Renault Megane Estate

1.6 Benzina Turbo (TCe) 205CP Aut7 GT

Consum

3.5

Când sub capotă se află un motor capabil să ofere 205 CP cu siguranță n-o să te bucuri de un consum de carburant redus. Și asta în ciuda faptului că Renault a încercat să "limiteze daunele" prin introducerea modului Confort cu ale sale setări eco.

Am parcurs peste 1.500 de kilometri cu Renault Megane GT Estate, iar valorile afișate de computerul de bord nu au fost prea prietenoase cu conturile bancare. Spre exemplu, consumul mediu pe care l-am obținut în oraș a fost de 11.2 litri/100 de kilometri, în condițiile în care nu am forțat nota inutil. În afara localității, Megane GT Estate a avut un consum mediu de 6.8 litri/100 de kilometri. Până la final, consumul mediu mixt afișat de computerul de bord a fost de 8.3 litri/100 de kilometri.

În fișa tehnică, Renault a trecut 4.9 litri/100 de kilometri în regim extraurban, 7.8 litri/100 de kilometri parcurși în oraș. Media anunțată de Renault este de 6.0 litri/100 de kilometri.

Deși Megane GT Estate folosește câteva "trucuri" dezvoltate de inginerii RenaultSport, atunci când am ales rivalii ne-am axat exclusiv pe versiuni cu un nivel de putere apropiat. Chiar și așa, lista rivalilor este una scurtă.

Am pus în aceeași urnă noul Ford Focus Wagon echipat cu motorul de 1.5 litri de 175 CP, Opel Astra Sports Tourer cu unitatea de 1.6 litri turbo de 200 CP și Seat Leon ST (2.0 TSI de 190 CP). Cel mai bun consum mixt îl găsim în dreptul lui Focus Wagon (5.6 litri/100 de kilometri). La celălalt capăt al listei se află Opel Astra Sports Tourer care promite 6.5 litri/100 de kilometri în regim mixt.

  • @ automarket, luni, 17.09.2018 13:12

    Aveti in vedere si si un test cu Megane Sedan avand noua motorizare tce 140 atunci cand veti avea masina disponibila?

  • Ion, luni, 17.09.2018 13:13

    Ce treaba are versiunea Vignale a lui Ford cu Renault? Vignale este versiunea care are tendinte Premium. Renault nu are in gama o astfel de versiune! Daca vreti sa faceti comparatie, comparati cu versiunea Titanium a lui Ford! Titanium este versiunea de top cu care puteti compara versiunea de top de la Renault! Cu astfel de comparatii dati dovada de amatorism sau de rea vointa!

  • vianu, luni, 17.09.2018 13:45

    @Ion Renault are InitialeParis

  • Sage, luni, 17.09.2018 13:58

    Masina e faina si tentanta. Exista o singura problema. Nu mai poate fi comandata. Nici estate si nici hatchback. Am fost la dealer acum mai bine de o luna si inca de atunci se stia ca nu se mai comanda, iar stocurile erau aproape rezervate. In fapt este o informatie confirmata (https://www.caradisiac.com/info-caradisiac-renault-arrete-les-twingo-gt-et-megane-gt-169534.htm) ca productia se va opri la nivel mondial si e putin probabil sa vedem un inlocuitor. Desi, Peugeot a pastrat 308 GT in gama dupa o schimbare de motor.

  • SIMPLE MINDS, luni, 17.09.2018 14:06

    Ampatamentul majorat pentru modelul Estate,comparativ cu varianta hatchback , are efecte benefice privind estetica profilului ,consola spate nefiind defel *considerabila* asa cum se intampla in cazul noii venite Ceed Shooting -brake.Si nu numai ,cu aceasta *scapare* constructiva confruntandu-se mai toti producatorii care se *cramponeaza* sa ofere mai multe variante de caroserie cu *pasul* dintre axe identic.O scapare ;-)).Cu un motor decent,o transmisie sa speram, suficient de fiabila ,un pret care este cat e poate de *suportabil*,o directie integrala care necesita o oarecare obisnuinta:-),un design exterior peste medie, Megane Estate 205 devine o alegere cat se poate de viabila, chiar daca (opinie pur subiectiva) se impunea si o varianta cu *trei pedale* pentru cei care *inca* mai considera ca asa-i mai frumos !

  • adi_10, luni, 17.09.2018 15:34

    arata bine masina dar eu o consider o masina de familie. Astfel incat consider ca are un pic cam multi caluti...motorul de pe Talisman de 1.6 160 CP il consider mult mai potrivit, cu siguranta consumul cu acel motor este mai mic decat acest 11.2 obtinut in oras care by the way mi se pare f mare.

  • SIMPLE MINDS, luni, 17.09.2018 16:44

    @ adi 10 Pentru Megane, varianta *astmatica* a motorului 1.6, sunt disponibili 165 CP, motor Otto evident :-)) dar doar pentru hatchback si fara 4control.(Autoplus.fr).

  • Ion, luni, 17.09.2018 17:38

    @ vianu Versiunea Initiale Paris nu este disponibila pe Megane! Revenim: Modelul prezentat in articol se poate compara cu Ford Focus Titanium, nu cu Vignale! ;-)

  • adi_10, luni, 17.09.2018 18:09

    @SIMPLE MINDS - Multumesc pentru info, ai dreptate. comentariul meu avea la baza urmatorul aspect. O masina cu peste 200 de CP pe benzina va consuma intotdeauna mult. Persoanele care nu se uita deloc la bani deci nici la consum nu isi vor lua niciodata Megane (vorbim la general nu de exceptii - nu cu exceptiile iti rotunjesti bugetul) . Tocmai de accea spun ca nu stiu daca este cea mai reusita combinatie. In rest, masina arata bine, o repet.

  • vianu, luni, 17.09.2018 18:13

    @Ion Megane Estate in versiune de top este GT Focus Wagon in versiune de top este Vignale probabil ca aceasta a fost logica

  • SIMPLE MINDS, luni, 17.09.2018 18:51

    @adi 10 Reprezinta o certitudine faptul ca tce 205 ,mai ales montat pe aceasta versiune Estate nu va realiza volume in vanzari ,cu atat mai putin in Romania ,mai degraba fiind vorba de vanitatea celor de la Renault,cred eu, la adresa Benz-ului francez ,iata ajuns in aceeasi forma de caroserie la o respectabila valoare de 225 CP si 300 Nm dar numai in *armonie* cu Aisin8.

  • pipo, marţi, 18.09.2018 16:30

    Deci, ca sa revenim la subiect , poate ar fi mai ok un feedback de la AM la comentariul lui SAGE de mai sus . Daca are dreptate si acest model nu mai este in oferta si nici nu va mai fi produs atunci nu vad rostul acestui test si comparatii cu alte modele.

  • vianu, marţi, 18.09.2018 16:38

    GT-ul in Franta si UK este prezent in configurator, in Germania nu probabil ca GT-ul ca si Espace-ul sa fie oferit doar pe anumite piete. Strategia Renault in materie de vanzari ma depaseste....

  • Cyrus, marţi, 18.09.2018 18:11

    Surprinzatoare nota la capitolul performante - sprintul e foarte bun, iar de viteza maxima - chiar ai nevoie de mai mult de 230 km/h? Am impresia ca a fost scazuta doar pentru a ajusta media finala

  • cornel.socariciu, marţi, 18.09.2018 18:27

    @Sage Știm că versiunea este scoasă temporar de la vânzare în România, dar având în vedere că poate fi comandată pe alte piețe din Europa, probabil că va reveni curând și în oferta Renault România.