VW a inregistrat in 2008 venituri de 85 miliarde euro
Grupul VW a inregistrat cresteri la toate capitolele in primele noua luni ale anului.
Criza economica mondiala nu reprezinta un motiv de ingrijorare pentru toata lumea. Volkswagen a publicat rezultatele financiare aferente primelor 9 luni ale anului si, conform acestora, grupul german a reusit sa pacaleasca rezultatele negative inregistrate de industria auto in general.
Profitul operational inregistrat de VW a ajuns la 4.9 miliarde de euro, cu 15% mai mult decat anul trecut. Mai mult, VW a anuntat un profit dupa impozitare de 3.7 miliarde euro, cu 28.5% mai mult decat in primele noua luni ale anului trecut.
Rezultatele inregistrate de germanii de la VW au fost pozitive la toate capitolele. CEO Martin Winterkorn a anuntat ca veniturile incasate din vanzari au cunoscut o crestere de 5.5% pana la valoarea de 85 de miliarde euro. In primele noua luni din 2009, VW a livrat 4.8 milioane de unitati, ceea ce consemneaza o crestere de aproape 4 procente.
Rezultatele inregistrate de marcile din grupul VW au fost contradictorii. Brandul Volkswagen a fost principalul motor al cresterii inregistrate la nivel de grup, cu o crestere de 37% a profitului operational, pana la valoarea de 1.9 miliarde de euro.
Profitul operational al Audi a avut, de asemenea, o crestere importanta, nivelul acestuia fiind stabilit la 2.1 miliarde de euro. In plus, marcile de lux Lamborghini si Bentley au inregistrat cresteri substantiale.
Cea mai importanta crestere a fost consemnata in dreptul diviziei de vehicule comerciale, care si-a dublat profitul operational. De cealalta parte, Seat si Skoda au inregistrat rezultate negative.
Daca Skoda a suferit mai ales din cauza ratei de schimb nefavorabile euro-coroana, Seat a inregistrat rezultate dezastruoase din cauza prabusirii pietei auto din Spania.
Via | VW