Motor / Transmisie
Știu, plecăm de la ideea că litera M aplicată unei mașini cu motor de numai 2.0 litri este o blasfemie. Însă, vă propun să fim toleranți și să le acordăm inginerilor germani un vot de încredere. Până la urmă, o idee de marketing nu poate prinde contur fără susținerea inginerilor.
Motorul acesta de 2.0 litri a fost injectat cu steroizi și a ajuns să dezvolte 306 cai putere. E mult, pentru un motor cu o asemenea capacitate. Dar pe la Stuttgart am văzut chiar mai mult. Propulsorul livrează un cuplu motor de 450 de Nm, adică suficient pentru a împinge mașina asta în orice situație, mai ales că plaja de turații este una foarte generoasă, cuprinsă între 1750 și 4500 de rotații.
Sincer, nu a existat niciun moment în care să spun că resursele nu au fost suficiente sau nedemne de litera M de pe hayon. Chiar și când am forțat accelerări apropiate de viteza maximă, pe Autobahn-ul german.
Plecările de pe loc sunt savuroase și chiar te pot țintui în scaun. În modul Comfort, mariajul dintre motorul cu 4 cilindri și cutia cu 8 rapoarte este cât se poate de fluid și natural. E ca un dans în care partenerii își sincronizează perfect mișcările.
Dacă treci în modul Sport, atunci totul devine telepatic, iar schimbările de treaptă se fac fix așa cum ți-ai dori. Am condus mașina pe un celebru pas care taie Alpii. Se numește Splugee și are câteva zeci de viraje extrem de solicitante. Atât pe urcare, cât și pe coborâre, cutia a știut bine ce are de făcut.
Dacă te simți bărbat, poți să iei tu căpăstrul celor 306 cai, cu ajutorul padelelor din spatele volanului. Și o să te bucure schimbarea treptelor, pentru că o să simți smucituri plăcute, care amintesc de modelele sport veritabile.
Am lăsat la final cireașa de pe tort. Sau, mai bine spus, cireașa din tuneluri. Pentru că acolo am savurat-o constant. Chiar dacă nu vorbim despre celebrul motor cu șase cilindri în linie, sunetul evacuării este plăcut și face deliciul pasagerilor chiar și cu câteva pocnituri discrete. Totuși, e nevoie de modul Sport pentru ca timpanele să fie mângâiate.
"Anul trecut, EuroNCAP a testat varianta coupe a lui Seria 2. Prin urmare, putem considera relevant punctajul și pentru fratele său cu ceva mai mult portbagaj, pe care l-am testat eu." Ba da' va pricepeti la masini, nu gluma. Ce treaba are Seria 2 Gran Coupe cu Seria 2 Coupe cand primul e construit pe aceeasi platforma precum Seria 1, iar al doilea pe arhitectura al lui Seria 3? PS: Daca ati fi intrat pe site-ul Euro NCAP in loc sa faceti pe desteptii, ati fi vazut ca Seria 2 Gran Coupe a preluat rezultatul lui Seria 1, respectiv 5 stele.