Tinuta de drum
Odată cu renașterea, Alfa Romeo și-a adus aminte de un aspect care a consacrat brandul în deceniile trecute: sportivitatea. Iar Stelvio își propune să fie una dintre cele mai sportive opțiuni din segment. Destul de greu când trebuie să detronezi nume sonore precum Porsche și BMW.
Alfa Romeo și-a luat însă inima în dinți și a reușit să facă din Stelvio un SUV care se simte bine pe viraje asemănătoare celor care i-au dat numele. Suspensia ar putea să pară ușor rigidă celor care se așteaptă ca un SUV să fie în primul rând confortabil. Denivelările sunt resimțite, însă, din fericire, suspensia este bine antifonată și dă impresia de rafinament.
Pe drumuri virajate, povestea se schimbă. Stelvio se simte foarte bine, chiar dacă un ușor ruliu există. Dezvoltarea pe platforma cu propulsie spate a actualului Giulia i-a adus un aer extrem de ludic, ținut în frâu de o tracțiune integrală. Aceasta contribuie la păstrarea aderenței, dar nu emite pretenții în teren accidentat. Stelvio este un SUV creat pentru asfalt. Punct.
Direcția este și ea spectaculoasă. Este incredibil de precisă. Acesta este primul lucru pe care-l observi când te urci la volan, chiar dacă ești în oraș. Ajută mult la croirea unei traiectorii perfecte în viraje strânse, dar și la o manevrabilitate bună în zonele urbane.
Vă spuneam că există trei moduri de rulare: Advanced Efficiency, Normal și Dynamic. E clar că numele fiecăruia este sugestiv pentru modul în care se conduce mașina. Fără îndoială, comportamentul exemplar pe viraje se obține în treapta Dynamic. Pentru oraș, în lipsa unei trepte Comfort, se recomandă Normal sau Advanced Efficiency, ambele reușind să mai înmoaie puțin suspensia.
Frumos prezentat acest Drive-Test de catre Bogdan Mirica in stilul caracteristic (La volan), cu o remarca personala: intre concurentii directi as fi mentionat si pe Jaguar F-Pace 2.0l (eventual in locul lui Velar).