Ford Fiesta facelift

1.0 Benzina Turbo (Ecoboost) 100CP Man5 Titanium S/S

Consum

5.0

Nu am fost impresionat de consumul înregistrat de Fiesta pe traseul Bucureşti Azuga. Am ajuns la baza pârtiei cu o medie de 7.5 litri/100 de kilometri. E drept că nu a fost tocmai o exploatare ecologică, dar diferenţa dintre realitate şi cifra înscrisă în fişa tehnică (3.7 litri/100 de km - extraurban) era una destul de mare.

La întoarcere, am încercat pe cât posibil o rulare ecologică, am ascultat sfaturile funcţiei eco, înscrise pe ecranul sistemului multimedia, şi am ajuns, cu greu ce-i drept, la un 4.7 litri/100 de km. Autostrada Ploieşti-Bucureşti a pus însă la lucru cei trei cilindri şi am finalizat testul extraurban cu o medie de 6 litri/100 de km.

Dar astea sunt cifrele "reale", care pot varia în funcție de energia celui de la volan. Iar cum singurul reper de comparație reală între modele este consumul oficial - testat de toți producătorii în aceleași condiții - Fiesta 1.0 Ecoboost câștigă duelul cu toți rivalii pe această plajă de putere.

Media consumului pentru versiunea 1.0 Ecoboost este de 4.3 litri/100 de kilometri. Pe hârtie. Aşa se face că Fiesta bate fără drept de apel toată concurenţa segmentului: Opel Corsa, Mazda2, Chevrolet Aveo, Seat Ibiza, Volkswagen Polo, Renault Clio şi Peugeot 208.

  • ven, vineri, 01.03.2013 19:42

    Modelul Fiesta 2008 a fost unul reusit,insa sa-i faci doar facelift dupa 5 ani mi se pare foarte tarziu in comparatie cu evolutia pietei auto.

  • tavone, vineri, 01.03.2013 20:00

    7.5l/100km la dus si fiesta obtine 5 stele la consum? Ati mers de i-au sarit pistoanele?

  • costi, vineri, 01.03.2013 20:05

    Vb prostii, detin un opel corsa d 1.4 101 cp,Am cronometrat p egps 0 100 km\h si am obtinut 10,8s.Iar consumul mediu la 100km pana in vteza de 100 a fost de 5l\100km,cu 5 persoante

  • Alex, vineri, 01.03.2013 20:38

    probabil ca e o masina buna , insa mie personal nu imi place deloc . designul exterior si masina in sine pare prea inaltata precum loganul si nu e "pt ca asa e in clasa ei" pt ca polo sau corsa nu arata asa inaltate de spate , apoi designul interior este foarte dezonordonat cu navigatia aia minuscula, nu stiu ce a fost in capul designerilor cu generatia asta .in schimb motorul e "scula"

  • unckle, vineri, 01.03.2013 21:37

    la "nu ne-a placut" ar trebui sa intre si consumul ... o masinuta mica-mica ce consuma in modul "eco" cat una din anii 90... nu prea este "placuta"

  • Lucian, vineri, 01.03.2013 21:39

    La 14650 euro (fara roata de rezerva standard) mai bine noul Auris

  • Edi, vineri, 01.03.2013 21:40

    Am vazut astazi la dealer-ul Ford de la pod Baneasa doua Fiesta: modelul nou si cel vechi. Parerea mea este ca cel vechi arata mai bine, e mai unitar in design.

  • andrey_1293, vineri, 01.03.2013 22:45

    @unkle - intr-adevar, in test consumul a fost cam mare, poate mult prea mare decat ar fi trebuit si chiar nu inteleg de ce. Eu am acest motor pe Focus si doar in primele 2 zile, cand masina era nou-nouta, am fost socat de consum: calculatorul indica 9.5 in oras. Dar pe masura ce kilometri sau acumulat, acum calculatorul afiseaza 8.1 (exclusiv urban) cu un mers moderat-usor sportiv, cu cauciucuri de iarna. Vara mai mult de 7.3-7.4 (cu AC) nu mi-a sarit indiferent cat am incercat. In condus urban, normal, linistit (nu subturat sau sa incurci traficul), motorul consuma putin. Daca vrei sa mergi cu acul aproape de rosu in schimb, depaseste un aspirat (la consum) lejer.

  • Sandiski, vineri, 01.03.2013 23:53

    Arata decent.

  • Adm, sâmbătă, 02.03.2013 01:23

    Pentru cine a condus Fiesta si mai ales in extraurban stie ca e unul din modelele de clasa mica care se aseaza cel mai bine pe sosea.

