Peugeot 3008 HYbrid4

Motor / Transmisie

4.0

Am mai digerat odată reţeta hibridă propusă de Grupul PSA. Se întâmpla anul trecut, pe un DS5 care părea rupt dintr-o altă galaxie. De această dată, reţeta a fost ceva mai pământeană, ornamentată ceva mai simplu şi mai puţin pompos, cu atenţia îndreptată către aspectul practic. Cu excepţia numelui: Peugeot 3008 Hybrid4.

Francezii au vrut să se asigure că au singurul monovolum cu alură de crossover şi tren de propulsie hibrid-diesel. Este o nişă pe care au exploatat-o profund, în speranţa că vor descoperi clienţi noi.

Ansamblul cu veleităţi eco pune la dispoziţia celui de la volan 200 de cai putere. Un produs al fuziunii dintre o unitate HDi de 2.0 litri şi un motor electric de 37 de cai. Dieselul îl cunoaştem foarte bine. L-am degustat şi cu alte ocazii şi s-a dovedit echilibrat, demn de moştenirea tehnologică PSA. Acum, alături de unitatea electrică, aşterne la vârful piciorului tău drept o putere şi un cuplu motor care te loveşte uşor în moalele capului. Numai motorul electric vine cu 200 de Nm. Asta înseamnă că vei avea la dispoziţie 500 de Nm doar pentru tine şi momentele în care vei dori să maltratezi acceleraţia.

Orice instinct violent ar putea fi anihilat însă de cutia robotizată cu şase rapoarte, care alternează treptele ca un bătrân ce urcă scările: cu sincope. Nu este chiar liniaritatea pe care ţi-o doreai de la un model confortabil. Şi tot la capitolul confort trebuie menţionat că liniştea rulării electrice este întreruptă de multe ori brutal şi baritonal de către activarea motorului diesel.

Momentele în care motorul electric va funcţiona singur vor fi scurte şi vor putea fi selectate cu ajutorul unei rotiţe de pe consola centrală. Selectarea lui va fi permisă doar dacă bateria este suficient de încărcată.

  • JJ, miercuri, 24.04.2013 11:06

    Belah...

  • Crin, miercuri, 24.04.2013 11:51

    Nu poate fi comparat cu DS5? Daca e 2.0 HDI de ce pe capacul motorului scrie 1.6 hdi? :)

  • @Crin, miercuri, 24.04.2013 12:14

    Scrie HDI16 = 16 valve

  • lol, miercuri, 24.04.2013 13:40

    Sincer cea 1.6 hdi e una dintre cele mai proaste masini pe care le-am condus vreodata, cutia de viteze automatica e infecta, sub orice critica iar sistemul start/stop inutilizabil de prost, ruliu groaznic. Bleah.

  • tic-tac, miercuri, 24.04.2013 14:05

    Un monovolum-crossover-2 litri-diesel-electric... Oare exista piata pentru asa ceva? Eu sunt destul de sceptic in privinta succesului acestei masini. Doar timpul ne va da raspunsul.

  • BaditzaEx, miercuri, 24.04.2013 14:43

    test PARTINITOR !!! n-au facut si nici nu fac, Opel masini mai bune ca Peugeot; 2 la mana, acordati nota mare modelul Zafira ( la cat PRET ) fara sa stiti pretul; 3 la mana dati aceeasi nota ambelor modele la TEHNOLOGIE , cand Peugeot vine cu o gramada de inovatii; 4 spune-ti ca masina este facuta pt autostrada cand aceasta avand 4x4 se poate adapta la multe tipuri de teren ( accidentat sau nu ) sunteti Partinitori AM !!!, rusine !! ( ati mai facut asa si cu modelul Adam care in opinia mea nu vine cu mai nimic spectaculos fata de DS 3, l-ati laudat si acordat N mii de rubrici )

  • BaditzaEx, miercuri, 24.04.2013 14:45

    dk e Maid in Jermanika, poate sa fie si ra..., tot e bun !

  • ras, miercuri, 24.04.2013 15:02

    200 de cai, 9 sec pt. 0-100 la ora si 38.000 de euro ?! sunt pe din afara astia! si sa nu mai vorbim de design-ul gen ou :))) iei o julieta cu 235 de cai si dai 29.000. si este si frumoasa ;)

  • Andy, miercuri, 24.04.2013 16:16

    Ai oarecum dreptate baditzaex insa Opel desi stau nu pic mai slab la fiabilitate ca Peugeot, ofera o ergonomie infinit mai buna (butoane pe volan, bord mai bine gandit). Chiar si Chevrolet Orlando are o ergonomie mai buna decat 3008 sau 5008. Ergonomie, nu calitate mai buna. Atentie! Peugeot sta excelent la motoare diesel mici si medii cum e acest 1.6. Atat ca fiabilitate cat si ca performante. Da, poate e un pic cam scumpa insa totusi e hybrid...nu avea cum sa fie sub 30.000 intr-o echipare ca cea de test. @ras, Alfele oricat ar fi de frumoase sunt pe duca, piesele sunt scumpe si fiabilitatea e mult mai slaba decat orice frantuzeasca (nu mai zic de japoneze sau coreene).

