 km).

Versiune Motor Cilindree
(cmc) 
Putere
(CP) 
Cuplu
(Nm) 
Consum
(l/100 km) 
Emisii
(g CO2/km) 
0-100 kmh
(secunde) 
Vit Max
(km/h) 
Volvo V40
D4 (actual)
2.0 litri 
5 cilindri
1984 177 400 4.3 114 8.6 220
Volvo V40
D4 Drive-E (mai 2014)
2.0 litri
4 cilindri
1969 190 400 3.3 85 n/a n/a

Audi A3
2.0 TDI
2.0 litri
4 cilindri
1968 184 380 4.1 108 7.3 234
BMW Seria 1
120d 
2.0 litri
4 cilindri
1995 184 380 4.5 119 7.2 228
Mercedes-Benz A-Klasse
A220 CDI 
2.1 litri
4 cilindri
2143 170 350 4.2 109 8.2 220

Un nivel premium superior prin pachetul Inscriprion

Volvo a anunţat oficial lansarea unui nivel superior de echipare pentru modelele XC60, V70, XC70 şi S80. Acesta se numeşte Inscription şi este prezentat de constructorul suedez ca un pachet estetic şi calitativ care îmbunătăţeşte atât interiorul, cât şi exteriorul celor patru modele vizate.

Conform comunicatului oficial oferit de producătorul suedez, pachetul Inscription este compus dintr-o serie de elemente adiţionale premium precum tapiţeria Soft Leather, bordul acoperit cu piele, covoraşele special concepute pentru a se asorta cu noile materiale de top de la interior şi broderiile cu logo-ul Inscription. De asemenea, cei interesaţi să ridice nivelul calitativ al ambianţei noului lor Volvo se pot baza pe o serie de inserţii din materiale speciale precum lemnul sau pe un plafon de culoare închisă, acesta din urmă destinat exclusiv modelului XC60.

La exterior, pachetul Inscription este caracterizat de apariţia a trei noi nuanţe (alb perlat Crystal, argintiu Electric şi negru Amber) şi de disponibilitatea unei serii noi de jante de 19 sau 20 de inch.

Pachetul Inscription pe XC60: nuanţă exterioară Black Amber şi jante de 20 de inch.

Conectivitate ridicată pe toată gama Volvo

O altă noutate care vizează toate modelele din gama Volvo este faptul că acestea pot fi comandate împreună cu sistemele agregate sub umbrela Sensus Connect. Acestea vizează conectivitatea maşinii la internet cu ajutorul unui telefon cu abonament de date şi îi deschide celui de la volan opţiuni interesante în ţările dezvoltate, precum posibilitatea plăţii online a parcării, căutarea de puncte de interes în jurul destinaţiei setate pe sistemul de navigaţie sau să asculte muzica radiourilor online.De asemenea, Sensus Connect include acum şi Connected Service Booking, sistem care te anunţă când se apropie momentul reviziei şi-ţi face chiar şi rezervare la service online.

Muzica redată prin Sensus Connect va fi una de înalt nivel calitativ, de acest lucru îngrijindu-se pachetul Premium Sound, semnat de Harman Kardon: până la 12 incinte acustice şi amplificator 5x130W.

  • P&T, joi, 27.03.2014 16:54

    Cifrele pe hartie arata foarte bine. Sa vedem si realitatea.

  • Dacia Plant, joi, 27.03.2014 17:02

    Daca reusesc asta, eu o sa devin fan volvo :))

  • vianu, joi, 27.03.2014 17:28

    D4 Drive-E.....e TWIN-turbo! cu "dedicatie" pentru puristii autohtoni :)

  • SERD, joi, 27.03.2014 18:48

    Din ce vad eu in tabelul prezentat de voi cu competitorii directi se pare ca Audi e mai apropiat decat Mercedes de aceasta motorizare Volvo! Cred ca un redactor a scris articolul si altul a alcatuit tabelul!:)))

  • @vianu, joi, 27.03.2014 18:49

    Motorul Bmw e mono-turbo, asadar acest motor Volvo consuma vreo 2 litri/100 extraurban, sigur ca da, la vale pe liber poate.

  • unul, joi, 27.03.2014 19:01

    Incep sa exagereze toti cu aceste cifre de consum, se pot obtine, dar in ce conditii? Asa si testul cu 520d xdrive poate fi socotit miraculos, cat s-a scos, in jur de 4% cu o viteza medie de 70 la ora? In conditiile in care este o masina considerabil mai grea decat Volvo V40, dar cine merge asa pt a scoate acest consum? Aproape nimeni.

