Calitate / Pret
Pentru piaţa românească, preţurile pentru noul Jeep Renegade încep de la 22.200 euro (TVA inclus). Acest preţ este valabil pentru modelul de bază cu motor pe benzină 1.6 E-TorQ 110 CP 4x2 în echipare Sport. Pentru a achiziţiona un model similar cu cel testat de noi 2.0 Multijet 140 CP 4x4 AT9 în echipare Limited trebuie să scoatem din cont 33.400 euro. Cea mai scumpă versiune este cea dedicată off-roadului Trailhawk 2.0 Multijet 170 CP pentru care trebuie achitat 35.500 euro.
În ceea ce priveşte disponibilitatea la noi în ţară, Jeep Renegade va putea fi comandat începând cu luna octombrie, cu primele livrări programate pentru începutul anului viitor.
Deşi nu are cu adevărat un concurent direct, micul Jeep se va lupta cu modele ca Mitsubishi ASX, Nissan Juke, Opel Mokka sau Mini Countryman. Dintre acestea cel mai scump este Mini-ul cu preţuri ce oscilează în jurul cifrei de 30.000 euro, iar un ASX configurat similar costă 27.000 euro.
chiar daca articolul de ieri era varza nu cred ca este o tema demna de atata atentie oare scrieti fiecare cate un articol despre jeep renegade si asteptati aprecierile cititorilor?