Interior
Spre deosebire de vechiul Seria 3, care începuse să plătească tribut evoluției tehnologice "adoptate" de rivali, noua generație a sedanului de clasă medie trebuie văzută ca o adevărată vitrină evolutivă. BMW a pus tot ce avea mai bun în laboratoarele sale și astfel a luat naștere un Seria 3 gata să cucerească și inimile împătimiților tehnologiei.
Materialele sunt și ele mai bune, chiar dacă în zona de jos a habitaclului încă mai găsim un plastic dur. Totuși, nu vei palpa prea des aceste zone, iar atunci când o vei face, plasticul folosit nu îți va da simțurile peste cap într-un mod negativ.
Spre deosebire de vehicul Seria 3, actuala generație intră într-o nouă etapă în ceea ce privește ergonomia. Comenzile pentru climatizare au fost repoziționate, butoanele sunt ceva mai mici (dar chiar și așa le poți apăsa cu ușurință), iar butonul pentru pornirea motorului a fost mutat pe tunelul median.
Scaunele sunt confortabile și propun un suport lateral bun, iar poziția joasă la volan îți reamintește de faptul că ești într-un Seria 3, unul dintre cele mai echilibrate modele din gama BMW. Volanul, deși nu a fost unul semnat de divizia M, propune o priză bună, un alt indiciu că marca bavareză nu își uită tradițiile chiar dacă sub capotă apare un motor electric suplimentar.
Spațiile de depozitare sunt și ele generoase: ai două suporturi adânci pentru pahare pe consola centrală, o cotieră lată și destul de încăpătoare, zone special "scobite" în portiere pentru depozitarea sticlelor cu apă și o zonă dedicată exclusiv telefonului mobil și "desenată" la baza consolei centrale.
Odată cu apariția bateriilor, volumul portbagajului scade considerabil. Comparativ cu o versiune echipată doar cu motor convențional, portbagajul lui 330e pierde 105 litri (total de 375 de litri). Și iată unul dintre dezavantajele despre care aminteam în introducere. Primești baterii pentru rularea electrică, dar volumul portbagajului scade. Iar pentru un sedan de clasă medie, acest aspect este unul important.
Pe locurile din spate există spațiu bun pentru picioare, însă pasagerii cu o înălțime mai mare de 1.8 metri ar putea avea ceva probleme cu spațiul pentru cap.
Consum de 8 litri in conditiile in care testul a insemnat 1100 de km inafara orasului dintr-un total de 1700 de km spune absolut totul despre pacaleala asta de plug-in-hybrid. Costa cu 12500 de euro mai mult ca un diesel de 150 cp care consuma cu 2 litri mai putin la un parcurs similar . Numai la drumul asta faci o economie de 40 de euro . Nu mai punem in discutie complexitatea unui astfel de sistem . O ardem cu marea ecologie dictata de niste smecheri care profita de naivitatea oamenilor si care se fac ca nu stiu ca pamantul are un anumit ciclu in viata lui . Epoca dinozaurilor cum a disparut ? De la gazele din excremetele lor ? Noapte buna Europa !