Volkswagen Tiguan

2.0 Diesel Turbo (TDI) 150CP 4x4 Aut7 Comfortline
de Mircea Meşter, Foto: Ciprian Mihai, marţi, 27 noiembrie

Raport după un an cu Tiguan. Plus verificarea înainte de iarnă

Timpul trece repede. Mi se pare că am scris primul episod al testului cu Tiguan acum câteva săptămâni, deși la începutul lunii decembrie se face deja un an de la momentul respectiv. Cum mașina ajunsese însă în garaj înainte de redactarea acelui prim episod al testului nostru pe termen lung, putem bifa deja oficial un an de la momentul în care SUV-ul compact german și-a făcut loc în familie. Așa că se episodul de azi va avea două subiecte: pe de o parte un raport "financiar" după 12 luni cu Tiguan, pe de altă parte o verificare în service înainte de iarnă.

Prima verificare la service

Începem cu vizita la service. În cazul lui Tiguan, intervalul de revizie la service este unul foarte relaxat: doi ani sau 30.000 de kilometri. Deși am încredere în faptul că inginerii nemți n-au dublat "clasicul" interval de un an fără să aibă argumente solide în sensul ăsta, nu am încredere în faptul că șoferii germani și șoferii din România se întâlnesc cu aceleași condiții de trafic și cu aceleași contexte rutiere în viața de zi cu zi, așa că mi se pare că o vizită anticipată la service, la un an și-un pic de la achiziția mașinii, poate fi trecută undeva la mijloc între ceea ce numim măsură de precauție și verificare de rutină înainte de iarnă.

Mi-am făcut programarea telefonic la service-ul Porsche București Vest, aflat undeva pe centura Bucureștiului, aproape de intersecția cu autostrada București-Pitești. Le-am spus oamenilor ce vreau să fac și care-i scopul vizitei: un schimb de ulei și de filtru de ulei, plus "închirierea" unei perechi de ochi specializați în dedesubturile lui Tiguan care să verifice starea generală a mașinii înainte să intrăm cu ea în nămeți. Costul total mi-a fost comunicat tot telefonic, pe loc: undeva în jur de 800 de lei, sumă care conține manopera și materialele pentru verificare și schimbul de ulei. Toată acțiunea urma să dureze undeva în jur de două ore.

Am anunțat și că voi veni cu fotograful Automarket care va "documenta" între procesul. 

Am fost preluat la recepția service-ului de Ștefan Tănase, unul dintre consilierii zonei de service, care mi-a făcut recepția. Amabil și deschis, Ștefan mi-a făcut cunoștință cu procedura prin care urma să treacă mașina. Din discuția cu el am adăugat la lista de verificări și o analiză a conexiunii mufei USB frontale din cauza faptului că există momente în care sistemul Android Auto se deconectează de la sine în timpul funcționării. O problemă notată și bifată ulterior pe listă cu ajutorul unuia dintre specialiștii în zona electrică a mașinii. Și rezolvată printr-un update software la care mașina era oricum programată la următoarea vizită în service.

După 30 de minute de așteptare la cafeneaua dealerului, timp în care m-am familiarizat cu lista de accesorii pe care le poți monta pe Tiguan, am intrat într-o "rezervă" izolată a service-ului, unde mașina noastră a fost preluată de Claudiu Negoiță, unul dintre mecanicii specialiști ai atelierului. Urma să aflu din discuțiile cu el că are o experiență de 10 ani în gama Volkswagen și că rutina nu prea există în zona asta deoarece industria auto schimbă mașinile într-un ritm accelerat care nu prea-ți dă voie să te plictisești. "Așteptăm electricele și autonomele, pentru noi se deschide un capitol nou, chiar dacă baza unei mașini rămâne aceeași", spune Claudiu în timp ce începe să bifeze lista de verificări necesare: lichide, baterie, sistem electric, faruri, stopuri, stergătoare, oglinzi.

Ridicăm mașina pe elevator și, după demontarea scutului frontal, începe o inspecție la centimetru pătrat a dedesubtului lui Tiguan. Suspensii, amortizoare, roți, frâne, punți: toate trec pe rând pe sub ochii atenți ai omului nostru. "Mașina e nouă și pare că ați avut grijă de ea", spune Claudiu în timp ce sfredelește cu lanterna zonele în care în mod normal nu ai acces foarte ușor. 

