Interior
Q8 este cel mai sofisticat SUV din portofoliul Audi, așadar interiorul nu are cum să fie altfel decât luxos și plin de materiale premium. De la scaunele S Line îmbrăcate în piele și microfibră Dinamica, la volanul încălzit (îmbrăcat și el în piele) și la ornamentele metalice, din aluminiu mat polișat, care te înconjoară.
Să nu uităm de grupul pedalier cu inserții din oțel, care fac și ele parte din pachetul interior S Line.
Acum, dacă e să fiu puțin cârcotaș, mi-aș fi dorit să nu existe atâtea suprafețe acoperite cu plastic „piano black”, mai ales în zonele unde ajungi foarte des cu mâinile. Cu riscul de a mă repeta, acest plastic lucios este doar un magnet pentru amprente și pentru praf.
Și poate mi-ar fi plăcut ca sistemul de iluminare ambientală propus de Audi să ofere mai multe culori. Așa cum se întâmplă în cazul lui X6 și GLE Coupe. Rolul acestor lumini este de a mai anima puțin habitaclul, mai ales în condiții de lumină slabă și, totodată, dacă interiorul este configurat în nuanțe de gri și negru.
În ceea ce privește plasticul tare, îl găsești dacă ții neaparat să îl cauți, dar îți spun că el se află în părțile inferioare, acolo unde oricum nu ajungi prea des cu mâinile.
Pasagerii au suficient spațiu, chiar și cei din spate, chiar dacă spațiul pentru cap are puțin de suferit din cauza plafonului plonjat, specific unui SUV cu alură de coupe.
Audi Q8 este, de asemenea, practic, iar de acest lucru te convingi imediat ce începi să numeri spațiile de depozitare din habitaclu. În plus, portbagajul are un volum de încărcare de 605 litri cu scaunele din spate în poziție normală.
Din acest punct de vedere, SUV-ul coupe din Ingolstadt stă mai bine decât rivalii săi: BMW X6 se laudă cu un portbagaj de 580 litri, iar Mercedes-Benz GLE Coupe propune un volum de 510 litri.
Va rog sa verificați prețul pe site-ul Audi. Mașina este cu 20000 euro mai mult