Audi S6

4.0 TFSI 420CP quattro S tronic

Motor / Transmisie

4.0

Sub capota noului Audi S6 stă un V8 pe care l-am cunoscut prima dată pe A8 în versiune ceva mai cuminte, iar apoi pe noul S7 în declinare identică cu cea regăsită pe modelul testat. Este vorba de un TFSi de 4.0 litri care este produs la vecinii maghiari în uzina Audi din Gyor.

Înainte de a vorbi despre comportamentul pe şosea al motorului german, trebuie să subliniem câteva elemente necesare pentru a înţelege câteva dintre avantajele sale în segment. În primul rând, vorbim de un motor de 420 de cai putere la 5500 rpm şi 550 Nm disponibili între 1500 şi 5200 rpm. Observăm faptul că, cel puţin pe hârtie, motorul turbo al celor de la Audi promite o plajă largă de turaţii fără scăpări de zvâc, cu o zonă superioară 4500-5500 de real interes pentru cei care vor să se simtă cu adevărat sportivi. În acelaşi timp, însă, Audi a dotat motorul V8 cu tehnologia Cylinder on Demand, un sistem care dezactivează patru cilindri atunci când pedala de acceleraţie se odihneşte la rularea pe autostradă (între 960 şi 3500 rpm), efectul rapid fiind o reducere a consumului cu până la 20%. 

Dacă pe hârtie nu stă deloc rău, TFSI-ul V8 de la Audi reuşeşte să pună cifrele pe şosea într-un mod plăcut. În stilul unui atlet de sprint care porneşte rapid şi continuă să tragă înspre maximum de propriile limite către linia de sosire. Nu vei simţi explozie în S6, dar vei fi sigur că, dacă înveţi să stai în ture şi să apeşi pedala atunci când trebuie, vei depăşi fără probleme orice, oricând, oriunde e legal. E o maşină de familie care poate fi folosită atât într-o dimineaţă de primăvară în care-ţi duci copilul la grădiniţă, cât şi într-o sâmbătă mohorâtă pentru a-ţi însenina ziua pe şoselele de munte care aşteaptă putere.

  • alinusu, miercuri, 30.05.2012 14:47
    ???

    Care facelift? Asta nu e noua generaţie A6?!

  • dan_grc, miercuri, 30.05.2012 14:48

    Arata f bine, dar eu nu inteleg dc a fost numita S6 face-lift, a fost lansata acum cativa ani si acum e face-lift? In fine, incurcati face-lifturile cu generatiile noi destul de des, sau invers, nu mai departe de ieri. Astept noul RS6, ar cam trebui sa apara, iar infatisarea mai stearsa, dupa cum spuneti, este exact ce trebuie pt S6, pana la urma este un A6 cu-n motor puternic, pt agresivitate ca infatisare si comportament va fi RS-ul.

  • Lexmark, miercuri, 30.05.2012 15:14
    Alo, care LS460?

    Printre alte multe aberatii si paradoxuri (la propriu) mai si comparati A6-le cu un model dintr-un segment superior (vezi aici Lexus LS 460) care nu e tocmai OK... in aceeasi clasa fiind Lexus GS, dar nu-i bai ca celor carora se adreseaza articolul tot nu stiu ce-i aia....iar voi nici atat!

  • adi, miercuri, 30.05.2012 16:04
    design

    si asta tot design fad are? http://media.il.edmunds-media.com/audi/a6/2012/ct/2012_audi_a6_group_ct_704111_815.jpg nu ma intereseaza pretul...oricum nu imi permit asa ceva, insa masina e bestiala :)

  • Anonim, miercuri, 30.05.2012 18:56

    Daca designul masinii este fad, ce putem spune despre Bmw seria 5 sau E classe? Ca sunt facute din topor?

  • edi80, miercuri, 30.05.2012 19:23

    Au dat acceasi nota ca la hyundai..superb!! despre masina nu pot sa ic decat ca e sport si atat!!! designul deja e plictisitor!!MATRIOSCA!