La verificare observă și o problemă: o scurgere minoră de ulei în zona distribuției, chestiune pe care o analizează cu atenție timp de câteva minute. "Trebuie rezolvată, pentru a nu risca să ajungă ulei pe cureaua de distribuție. Dar trebuie să vă facem o nouă programare și să lăsați mașina aici o zi, pentru că vom demonta o parte din ce-i dedesubt", spune Claudiu. Deși e o problemă tehnică, mă bucur și mă felicit că am avut inspirația de a aduce mașina anticipat la verificări. Mai ales că lucrarea se face în garanție. Urma să programez vizita prelungită la trei zile distanță. 

Între timp, verificările continuă, iar mecanicul se ocupă de schimbul de ulei și de filtru conform cerințelor mele. Tiguan dă pe gât niște litri de ulei Castrol Edge și totul e sub control. "Deși intervalul de service e de doi ani, din ce în ce mai mulți clienți preferă să vină mai repede cu mașina în service pentru schimburi", spune Claudiu. Veste care nu poate decât să mă bucure: știți proverbul cu paza bună. Într-o țară în care reviziile sunt văzute deseori ca elemente opționale și sunt făcute cu sila în condiții mai mult sau mai puțin sigure, e bine de știut că există șoferi cu adevărat interesați de mentenanța și de sănătatea mașinii lor.

Claudiu observă faptul că stropirea parbrizului nu se face optim și reglează unghiuri de incidență, apoi scoate roata de rezervă de uz temporar din portbagaj și se asigură cu un compresor că sunt acoperit și din punctul ăsta de vedere în caz de urgență în următoarea perioadă. După ce introduce trece compartimentul motor printr-o cură de înfrumusețare, ștergând praful adunat sub capotă în cele 12 luni de utilizare, introduce toate datele în computer, așteaptă ok-ul sistemului și ne strângem mâinile. Două ore pe ceas.

840 de lei am avut de plătit în urma vizitei la service. Sumă care va intra în lista de cheltuieli pentru primul an de viață al mașinii. 

Cât am cheltuit cu Tiguan după 12 luni

Dacă vă orientați spre un Tiguan precum cel pe care îl am eu în garaj, vă spun în rândurile următoare la ce să vă așteptați la nivel de cheltuieli. Un calcul făcut kilometru cu kilometru, ca la carte.

1172 de litri de motorină au trecut timp de un an prin cilindrii motorului diesel de 2.0 litri și 150 de cai pe care îl am sub capota mașinii. În timpul ăsta am parcurs 17.500 de kilometri, în majoritatea lor în afara orașului. Pentru că locuiesc la 10 kilometri de București și am făcut câteva drumuri București-Bistrița și retur, calculele mele arată că am parcurs în jur de 65% dintre drumuri în regim extraurban și doar 35% în regim urban. În acest context, consumul mediu al mașinii a fost de 6.7 litri/100 km. Evident, e o utilizare cât se poate de uzuală a mașinii, în modul Normal de rulare în marea majoritate a cazurilor și cu câteva accente în modul Sport pe drumurile cu serpentine din munți. Probabil însă că aceste escapade s-au diluat în cei peste 17.000 de kilometri rulați în ritm normal, fără exagerări inutile.

În total, calculul hârtiei îmi indică în jur de 6450 de lei cheltuiți într-un an pe carburant. Este, de departe, cea mai mare cheltuială pe care am avut-o cu Tiguan în această perioadă. 

La nivel de asigurări, polița RCA (550 de lei/an) și polița CASCO (3600 de lei/an) înseamnă puțin peste 4000 de lei. Nu am activat niciuna dintre polițe, singurul incident cu urmări "estetice" din aceste 12 luni fiind cauzat de un alt șofer. Am vorbit la vremea respectivă despre asta și v-am povestit cum am fost nevoiți să schimbăm cu totul unul dintre blocurile optice, cu un deviz destul de gras. Așa că, oricât de "inutilă" ar fi suma investită în asigurări, faptul că suntem protejați de orice eveniment neplăcut e cu totul reconfortant.

La capitolul service/mentenanță, vizita recentă pentru verificări și schimb de ulei și filtru se adaugă celor două completări ale lichidului AdBlue survenite de-a lungul anului (în jur de 100 de lei în total) și unei completări a lichidului de răcire, care acum o lună a scăzut sub nivelul minim (în jur de 50 de lei pentru lichidul concentrat plus apa distilată necesară diluării). În total, notez în jur de 1000 de lei pentru primul an de rulare a mașinii. Decent.