  • Adm, sâmbătă, 02.03.2013 01:30

    @ven nu i s-a facut facelift pentru ca a fost un model reusit care pur si simplu nu a avut nevoie. Unele masini au nevoie, in special cele la care vanzarile sunt sub pronosticuri, altele nu. Si in sprijinul a ce zic eu stau cifrele din anii trecuti, unde Fiesta a fost in top vanzari la clasa ei. Si cum zicea cineva de mai sus, vechiul model parca arata mai bine. Ma rog, e si o chesie de obisnuinta

  • NeaNelu, sâmbătă, 02.03.2013 11:15

    Arata foarte bine cu facelift.E o masina buna,nu degeaba are cele mai mari vanzari din clasa ei.

  • andrei, sâmbătă, 02.03.2013 13:23

    O curiozitate, cand ati testat modeul fara facelift i-ati dat 4.3 stele iar acum 4.2. E mai slaba masina dupa faelift?

  • imo, sâmbătă, 02.03.2013 14:21

    Si pretul ?? Asa mare??????? Mai bine imi cumpar un TDI 1.9 si este mult mai bun.

  • ven, sâmbătă, 02.03.2013 20:29

    @Adm:inteleg ce spui si stiam ca acela e motivul,dar eu am vrut sa spun ca trebuia scos ACUM ceva nou si proaspat pe piata,dupa cum spui si tu,facelift-ul nu prea e reusit.Lumea s-a plictisit de modelul din 2008 care acum e reesapat.Si crede-ma sunt unul din cei care apreciaza in general marca Ford.

  • unckle, duminică, 03.03.2013 01:43

    @imo - tocmai s-au anuntat preturile pentru Octavia3 - cel mai ieftin diese este doar la 17,5kEuro ... au apus de muuult vremurile in care pentru 13-15k puteai lua o masina diesel

  • adm@unkle, duminică, 03.03.2013 02:03

    1.4 140 cai + DSG benzina rulez pe octavia :)

  • kim_vl, duminică, 03.03.2013 13:40

    @adm@unkle Si cat costa o Octavia 1.4 140 cai + DSG benzina care "ruleaza" (daca exista) ?

  • kim_vl, duminică, 03.03.2013 13:42

    @adm@unkle Si cat costa o Octavia 1.4 140 cai + DSG benzina care "ruleaza" (daca exista) ?

  • andrey11, duminică, 03.03.2013 22:27

    Chiar azi am fost la drive test cu noul Fiesta si pot sa zic ca chiar mi-a placut. Ai senzatia cu adevarat ca te afli intr-o masina dintr-o clasa superioara. E cu mult peste Polo si noul Clio(pe care l-am condus cu cateva zile in urma) atat la interior, materiale folosite, ambienta dar mai ales tinuta de drum.

  • Razvan, luni, 04.03.2013 00:33

    Dupa parerea mea e de departe cea mai frumoasa masina in clasa ei. Motorul de 1.0 EcoBoost e super tare. Am mers cu un Focus 1.0 EcoBoost 125 CP o saptamana. Daca mergi usurel cu el consuma foarte putin, se aprropie de consumul oficial, daca mergi tare e nervosa,in nici un caz nu se simte sub-motorizata, insa consuma destul de mult. Sa fim seriosi, nu exista masini economice daca mergi tare. Daca merge asa de bine pe Focus, cred ca pe Fiesta motorul e minunat. Nu va mai luati dupa preturile de lista, nu au nici o legatura cu preturile de tranzactie. Dar cam toti producatorii au crescut preturile in ultimii doi ani.

  • @andrey11, marţi, 05.03.2013 00:59

    Degeaba spui ce spui,au trecut multi ani de cand modelul e pe piata si e perimat.Acest asa zis facelift e de fapt o reesapare,e aproape identic cu modelul fara facelift,inca mult mai urat.Nici macar nu ai condus Polo si-ti dai cu parerea,nu veni cu vraji,pentru ca Fiesta fara facelift era mult sub Polo,iar noul e aproape la fel,iar Clio ca design e mult peste Fiesta,care mai mult seamana cu designul acela oribil american,pe cand Clio arata ca o masina din viitor.Iar calitatea materialelor la Ford e sub orice critica,plasticul care inconjoara Focus e jenant.

  • clau, joi, 09.05.2013 19:27

    grila fata pare de pe Aston Martin ,nu e reusita fata ,modelul anterior arata mai bine.

  • daniel, joi, 31.10.2013 15:02

    o masina buna .motorul poate avea putini km si din cauza aceasta consumul a fost ceva mai mare insa sa nu va aspteptati sa ai consumul unui diesel .facelift dupa 5 ani vi se pare tarziu-vechiul model pe care il si am era unul destul de cool si pt anul trecut ,abea cu lansarile noilor modele clio si peugeot 208 au reusit sa depaseasca aceasta masina in materie de design.la diesel consumul este ok undeva in jur de 6 % in oras in conditiile in care schimb peste 3000 ture si uneori si la 4000 in oras maxim treapta 3 chiar si la 80 km H .cat despre pret nu este cea mai scumpa dar bani ii merita aceasta masina