ZF reinventează volanul: airbag repoziționat și posibilitatea instalării unui display în volan
Compania germană ZF Lifetec prezintă o nouă generație de volan. Pentru că airbag-ul a fost repoziționat, în centrul volanului poate fi instalat, spre exemplu, un display.
Airbag-ul pentru șofer a fost introdus în anii '80 și de atunci a salvat nenumărate vieți. În prezent, acest element de siguranță este standard pe majoritatea mașinilor.
În ultimii 30 de ani, airbag-ul a fost întotdeauna montat în centrul volanului, iar acest lucru impune câteva limitări în ceea ce privește designul unui volan. Germanii de la ZF vor să schimbe acest lucru și să le dea designerilor mai multă libertate.
ZF Lifetec a prezentat o nouă generație de volan. În cazul său, airbag-ul se declanșează din partea superioară, prin "inelul" de sus, către conducătorul auto.
Mulțumită repoziționării airbag-ului, centrul volanului rămâne liber, astfel că aici poate fi instalat, de pildă, un display. Sau, potrivit reprezentanților ZF, o serie de butoane tactile prin intermediul cărora poți controla diferite funcții ale sistemului multimedia.
Tot în centrul acestui volan de generație nouă poate fi instalat și un buton rotativ care să îi permită șoferului să opereze diversele funcții în siguranță. Asemănător cu ce vedem pe monoposturile de Formula 1, dacă vrei.
via ZF Lifetec
oare functioneaza la fel de bine si daca volanul nu este drept? ca de obicei inainte de impact tragi de volan stanga/dreapta in incercarea de a evita...