Tehnologie
Chiar și înaintea acestui facelift, BMW Seria 1 putea fi comandat cu două display-uri, unul pentru instrumentarul de bord digital (disponibil opțional sau standard pe nivelurile de echipare superioare) și celălalt pentru ecranul central al sistemului multemedia.
Acum, cele două ecrane sunt integrate într-un ansamblu curbat. Instrumentarul de bord are 10.25 inch și o grafică personalizabilă, iar display-ul central are 10.7 inch, iar pe el rulează sistemul de operare de generația a 9-a.
Asta înseamnă că meniul este mai bine structurat, pictogramele fiind grupate în ordine alfabetică. În plus, ai și o opțiune de căutare a funcției pe care dorești să o accesezi. Nu lipsesc jocurile, caz în care telefonul mobil preia rolul unui controller.
Sistemul multimedia se mișcă bine, în general, dar am remarcat ușoare întârzieri, de pildă atunci când conectezi telefonul prin Android Auto sau Apple CarPlay (ambele fără fir), când vrei să navighezi prin modurile de rulare sau când intri în meniul luminilor.
Că tot am pomenit de telefon, ai la dispoziție o zonă de incărcare prin inducție, dar și porturi USB-C.
Sistemele de asistență disponibile le regăsești și pe nava amiral Seria 7, cu excepția portierelor cu deschidere automată. Îmi vine acum în minte tehnologia Reverse Assistant, care funcționează pe o distanță de până la 200 de metri, parcarea automată din telefon sau asistentul care permite schimbarea automată a benzii de rulare atunci când rulezi pe autostradă.
Pe scurt, atunci când activezi pilotul automat și rulezi pe autostradă, este de ajuns să semnalizezi, să privești spre stânga sau spre dreapta, iar mașina schimbă automat banda. Desigur, nu înainte de a scana mediul înconjurător cu ajutorul senzorilor și a camerelor video.
Acum, nu știu de câte ori vei utiliza cu adevărat această funcție, dar este bună dacă vrei să îți impresionezi prietenii.
Am tot vorbit despre modurile de rulare care, așa cum bine știi, au suferit unele modificări. Vechiul mod Comfort se numește acum Personal și, pe lângă Sport și Efficient, mai ai unele moduri numite Expressive, Relax și Digital Art.
Modul Silent este complet nou. Odată activat, luminile ambientale se sting, iar instrumentarul de bord digital afișează doar câteva informații vitale pentru condus. Cu alte cuvinte, reduce la minim distracțiile pe care le ai în timpul condusului.
"Apesi (...) si poti face depasiri cu mai multa lejeritate" Accidentul de ieri din Suceava ca urmare a lejeritatii cu care soferul a depasit LEJER cel putin o coloana de trei masini conducea un BMW. Suntem pe un site auto dar nu aveti nici cea mai vaga banuiala care va este puterea de influenta asupra cititorilor? Ok, avem de'a face cu adulti dar parca mi-as mula textul si pe realitatea romaneasca...practic voi "hraniti" animalul din roman sa se comporte fix asa cum nu este de dorit.