Motor / Transmisie
Spuneam că asistăm la un moment istoric pentru Audi. Constructorul din Ingolstadt introduce în premieră un motor cu trei cilindri în gama sa. Cum era şi normal, am alergat să prind cheia propulsorului pe benzină de un litru TFSI. Ruşii prezenţi la evenimentul internaţional de lansare alergau şi ei în aceeaşi direcţie.
Din fericire am reuşit să smulg cheia unui A1 Sportback propulsat de cei trei cilindri pe benzină, acompaniaţi de o transmisie automată S-Tronic cu şapte rapoarte. O combinaţie extrem de utilă pentru o maşină urbană.
Agregatul cu o capacitate de 999 cmc dispune de un bloc motor din aluminiu. Asta face ca el să cântărească doar 88 de kilograme, adică extrem de puţin. De altfel, şi dimensiunile sale sunt foarte reduse.
La nivel arhitectural, unitatea 1.0 TFSI împarte o serie de componente cu fratele mai mare, 1.4 TSI, reuşind să optimizeze frecarea şi să fie mai eficient din punct de vedere termic.
Dincolo de mostrele de inginerie germană, rămân cifrele: 95 de cai putere şi 160 de Nm. Dincolo de cifre rămâne senzaţia pe care o oferă maşina: un comportament anemic până la 3000 de rotaţii, fără pretenţii dinamice, extrem de util în mediul urban, unde timpii se scurg între semafoare. Mai sus de 3000 de rotaţii însă, parcă ai sub picioare alt motor. Totul devine alert, chiar şi sunetul este unul plăcut, similar TSI-ului de 1.2 litri al părintelui Volkswagen.
Motoraşul se simte excelent, chiar şi pe urcare, dispunând de suficiente rezerve de putere. Pe virajele strânse şi mereu în urcare din jurul principatului de Monaco, Audi A1 Sportback 1.0 TFSI a gâfâit de puţine ori. Propulsorul s-a simţit excelent într-o plajă înaltă de turaţii, până aproape de 4500 rpm.
Am avut de a face şi transmisia S-tronic, gata să te aşeze mereu în zona de putere, dacă treapta Sport era selectată. În modul normal de rulare, ea alternează rapid vitezele şi tinde să meargă uşor subturat de dragul eficienţei. Iar la retrogradare, pentru câteva momente, cu padelele din spatele volanului acţionând rapid şi cu acele de păr succesive mi-am însuşit o parte din emoţia şi adrenalina unei probe de viteză în coastă.
adevarul e ca merita 4.5 la consum :) a consumat mai mult decat dublu consumului declarat focusul testat de voi acum o luna a luat doar 4, in conditiile unui consum mult mai bun...si mai apropiat de cel declarat minti si castigi :)