Consum
Nu putem spune că am exploatat cu blândeţe cei patru cilindri, iar asta s-a văzut în cifra medie a consumului înregistrat la final. Cu 9 litri/100 de kilometri, 500L nu este tocmai un familist econom. Am avut însă tot timpul în funcţiune aerul condiţionat, iar acul turometrului a căzut de puţine ori sub 2000 de rotaţii.
În cartea tehnică, Fiat anunţă că în ciclu mediu 500L se mulţumeşte cu doar 6.2 litri/100 km. Dacă ne uităm la concurenţă, vedem că şi Kia Venga şi Ford B-Max şi Hyundai ix20 au un consum mai mic. Doar Citroen C3 Picasso este mai gurmand decât 500L.
Asa se spune acum: spatiu emotional? Nu ar suna mai bine: masina urata cu spume?