
Mitsubishi Outlander
Muntele Fuji
Mitsubishi Outlander este un nume cu ceva rezonanţă în categoria SUV-urilor medii deoarece a doua generaţie s-a impus în segmentul său prin aspectul european, iar după facelift a primit grila tip jet fighter ceea ce l-a făcut mai agresiv. Modelul Outlander a fost apreciat şi de grupul francez PSA, care a vândut propriile variante sub mărcile Citroen şi Peugeot. Dar a venit vremea pentru o nouă generaţie.
Mitsubishi a introdus noul model la Salonul Auto de la Geneva din 2012 şi a anunţat că a ales să meargă pe ideea unui singur model global. Adio, modele specifice unor anumite pieţe ca Japonia sau America. Outlander are acum o singură versiune.
Citeste si
-
4.5/5Noul Audi A5 este o mașină seducătoare. De ce? Pentru că nu se limitează la a fi admirată, ci te atrage inevitabil, te invită să o descoperi până în cele mai mici detalii. Noi am testat versiunea TDI quattro, iar mai jos îți spunem cum se simte de la volan. Avem pentru tine și un video. Citeste tot
-
4.5/5Peugeot 5008 și-a început viața acum 16 ani ca un monovolum, într-o perioadă în care segmentul MPV era cât se poate de popular. Din păcate, monovolumele au cedat în fața unui nou trend, care a acaparat într-un mod accelerat piața auto, adică SUV-urile. Deoarece 5008 a fost un model de succes, cei de la Peugeot nu l-au eliminat, ci l-au transformat în SUV odată cu apariția generației anterioare. Iată că acum suntem la a doua generație de când 5008 a schimbat tabăra, iar noi l-am condus pentru a vedea cu ce vrea să își impresioneze clienții. Citeste tot
-
4.5/5Prin intermediul unui "MY2025", Mazda susține că a rezolvat sincopele SUV-ului CX-60. Noi am testat un exemplar pentru a vedea dacă niponii chiar au îmbunătățit rețeta, sau doar au montat-o într-o farfurie mai atrăgătoare care să îți distragă atenția. Avem pentru tine și un video. Citeste tot
-
4.7/5După mulți ani, BMW a cedat și a prezentat lumii întregi un M3 Touring. Anul trecut, break-ul de performanță al mărcii germane a primit un facelift. Noi l-am condus și îl putem asemăna cu forța unui uragan pentru că îmbină forța brută cu eleganța controlată, ca o rafală precisă ce străbate liniștea cotidianului. Avem pentru tine și un video. Citeste tot
-
4.0/5MG tocmai a lansat în România două modele noi: SUV-ul electric S5 și noul HS Hybrid+. Pe acesta din urmă l-am testat și noi, iar mai jos îți spunem cum se simte de la volan cel mai scump și cel mai mare SUV hibrid al mărcii. Citeste tot
-
2-10, miercuri, 12.12.2012 12:36
Mda, sunt sigur ca din cauza diferentei de impozit de 600 de lei pe an se vor gandit multi daca sa dea 37.000 € pe Outlander.
-
Marian, miercuri, 12.12.2012 14:29
Eu unul daca ar fi sa iau masina la second (noua sigur nu imi permit) am sa ma uit si la diferenta aia de 600 de lei pe an si o sa ma orientez spre altceva. Normal ar fi fost sa aiba eticheta de motor de 2.3 nu de 2.2. Parerea mea.
-
Costi, miercuri, 12.12.2012 14:44
Mașina superba dar cu 30 de cai sub vechea generație. Mai lipseste selectia in trepte 2W, 4W si 4W lock. Pretul de achizitie cam mare, mai pui 1000 de EURO si iti iei Pajero - e altceva!!!!
-
Alex Radoi, miercuri, 12.12.2012 16:07
Mie imi place f. mult interiorul, e ca o reinterpretare moderna a interiorului de BMW E30. Simplu, si de bun gust, mulat perfect pe cel de la volan. Tare!