  • arogantul, joi, 27.03.2014 20:28

    mai impresionante decat cifrele de consum sunt unele comentarii care denota o incapacitate de a intelege acele cifre. DA, stim cu totii ca acele consumuri sunt in conditii ideale, si ca in viata de zi cu zi nimeni nu conduce cum au facut cei cu bmw 520d. DAR, toate masinile din acel tabel au fost testate in conditii identice, deci chiar daca volvo v40 nu o sa consume doar 3,3 litri nici mertanul, nici bmw-ul si nici hAUDIul nu or sa consume cat scrie in tabel, nu cifrele prezentate de producatori sunt esentialul ci diferenta procentuala dintre acele consumuri, mai ales ecartul dintre volvo si premiantele nemtesti

  • f, vineri, 28.03.2014 09:13

    din tabel se vede ca performantele dinamice sunt superioare la competitori cu o secunda, asta poate sa insemne o cutie de viteza cu trepte lungi la Volvo. Pana una alta, noi, consumatorii nu putem decat sa ne bucuram (mai ales peste cativa ani cand apare second-hand-ul) Felicitari inginerilor tuturor acestor firme producatoare!

  • SO, vineri, 28.03.2014 09:37

    in realitate de fapt o sa consume dublu, adica in exploatare normala undeva pe la 5,5-6%, e motor de 2.0 totusi, sa nu uitam asta. haideti sa lasam conditiile ideale, nu exista in romania asa ceva, e doar o chestie de marketing, nu zic ca masinile volvo nu-s bune, is ff bune.

  • inexorabil, vineri, 28.03.2014 11:37

    Ma doare inima de istoria lui Volvo, dar eu sunt convins, dincolo de orice dubiu, ca incepe sa se imbolnaveasca de VAGinita, care este cam contagioasa...Dar sa vezi cascadorii rasului cand "geniile" din RC vor ajunge la un litru la suta. Sau o suta (grame materie cenusie) la un litru (de creier diluat).

  • andrei, vineri, 28.03.2014 13:57

    cel mai important e cat te afecteaza economia de combustibil. pentru ca daca e de juma de litru, nici nu imi bat capul. la 10k pe an ai mei, nu merita sa dai nu stiu cate mii in plus pt un motor un pic mai eficient. daca vb de 1,5-2 litri mediu, da, se schimba radical problemele. ma lasa rece ca intre 3-4 masini exista 0,2-0.5 diferenta de consum. in practica nu reprezinta un criteriu important de achizitie sau respingere. de remarcat ca incet-incet se duc consumurile sub 3%. insa se va schimba si metodologia de calcul, ca acum triseaza.

  • vianu, vineri, 28.03.2014 15:45

    @andrei...ai perfecta dreptate dar cand inmultesti 0,5L/100km cu cele cateva mii, zecii de mii, sute de mii ori milioane de masini fabricate si vandute in Europa vei vedea care este economia nu numai de combustibil...ci si de bani. Doar "cateva" miliarde de dolari care numai ajung in din buzunarul nostru in a celor care fac drifturi pe soselele publice, danseaza pe muzica de Kalasnikov ori obliga femeile sa poarte burka. Evident ca nimeni (si nici eu macar) nu se gandeste la o perspectiva atat de "indepartata" dar exista si o alta fateta a lucrurilor. Pentru industrie orice gram de benzina stors de pe o unitate de motor se vede la bugetul populatiei a clientului mai precis. Ma gandesc cu groaza daca, conform teoriei, "nu-mi bat capul, nu merita" motoarele noastre ar fi avut consumul din anii' 80. Iti las tie, @andrei, placerea sa faci calculele...:) Indiferent daca suntem "furati" la consumul "oficial" cu fiecare generatie motoarele consuma din ce in ce mai putin. Este adevarat ca daca traiesti cat o musculita de otet sa ai impresia ca lucrul asta e fals. Indiferent care sunt impresiile unora eu stiu asa: ca atunci cand am facut ochi, m-am trezit intr-o Dacie care consuma cat consuma acum un tractor pe aratura, ca era tot atat de sigura si avea performantele cat al unui kart de jucarie a unui pusti de 5 ani. La data aparitiei "performantele" Daciei erau la nivel de industrie. Acum...acum sa ii vad pe kids conducand 500km o Dacie (fara "servo", AC, GPS, conectivitate dar cu miros de gaze in habitaclu, zgomot cat cuprinde si - mai ales- cu "ma las in voia Domnului" daca am un accident). Ma si apuca rasul...

  • zorro, vineri, 28.03.2014 18:09

    consum de 3,3 l/100 km la vale poate.

  • Moshu, duminică, 30.03.2014 21:05

    @Vianu, Omule ai tot respectul meu. Ai spus quintesenta a tot ce este corect, fayrplay de spus. Asa este cum ai spus tu. Numai un om bine intentionat putea scrie ce ai scris tu si asta in esenta pura. Eu intru rar pe aici si mult mai rar ma exteriorizez, dar acum mai "provocat" in cel mai bun sens al cuvantului. Ma bucur ca mai sunt oameni ca tine.

  • tom, duminică, 27.01.2019 21:04

    Am de citeva luni un V40 190cp si va spun sincer consumul etraurban este in jur de 5% iar urban vara 7,4% iarna 8,8%. Dar masina compenseaja consumul mai mare decit in carte prin performanta, daca inafara mergi cu 90km /h scoti 3.3%