  • -Rolf-, miercuri, 24.04.2013 18:19

    Pana una alta sunt primii, care au implementat tehnologia diesel-hibrid pe o masina, macar si numai pentru asta meritau 5 stele la capitolele "tehnologie" si "Motor/Transmisie". Intradevar cutia aceea robotizata este crima si pedeapsa, rar am intalnit, de fapt niciodata, o cutie de viteze atat de "impiedicata" ca si robotizata de la PSA. In alta ordine de idei, am condus 3008 suficient de mult si versiunea "HYbrid4" si totodata si versiunile "normale", insa eu tocmai asta am apreciat din plin, anume ergonomia foarte buna a interiorului, faptul ca am gasit spatii de depozitare inteligent plasate si dispuse in cele mai neasteptate locuri. In cazul meu "obisnuirea" cu noul coleg a fost aproape imediata, chiar nu va inteleg AM, ce vi s-a parut chiar asa de alambicat si de greu de inteles la capitolul "Interior" al acestei masini. PS: "Zafira Tourer cu motorul diesel de 195 de cai putere reuşeşte mai mult decât", cred ca suna mai bine "mai mult de atat"; ne omoara cu zile "decatu' " asta!

  • Crin, miercuri, 24.04.2013 19:33

    Hybrid si 4x4 e o mare gluma...pana la ce viteza beneficiezi de 4x4? Nu este la fel ca la DS5?

  • srevni, miercuri, 24.04.2013 21:46

    @cei de mai sus Nu inteleg ce va "bateti gura (tastatura)" sa tot explicati niste aspecte normale, logice. Va consumati timpul degeaba. La noi lumea e spalata pe creier cu masinile germane sau orice are legatura cu germania. Este greu sa dezbieri pe cineva cand are in cap asemenea idei. Eu de cate ori m-am pronuntat pozitiv in privinta unei masini altceva decat germana am avut persoane in jurul meu care sa ma considere "pe langa", desi aveam argumente clare pentru ceea ce apreciam. Asa ca am renuntat. E ceva de genu...te pui cu prostu...esti mai prost ca el.

  • ala, joi, 25.04.2013 10:23

    @srevni cei care ti-au spus ca esti "terminat" aveau dreptate, deoarece verifica niste cifre din vanzari.PSA merge in pierdere(-6% in T1) deci lumea se uita spre alte branduri,germane , asiatice, etc. Acum sincer daca vrei sa te dai destept poti sa o faci dar tu pici de cacao.Sincer ce brand frantuzesc este cat de cat in industria auto asa vorbind "overall" sau poate ai tu dreptate numai cumparatorii de masini frantuzesti, sunt destepti si frumosi restu sunt prosti de behaie, dar sunt multi si cum majoritatea dicteaza, ce sa vezi.

  • lol, joi, 25.04.2013 10:41

    sunt curios cati dintre astia care comenteaza aici au mers cu masina asta si cati km?

  • Adi, joi, 25.04.2013 15:08

    Inca nu am mers cu masina, insa va pot spune ca interiorul arata foarte bine - oarecum comparabil cu Audi - materiale bune plus un design reusit care-ti da impresia de calitate nemteasca; intr-un cuvant: pare mai scump decat este cu adevarat. Personal, nu-mi plac interioarele de la Opel (Asta & co.) si Ford (Focus & co.) tocmai din cauza interiorului care pare "de jucarie" - tocmai scos dintr-un film prost cu roboti si transformeri (parerea mea!) Insa, mie se pare cam lame ca nu i-au trantit un 4x4 normal, mai ales ca modul asta hibrid nu prea-si scoate banii - masina tot consuma ca un diesel, insa costa cat doua! Daca avea un 4x4 normal, era o alegere la fel de buna decat CRV ori RAV4, Yeti ori Tiguan. IAr au dat-o in bara astia!!!

  • lol, vineri, 26.04.2013 13:22

    eu am condus un 3008 diesel 1.6 hdi, auto cam 1000km. Interiorul este intradevar foarte bine finisat si cu un design placut, dar foarte mic pentru cat de mare e masina. Este inghesuit iar la volan loveam constant cu cotul usa, lucru foarte enervant. Cutia de viteze auto era ingrozitoare, masina avea ruliu mare in viraje si sistemul start/stop intervenea in cele mai proaste momente. Pentru droaia care a dat cu manute rosii mai sus, mai intai conducem masina si pe urma putem sa vorbim. Pana atunci afirmatiile voastre sunt doar presupuneri.

  • Gelu, duminică, 28.04.2013 20:13

    Pentru ca cunosc calitatile lui 3008 1,6HDI,o am de doi ani si jumatate si40000km nici cea mai mica defectiune nici cea mai mica nemultumire, vara, iarna nici macar odata nu a trebuit sa dau a doua cheie la pornirea motorului,nu mi-am dorit in tot acest timp nici macar osingura alta masinadin lume in locul acesteia,pentru mine 3008 Hybrid 4 ar fi o masina de vis mai ales daca ar avea tot 1,6HDI cu 6 trepte manuala.Dar la pretul asta nu mi-o pot permite.Daca ar renuta la motorul mare si la alte dotari de lux ar scoate-o sub 35000E cu usurinta. Numai HUB si ecranul GPS costa peste 3000E.Dar bateria care sper ca este Li Ion costa peste 10000E,plus camera ledurile xenoanele acoperisul panoramic jentile de aluminiu de 18,dublu climatronic,motoarele electrice,vopseaua perlata.E de mirare ca asa cum este nu costa 40000E dar ar putea sa fie si model sub 30000E.

  • -Rolf-, luni, 29.04.2013 20:03

    @Gelu, vezi ca au la oferta pe site-ul oficial 2 bucati, poate te bagi la vreunul...