Evident, anvelopele de iarnă trebuie adăugate în bugetul pe care trebuie să-l aveți în vedere pentru primul an. În cazul nostru, cele patru anvelope Michelin Alpin 5 montate înaintea iernii trecute și despre care am vorbit pe larg într-un episod dedicat au costat 2600 de lei (în jur de 650 de lei/anvelopă). Este o investiție punctuală destul de mare, dar care va fi amortizată în următorii ani.

Cât despre deprecierea mașinii, lucrurile sunt nuanțabile. Tiguanul nostru a avut un preț de achiziție de exact 39.061 de euro cu TVA. Pentru că cea mai bună analiză a prețului actual de revânzare se face prin comparația directă cu mașini echipate identic la un rulaj asemănător, o conspecție a pieței (Germania plus România) îmi dovedește faptul că mașina reușește să-și mențină bine valoarea după un an de utilizare. O mașină asemănătoare poate fi achiziționată astăzi de pe piața SH pentru o sumă care variază între 31.000 și 32.000 de euro, ceea ce face ca deprecierea netă să fie de circa 7-8 mii de euro.

Este interesant de analizat evoluția și ritmul deprecierii până și după apariția unui viitor facelift pe Tiguan. Până acum, mă declar mulțumit de modul în care mașina își păstrează valoarea, chiar dacă Tiguan nu mai poate fi considerat unul dintre modelele noi din gama Volkswagen.

De altfel, așa cum se întâmplă în cazul modelelor care trec în al treilea an de viață, SUV-ul a început să intre în perioada ofertelor speciale interesante. Una dintre ele este oferită în noiembrie-decembrie: 19.925 de euro cu program Rabla inclus pentru un Tiguan 2.0 TDI de 115 CP cu transmisie manuală și tracțiune față. Cu câteva dotări interesate incluse: Front Assist, Multi Collision Brake, Computer de Bord Plus, 7 airbag-uri, volan piele, aer condiționat, geamuri electrice față/spate și sistem multimedia cu display TFT de 16.5 centimetri. Găsiți aici mai multe informații despre promoțiile în curs, dacă vă interesează subiectul.

CHELTUIELI TOTALE VW TIGUAN 2.0 TDI 150 CP Aut 4x4 - primele 12 luni
COST INFO SUMĂ (euro)
Carburant 1172 de litri, medie 6.7 l/100 km
5.5 lei/litru, 17.500 km
35% urban, 65% extraurban
1384
Asigurare RCA Poliță anuală 118
Asigurare CASCO Poliță anuală 773
Service/Mentenanță 215
Spălătorii 50 de lei/lună 130
Taxe/Impozite 25
Anvelope Michelin Alpin 5
215/65 R17
558
TOTAL 3203
Depreciere 7500
TOTAL CU DEPRECIERE 10703

  • Marian Puscasu, marţi, 27.11.2018 17:14

    Eu citesc reviste auto de cel putin 25 de ani si nu tin minte sa fii vazut un test de anduranta in care sa ne fie prezentat defalcat bugetul anual pentru o masina testata. Asa ca FELICITARI Automarket si sper ca asta sa fie doar inceputul, sa avem din ce in ce mai multe informatii din acestea care sa ajute cu adevarat clientii care vor sa cumpere o masina. Poate extindeti asta???

  • Seth, marţi, 27.11.2018 17:33

    Nu da nimeni 32.000 pe un tiguan sh :)))) Unul cu acelasi motor si cutie e 32.000 NOU si echiparea de top e 34.900 Sunt o gramada care pun anunturi de domeniul SF poate prind un fraier.

  • I.M., marţi, 27.11.2018 18:00

    Pentru o suma de 1250 lei/luna, pentru majoritatea romanilor este greu de intretinut si de folosit un autoturism nou care mai dai pe el aproape 40000 euro. Daca la aceasta suma lunara am fi adaugat si o rata lunara, presupunand ca masina ar fi fost achizitionata printr-un credit, nu stiu daca un salariu mediu din Romania ar fi de ajuns pentru a avea un autoturism ca acesta. Felicitari penrtu raportul facut cu foarte mare acuratete, din care se pote deduce exact cat de potenti financiari suntem majoritatea romanilor.

