Waze testează o nouă funcție: șoferii vor fi avertizați cu privire la drumurile cu accidente frecvente

Publicat joi, 29.12.2022 13:00 de Alexandru Monenciu

Versiunea beta a aplicației Waze include o nouă alertă, care avertizează șoferii cu privire la drumurile pe care se petrec frecvent accidente.

Așa cum bine știi, aplicația de trafic Waze a intrat în grupul Google Geo, alături de Google Maps. Acum, dezvoltatorii vor să introducă o nouă funcție pe care, în prezent, o testează în cadrul versiunii beta.

Mai exact, șoferii vor fi avertizați cu privire la drumurile pe care se petrec frecvent accidente. Potrivit celor de la

Profit, utilizatorii vor primi o alertă că pe una din străzile din apropiere, sau pe care urmează să treacă, au loc multe accidente.

De unde știe aplicația care sunt aceste drumuri? Simplu. Utilizează chiar rapoartele, privind accidentele, trimise de utilizatori de-a lungul timpului.

Pentru a nu-i incomoda prea mult pe șoferi, Waze va emite alerta o singură dată pentru o stradă. În plus, nu vor exista notificări pentru drumurile pe care utilizatorul circulă frecvent.

Drumurile cu accidente frecvente vor fi colorate în roșu, pentru a fi vizibile și când nu este emisă alerta.

via Profit

  • Mike, joi, 29.12.2022 16:54

    De când l-au luat Google, indică drumuri secundare cu mari pierderi de timp, îngrămădite şi de facto aglomerate

  • Mircea Badea, vineri, 30.12.2022 13:20

    eu as vrea sa vad cat la suta e denivelat/cu gropi. si sa sune cand ma apropii de politie. iar grafica mai buna. prefer pe maps desi si acolo s-ar putea vedea mai bine traseul.

  • Dutz, sâmbătă, 31.12.2022 19:46

    De la primul sistem de navigație pe PDA dacă bune-mi amintesc I-GO (vreo 18 ani) lucrurile s-au schimbat mult in bine. Atâta Waze cât si Google maps vin gratis si ajuta orice tolomac sa ajungă unde vrea, sa nu mai vorbim de locații in marile orașe, puncte de interes personale etc. Ca mai vin și cu funcții suplimentare din nou foarte ok… pentru Mike ar trebui un șervețel pentru colțul guriței când se uita după electrice ;)