  • unckle, miercuri, 30.05.2012 19:49

    "Cele două modele strâns legate în gama Audi vin cu materiale premium şi mai ales cu o atenţie la detalii care le scapă celorlalţi. " sa intelegem ca la Mercedes si BMW zangane butoanele ?

  • slv83, miercuri, 30.05.2012 20:39
    S6

    Super masina, hiper motor!

  • ..., miercuri, 30.05.2012 20:50
    edi80

    Tinere, tu "activezi" de ceva timp pe acest site, dar nu ai reusit sa intelegi nici pana acum sistemul de notare? Ce legatura au stelele acordate la aceasta masina cu masina de care aduci tu minte, greule de cap? Este vorba de un punctaj pt. clasa din care face parte. Asa cum un S-Class poate obtine 5 stele, la fel si un Nissan Micra poate obtine tot 5 stele. 5 stele la clasa lui. Un lucru atat de simplu nu reusesti sa procesezi. Cate clase ai?

  • ..., miercuri, 30.05.2012 20:51

    *aminte

  • bibi, joi, 31.05.2012 08:12

    in afara de motor care este bestial, sigur TDi-stiiiiiii o sa comenteze, este aceeasi masina banala de la audiiiiii

  • JAN, joi, 31.05.2012 08:58
    Pro si Contra

    Daca comparam S6 cu 550i la performante sunt cam egale, AUDI are V8 420 CP, 4,8 sec pana la 100 Km vs BMW 550i are V8 407 CP, 4,8 secunde pana la suta, cam acelasi pret. Parerea mea BMW arata mai bine ca A6 pe care eu il incurc cu A4, insa aici BMW are un minus pentru ca din punct de vedere estetic ca sa arate ca un concurent pt S6 trebuie sa mai dau vreo 5 mii pe pachetul M. Cei de la BMW isi doreau ca M550d care face parte sin gama noua de M-uri sa concureze cu gama AUDI S, dar nimeni nu ii ia in seama. M550d este mai performant ca cele doua mentionate si mai este si diesel, motor L6, 381 CP, 4,7 sec pana la suta, deci motor mai mic, CP mai putin si aceleasi performante si mai arata si trsanet, doar este un M. Este cu 6 mii mai scump ca S6 sau 550i, dar este alegerea perfecta.

  • unckle, joi, 31.05.2012 10:12

    @Jan - ai o mare dreptate, thumbs up! oricum ai intoarce povestea in momentul in care ai de dat 100000Euro pe o masina optiunile variaza extrem de mult in funcite de ce vrei cu adevarat (la 100k poti sa-ti iei un 911..)

  • sandman, vineri, 01.06.2012 10:00
    test drive

    un test drive cu noua ibiza cand vedem?

  • chuck norris, vineri, 01.06.2012 19:21
    @alinusu

    esti cam ciamciuc asta nu e facelift lu a6 este a lu vechiu s6 s6 este o versiune mai puternica a lui a6 si a6 a primit facelift un pic mai demult tu vrei sa primeasca din nou a6 facelift daca abia a primit?

  • chuck norris, vineri, 01.06.2012 19:24
    bai ...

    nu-l mai baga in seama pe edi 80 ca nu vezi ca inteligenta l-a parasit?

  • chuck norris, duminică, 03.06.2012 16:08
    am cam gresit un pic

    asta nu e s6 cu facelift e noul s6

  • Vlad, duminică, 03.06.2012 23:37
    Raspuns BMW

    Intr adevar BMW a regandit tactica pt Europa si a propus un concurent diesel. Pt piata din USA au upgradat motorul de 4,4l pana la 450hp, dar acesta e disponibil doar pe 6 si 7 cu facelift. La nivelul clasei mari, diferentele de performante si tehnologie s au redus semnificativ intre marcile germane incat alegerea unui model tine de gustul clientului....

  • nume, vineri, 15.06.2012 20:38

    Alo?! Audi S6 NU este "cea mai sportivă versiune din gama A6"!