Interior
Înainte să vorbim despre habitaclul navei amiral de la BMW, trebuie să ne oprim puțin și să discutăm despre modalitatea, sau modalitățile, în care poți deschide portierele. Pentru că noul Seria 7 nu este o mașină oarecare, așadar nici portierele nu se deschid ca la orice mașină.
Ușile automate sunt o dotare opțională, ce-i drept, dar ea permite deschiderea și închiderea portierelor în mai multe moduri. De pildă, poți deschide portiera în mod "tradițional", să îi spun așa, dar și de la buton. Stai liniștit, ușa este dotată cu senzori de proximitate, astfel că dacă detectează un obstacol, fie nu se deschide, fie se deschide până la o anumită distanță.
Acum că ai atras atenția tuturor din jurul tău, este momentul să intri în mașină. Te instalezi confortabil pe scaun și vrei să închizi portiera. Nu te întinzi ca toți ceilalți ca să faci asta, ci ai un buton tactil care închide automat portiera. Sau, poți face asta din meniul sistemul multimedia. Sau cu ajutorul asistentului vocal. Sau odată așezat pe scaunul șoferului, apeși pedala de frână și portiera șoferului se închide, la fel, automat.
La fel, dacă ocupi locurile din spate, ai un buton care închide și deschide automat portiera. De fapt, până și geamurile le poți deschide cu ajutorul comenzilor vocale. Mai mult, sistemul recunoaște locul de pe care a fost dată comanda și deschide doar geamul respectiv.
Nu ne-ar ajunge o revistă întreagă să vorbim în detaliu despre toate trucurile pe care le știe limuzina germană.
Așa cum spuneam, mașina testată de noi a fost una Individual, astfel că habitaclul a fost îmbrăcat în piele Merino (conținut extins), în culoarea Tartufo, ornamentele interioare au fost din lemn de tei cu pori deschiși, a fost bifat interiorul Gran Lusso BMW Individual, dar și pachetele Executive și Executive Lounge.
Acel "conținut extins" de care am amintit mai sus înseamnă că regăsești piele Merino chiar și în locurile unde te aștepți cel mai puțin. De exemplu, în partea inferioară a tunelului central. O zonă unde nu ajungi de multe ori cu mâna, darămite cu ochii.
Calitatea materialelor și finisajelor este demnă de o navă amiral BMW Individual. Aproape toate funcțiile sunt controlate de pe suprafețe tactile sau de la butoane și comutatoare confecționate din cristale Swarowski. Aici mă refer în special la cele pe care le regăsești pe consola centrală.
Până și butoanele cu ajutorul cărora reglezi scaunele strălucesc de zici că sunt un diamant Harry Winston.
Trebuie să spun și despre suprafața prin intermediul căreia interacționezi cu sistemul de lumini (faruri, lumini de zi, de ceață etc.). Mi-aș fi dorit ca măcar aici să avem butoane fizice, pentru că este destul de dificil să activezi luminile de ceață în timpul mersului. Și m-am lovit de această situație.
Scaunele față sunt foarte confortabile și au funcție de masaj, încălzire și ventilație. Unele funcții sunt opționale, desigur. Până și suprafața cotierei centrale este încălzită, la fel și suprafața de pe portiere unde îți odihnești mâna. De volan nici nu mai are rost să spun.
Habitaclul este foarte bine antifonat, astfel că, chiar și atunci când rulezi cu viteză mare, nu trebuie să ridici tonul pentru a vorbi cu ceilalți pasageri.
Până și ornamentele care acoperă boxele sistemului audio Bowers&Wilkins Diamond sunt, parcă, desprinse dintr-un muzeu de artă modernă.
Un lucru cu care nu prea sunt de acord și care sunt de părere că știrbește puțin din rafinamentul interiorului sunt multiplele zone acoperite cu negru lucios. Știm deja că acestea nu fac altceva decât să colecteze praf și amprente.
În condiții de lumină slabă, habitaclul este animat de benzile LED, late și cu efect 3D, ale sistemului de iluminare ambientală. Acestea pot lumina într-o nuanță aleasă de tine, dar și în nuanțe prestabilite, care corespund unor moduri de rulare.
Dacă activezi modul Sport, vei avea culorile diviziei M. Modul Expressive aduce nuanțe de albastru și galben, cu lumină pulsatorie.
Lumina ambientală se extinde și pe suprafața plafonului panoramic Sky Lounge. Dacă îl bifezi, normal. Dar ce mai contează 818 euro în acest caz?
Pasagerii din față sunt ținuți în puf, dacă îmi permiți această figură de stil. Dar cei mai răsfățați sunt pasagerii din spate, în special cel care ocupă locul din dreapta.
Pachetul Executive Lounge transformă zona din spate într-o sufragerie veritabilă. La apăsarea unui buton, și cu condiția ca scaunul pasagerului din față să fie liber, scaunul dreapta-spate devine un fotoliu extensibil, extrem de confortabil. Drumurile lungi nu au fost niciodată atât de plăcute, crede-mă pe cuvânt.
Chiar și cu scaunele în poziție normală, spațiul disponibil pentru pasagerii din spate este greu de egalat. Apropo, și scaunele din spate au avut, în cazul mașinii testate de noi, funcție de masaj, încălzire și ventilație.
Pentru intimitate maximă, perdeluțele se închid automat, de la buton.
Portbagajul Seriei 7, în versiunea 740d xDrive, are un volum de încărcare de 540 de litri. Doar Mercedes-Benz Clasa S are un portbagaj mai mare decât limuzina din Munchen: 550 de litri. Audi A8 are un portbagaj de 505 litri.
Clar, mild hybridul ăla e ca să fie. Adică să fie bifat acolo, utilitatea tinde spre zero barat. Consumul declarat bag de seamă că e o glumiță, că în serios nu prea are cum să fie luat. În altă ordine de idei, asta este o mașină pentru ceva CEO, mari investitori, chestii din astea, adică oameni cu ștaif care de obicei stau pe locul din spate dreapta, așa că ferice și de șoferul din dotare. În rest... chiar așa: nu e cea mai atrăgătoare limuzină de pe piață, la banii ăștia, sigur, aș opta pentru cu totul altceva, iar dacă mai are și grila luminată, e clar, maneliștii cu bani vor sări la cap.