Tehnologie
Că tot vorbim de tehnologie avansată, gadgetofilii au la dispoziție o nouă cireaşă pe tortul botezat M550d. Comutatorul iDrive, o altă unealtă blestemată de mulţi în momentul apariţiei sale, în urmă cu zece ani, se transformă acum într-un buton rotativ touch pe care poți să desenezi litere. Această funcție, un moft copilăresc dacă stai să-l analizezi, te lasă să alegi destinația pe care o va căuta sistemul de navigaţie fără să te uiți la ecran, cât timp n-ai stat prea mult în fața calculatorului, încă mai știi cum să "desenezi" literele alfabetului şi strada căutată se află în repertoriul sistemului de navigație. Sistemul nu este o inovaţie a celor de la BMW, cei de la Audi fiind primii care au lansat aşa ceva.
Mai departe, M550d nu pierde niciun punct la acest capitol, având până şi portbagaj cu deschidere hands-free. Este suficient să ai cheia în buzunar şi să treci piciorul prin dreptul unui senzor şi poți să deschizi portbagajul în timp ce ai mâinile ocupate de cumpărături. Când ajungi acasă şi te pregătești să cari totul dintr-un foc (știm că şi voi faceți asta, nu vă sfiiţi), nu trebuie să-ţi murdărești sacoşele lăsându-le pe jos în ploaie ca să găseşti telecomanda de la închiderea centralizată şi ca să apeşi manual capacul portbagajului. Nu. Nici nu trebuie să apeși butonul de pe portbagaj. Este suficient să refaci gestul de mai devreme, cel cu piciorul, iar portbagajul se va închide şi încuia singur.
Dotările din habitaclu asigură tot ce îți trebuie în materie de tehnologie, trei zile alături de M550d fiind soldate fără plângeri la acest capitol.
Un pret mare pt. un seria 5 dar pana la urma e aceeasi masina ca si 7 (putin mai mica) dar vine cu toata lista de optionale la banii astia cred. Un 7 la 111 mii nu are chiar tot si sigur nu are perfromantele M550d-ului. Pana la urma nu cred ca se simte asa mult diferenta intre 4.3 sec 0 - 100 la M5 si 4.7 la acest model. Dar un M e un M...suna altfel, probabil e mult mai dinamic si mai sportiv la condus (nu stiu ca nu am mers cu asa ceva). Oricum masina are oarecum logica....este facuta pt. cei care vor sa plateasca un impozit mic (e de 3 litri deci nu e mult), sa consume putin (la asa performante si la dimensiunile ei eu zic eu ca e infim consumul) si nu in ultimul rand sa fie apropiat de M5 ca perfromante. ps. Personal la banii aia as alege 640d cu pachet M si destul de bine dorat in suma de 111 mii. E mult mai frumos.... Seria 5 nu l-as cumpara decat tourin si in limita a 60 de mii de euro.