Tinuta de drum
Audi Q8 este, înainte de toate, o mașină confortabilă. Poate puțin cam prea confortabilă atunci când drumul este mai "ondulat", pentru că tinde să aibă un comportament prea relaxat. E ușor "barcă", cum spun românii.
Dacă ești în căutarea unui SUV premium coupe cu puțin mai multă sportivitate, atunci BMW X6 ar fi o alegere mai bună. Direcția este, din nou, nu foarte moale, dar nici foarte precisă. Așa cum spuneam, confortabilă și un mix potrivit, fără să te implice prea mult. Altfel spus, nu prea știi unde sunt limitele aderenței atunci când abordezi, mai curajos, un viraj.
Suspensia pneumatică (standard) poartă partea ei de vină pentru toate acestea, dar faptul că este adaptivă îi permite să își schimbe intensitatea în funcție de modul de rulare selectat. Și sunt multe din care poți alege: Auto, Comfort, Dynamic, Allroad, Offroad, Efficiency și Individual.
Desigur, poți să activezi modul Sport și să te aștepți la un comportament de felină, dar nu se va întâmpla acest lucru. Adică modul Sport doar mai rigidizează puțin suspensia, direcția, pedala de accelerație răspunde mai repede la comenzi, iar transmisia devine mai alertă.
La trecerea peste gropi, șine de tramvai și așa mai departe, suspensia lui Audi Q8 este silențioasă. Până la urmă vorbim despre un model premium, de la care ai anumite așteptări.
Pentru că, oricât ar fi de luxos Audi Q8, atunci când am văzut modul de rulare Offroad și am știut că poți ridica suspensia din meniul sistemului multimedia, am decis să mă aventurez în teren accidentat. Concret, până la Cabana Vârful Ciucaș.
Să nu uităm că am avut la dispoziție și sistemul de tracțiune integrală Quattro.
Deși traseul până la Cabană nu este tocmai ușor, fiind plin de obstacole și urcări/coborâri violente, Audi Q8 s-a descurcat admirabil. Recunosc, pe acest traseu am apreciat mai mult suspensia confortabilă. Iar sistemul Hill Descent Control (asistență la coborârea în pantă) a fost de vis.
Funcționează ca un pilot automat pe care îl activezi atunci când cobori o pantă. Setezi viteza pe care dorești să o mențină, iar mașina realizează această frânare din "frâna de motor". Așadar, la o coborâre mai lungă, nu stresezi frânele și controlezi mai bine mașina.
În oraș, Audi Q8 îți oferă multă încredere datorită prestanței și poziției de condus înălțate. Și nu este foarte greu de parcat, mai ales că ai la dispoziție senzori față/spate, o cameră pentru mersul cu spatele și, nu în ultimul rând, sistemul de direcție integrală care te ajută în locurile înguste.
Dar, hai să fim serioși, cine își cumpără un Audi Q8 pentru a-l utiliza în oraș? Era o întrebare retorică, nu trebuie să răspunzi. Știm cu toții răspunsul.
Va rog sa verificați prețul pe site-ul Audi. Mașina este cu 20000 euro mai mult