  • marius, marţi, 27.11.2018 19:29

    Ma intriga valoarea casco. Daca se poate, detalii...

  • andre, marţi, 27.11.2018 19:34

    „ nu am încredere în faptul că șoferii germani și șoferii din România se întâlnesc cu aceleași condiții de trafic și cu aceleași contexte rutiere în viața de zi cu zi” o curiozitate - care ar fi condițiile alea diferite care să justifice un interval de revizie mai scăzut? Dar aș avea o rugăminte să fie ceva argumente altfel decât - conducem altfel și avem drumuri mai proaste pentru că,de fapt, nu sunt argumente. Mai ales când ni s-a și povestit cam pe ce drumuri a circulat mașina.

  • dan_grc, marţi, 27.11.2018 20:03

    Mi se pare foarte mare deprecierea după doar un an, să trăiască mâna a doua .

  • lulu, marţi, 27.11.2018 20:51

    Sa ne spui si ce e cu scurgerea aia de ulei, dar in mod normal la o masina de un an si 17000 km facuti nu este normal sa exisiste mai ales daca vorbim de mult laudatul VW si la pret de aproape 40000 euro. Restul sunt cheltuieli normale. Este un semn ca fiabilitatea VW lasa de dorit. Inca ceva, poate ai uitat sa spui si cat ulei ai completat pana la revizie!

  • Antiguan, marţi, 27.11.2018 21:09

    O porcărie de mașină. Pete de rugină și defecțiuni la motor foarte costisitoare după numai 5 ani de folosință (80000 km aproape exclusiv în București). Încă o țeapă marca vw. Nici nu vreau să aud de Tiguan.

  • mircea, marţi, 27.11.2018 21:32

    @andre Sunt convins că știi la ce regim de turație și la ce viteze medii se utilizează mașinile la ei versus la noi. În plus, la noi exista diferente mai mari de temperatură între vârful verii și vârful iernii, element care are efect asupra vâscozității uleiului. Deci o scurtare a intervalului - măcar atunci când e vorba de prima revizie - nu poate fi decât o decizie bună. @lulu Nicio completare de ulei. Am specificat în text ce am completat: lichidul de răcire și AdBlue. Cu scurgerea de ulei nu a fost nimic grav, nu curgea efectiv, dar au existat câteva urme vizibile și oamenii au preferat să rezolve cazul. @Antiguan Din ce știu, mașina are garanție prelungita la coroziune, deci du-te și spune-le. Din punctul meu de vedere nu e o țeapă, dar nici experientele noastre nu-s tocmai identice ca durata și ca generație. @marius Polița pe persoană fizică la Generali. Fără evenimente anterioare. Probabil că a contat :)

  • Tatraurs, marţi, 27.11.2018 22:12

    http://trenduri.blogspot.com/2018/11/mitul-masinii-germane.html

  • Sam93, miercuri, 28.11.2018 02:54

    Mda... mai ca toate marcile din prezent, VW fabrica masini de unica folosinta. Ce sa zic, 17,500 de km, un an, si deja pierde ulei si antigel. "sunt doar niste urme" - Voi sunteti seriosi? Vi se pare normal ca o masina noua sa aibe urme de ulei? Cum o sa arate motorul ala peste 10 ani. Un prieten de familie si-a luat un Tiguan nou in 2012 si deja are rugina la coltul usilor. Alt prieten si-a luat Mercedes C-Class si numai check engine are si probleme in fiecare luna. Ambele noi, evident. Deci sa ma lasati cu masinile moderne, in special cele facut de germani (dar nici restul nu-s prea buni), ca is vai de capul lor.

  • @ mircea, miercuri, 28.11.2018 08:04

    Habar n-am ce turații se folosesc la ei și ce turații la noi și am vaga senzație că nici tu. Mai ales că aici vorbim de o mașină cu o cutie automată de viteze deci, doar dacă tu mergi cu ea în modul manual pentru a ține motorul subturat sau supraturat, ar avea o relevanță lucrul ăsta. Dar asta ține de șofer, nu de condițiile de trafic. Apoi, oricât de surprinzător ar părea, condițiile climatice din România și Germania nu sunt atât diferite. Ăsta e și motivul pentru care producătorii nu fac recomandări diferite de utilizare, revizie, ulei folosit pentru cele două țări. Și, da, acolo unde este cazul producătorii menționează lucrurile astea. Dezmăgirea mea este că avem astfel de discuții și opinii legate de un material pe un site pretins de specialitate unde te-ai aștepta ca informațiile să fie cât de cât bazate pe ceva argumente reale nu pe mituri urbane.

