Design
Toţi designerii sunt de acord că este cel mai greu lucru posibil să desenezi un model accesibil. Cu cât e mai ieftină maşina, cu cât e mai greu să o desenezi şi să obţii o formă agreabilă. Designerii lui Citigo au avut o sarcină şi mai grea - au integrat noua faţă a mărcii din Mlada Boleslav pe Citigo, alături de mai multe elemente care au debutat în premieră pe acest model. Pentru ei sunt mari şi importante, pentru noi sunt aproape insignifiante, dar le enumerăm oricum: Citigo este primul model Skoda care are numele mărcii inscripţionat pe capacul portbagajului, iar noua siglă a mărcii Skoda a fost implementată în premieră pe capota acestui model.
În timp ce rivalii de la Peugeot şi Citroen încearcă să insufle un zâmbet pe modelele lor din acest segment, iar Aygo a primit şi el o parte din spiritul ludic al francezilor, situaţia este diferită pentru tripleta germanică formată din Citigo/Up!/Mii. Astfel, o marcă precum Skoda, cunoscută pentru orientarea sa aproape teutonă la capitolele raţionament şi spirit practic, nu putea să urmeze acelaşi registru, preferând să se concentreze pe insuflarea unei identităţi cât mai apropiate de cea a mărcii pe noul lor model.
Oricât de reuşit ar fi transplantul, cehii nu au reuşit să facă ceva mai frumos decât colegii lor de la Volkswagen şi Seat.
Un fel de Lastun ...mai modern (si aproape la fel de urat). Cam asta a "realizat" Skoda cu aceasta jucarie.