-
FOST fan Mitsu, miercuri, 12.12.2012 16:59
Generatia Outalnder 1 arata bine, Generatia 2-a arata bine ( cea cu facelift ( grila Lancer )) asta arata ca o barca/ o asiatica fada ( in afara de Mazda care reuseste sa mai aduca ceva nou si nu doar in materie de design, restul japonezelor ( inclusiv Honda care era un pionier ... ) au luat-o pe un tren descendent ). Interiorul nici el nu ma surpinde placut ( poate o avea materiale mai bune dar... ) @alex radoi zicea ca-i place interiorul ca aduce a BMW, mie mi se pare o nota negativa ( Mitsubishi fiind cea mai veche marca japoneza ), cum sa copiezi ceva , de parca ai fi vreo marca noua Hyundai sau chiar SAIC ?!, mai degraba faceau acel volan sa aduca a volanul de pe EVOX In concluzie, mi se pare ceva comercial/fad si o mare palma data fanilor Mitsubishi care isi alegeau aceasta marca ( modele sale, de la Colt la Pajero inspirand sportivitate si inovatie ). O porcarie !!! Prefer o Mazda CX-5 sau un Hyundai IX-35 oricand
-
FOST fan Mitsu, miercuri, 12.12.2012 17:30
sa nu zic, ca din profil aduce a un crossover american, stopurile par a fi luat de la Subaru Imprezza, iar in varianta Instyle ( care se presupune a fi varianta de top ) interiorul nu este departe de un Duster de 17k
-
V., miercuri, 12.12.2012 18:41
Sigur va fi in top 5 la cele mai urate masini aparute in 2012-2013. In rest tehnologie la zi . Pacat de efort.
-
Adi, joi, 13.12.2012 00:16
Vad ca tot ce-a iesit nou in ultimii 2 ani are un pret extraordinar de mare. Acu 2-3 ani luai de nou un 4WD dizel Outlander, Pejo 4007 ori Reno Koleos cu 22.000 EUR, iar acum s-a marit pretul cu aproape 10.000 EUR...ce-o sa mai stea praful pe ele prin showroom-uri!!!! De 30.000 EUR iti iei un Duster pentru ceva aventuri off-road/vacante si un Sandero ca masina de oras!
-
popa, joi, 13.12.2012 11:54
am avut ocazia sa o testez atunci cand mi-am cumparat masina. ptr mine este cea mai slaba masina dintre cele vazute. interior jenant ptr un mitsu, design de rahat, pozitie la volan ciudata, nici inalta nici joasa, e varza. intr-un final am ales o honda crv, desi mi-a fost greu sa ma decid fata de ix 35...parerea mea este ca outlander a pierdut definitiv batalia cu honda, hyundai si alti producatori de suv-uri din asia.
-
rov, marţi, 18.12.2012 09:25
Dulap si interior si la exterior. Pacat!
-
crvl, joi, 14.02.2013 15:48
brovo popa, ai spus adevarul, crv-ul a venit cu un look mult mai interesant si are o eleganta distincta.
-
old-school mitsubishi, vineri, 22.03.2013 01:12
ca si posesor de mitsubishi outlander generatia 1 (de fapt generatia din 2007-2008, inainte de facelift pt ca a mai existat una si mai inainte) pot sa spun ca am simtit oarece tristete vazand cum se face atata tam tam publicitar la noul mitsubishi. Nu incanta cu absolut nimic vizual prin noul design care il afunda in anonimat spre deosebire de generatiile mai vechi. Si din ce se aude nici la capacitati nu are cu ce se lauda...cica ar fi bun soft road...pai, oameni buni, generatiile anterioare faceau legea off-road, prin nameti sau mai stiu eu ce (pajero e in continuare tata lor dar totusi outlanderul anterior ii calca demn si vitejeste pe urme). Acum creatia asta care se vrea a fi japoneza e ca un copil adoptat...pacat, pt ca isi dau astfel japonezii cu firma in cap. Outlanderul generatia 2007-2008 a facut senzatie prin design...si inca mai face. In 2009, cu atasarea "botului" agresiv de "rechin" sau jetfighter a mai adus puncte desi au existat traditionalisti...si ...dupa...apara asta...e dezamagitor. Sa speram ca din superbul Lancer nu vor face o monotonie uricioasa.
-
seba, luni, 22.04.2013 19:26
sunt posesor de outlander 2, dar asta este peste cu mult
-
mitsubishi, luni, 22.04.2013 19:29
si apropo, multi care comentati pe aici, nu aveti nici bani de bomboane si va dati cu parerea. stati in banca voastra si mai comparati Outlanderu cu Pajero ca sunt alte clase
Din pacate designul este mult prea sters, fata de generatia precedenta iar motorul diesel are cilindreea cu 0,2 cmc mai mare decat ar fi necesar! Asta arde la buzunar!