  • lulu, miercuri, 28.11.2018 08:50

    @mircea - multumesc pentru raspuns. In ceea ce priveste intervalul de service sunt de acord cu scaderea lui de la 30000 cat spune neamtul la 15000, de ce? pai ei merg mult pe autostrada si ganditi-va si voi ce regim are motorul la o ora de mers pe autostrada cu viteza constanta unde face 130 km si ce regim are motorul aceeasi ora de mers in bucuresti unde face maxim 10km. Pentru extreme de temparatura iarna - vara indicat ar fi folosirea unui ulei 5W40 in loc de 5W30 (marca e la alegere) cat folosesc majoritatea producatorilor.

  • LLL, miercuri, 28.11.2018 09:17

    @lulu, pentru mersul prin Bucuresti exista alte alternative: ratb, bicicleta, eco cars, trotineta electrica si chiar mersul pe jos - nu a murit nimeni inca de la mersul pe jos.

  • andrei, miercuri, 28.11.2018 09:59

    Mituri despre nemti: - nu toti merg numai pe autostrada si nu toti fac naveta 150km/zi. Sunt si aici orase si oameni care merg doar prin oras sau care au o masina pt oras si una pt drumuri mai lungi si la care reviziile sunt facute la acelasi interval. Ca sa nu mai zic de blocajele pe autostrada unde circuli km intregi cu viteza 1-a - neamtu nu arunca cu banii, daca producatorul zice 20k km sau un an, el ia asta ca pe un minim. M-am dus cu masina mea la 60.015km la revizie si imi zice mecanicul: wow, ai venit exact la nr de km recomandat. - drumuri proaste sunt si pe aici, nu va mai faceti iluzii, nu-i nici un caine cu covrig in coada, am cautat :P - diferente de turatii la cutie automata nu exista. Cum schimba o masina in germania vitezele, va schimba si in romania

  • alex, miercuri, 28.11.2018 10:27

    " consumul mediu al mașinii a fost de 6.7 litri/100 km." Sunt curios cat ar fi consumat un 1.4 TSI in aceleasi conditii. Poate ne lumineaza unul din multii apostoli anti-diesel. 6.7% e consum de Logan 1.4. In familie am un Logan 1.6 16v si nu scade sub nici o forma sub 7.5%. Da ce stiu eu...

  • DanG, miercuri, 28.11.2018 10:31

    Eu schimb uleiul pe la 27000 km la același motor și vă spun și de ce condițiile din România sunt mult mai dure decât cele din Germania de exemplu. La noi există doar două situații pe drum: nămol când plouă și praf în exces când este soare. După 3 luni de condus prin țară aveam praf de două degete pe motor. Mai este și combustibilul care nu știu dacă e de aceeași calitate ca cel din Germania.

  • Anonim, miercuri, 28.11.2018 12:08

    Eu am o masina an de fabricatie 2014 cumparata de noua de la grupul WV exact cu acest motor masina acuma are 76 de mii de km . Reviziile le fac la 2 ani sau 30.000 de km pana acuma am facut 2 nu gasesc nici o justificare sa le fac mai repede . Tocmai acest interval a fost o bila alba la achizitionarea masinii . Inainte am avut Renault si din 10 mii in 10 mii erau revizii . Ulei confirm si eu ca nu am complectat niciodata . In schimb daca iti pierde antigel clar este o problema . Pe mine m-au dus cu zaharelul pana a iesit masina din garantie apoi cand nu am mai avut garantie au constatat ca pompa de apa este defecta si trebuie inlocuita . Am primit o bonificatie dar tot a costat 1300 de lei inlocuirea . Nimeni nu mai face masini sa tina 20 de ani . Cine cumpara la mana 2 o masina dupa 8-10 ani din astea facute dupa 2012 va baga adanc mana la buzunar in timp . Idealul este sa cumperi noua si sa te scapi de ea dupa 6 maxim 7 ani .

  • hazard, miercuri, 28.11.2018 13:08

    nu ati pus semnul de PUBLICITATE la articol.

  • Fara alehas, miercuri, 28.11.2018 21:21

    Preturi nemtesti ptr. salarii romanesti de bugetar.