BMW X5

3.0 Diesel Turbo (M50d) 400CP 4x4 Aut8
4.7
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai, joi, 15 noiembrie

Puterea de a convinge

Istoria automobilului cunoaște multe momente dificile pentru brandurile actuale. Nu au fost neapărat momentele în care au avut pobleme financiare. Au fost și acele momente în care fanii au aruncat cu pietre în modelele mărcii pe care o iubeau. Motivul? Blasfemia. Tot ce a ieșit din tiparul tradițional al unui brand auto a fost primit cu un val de critici și reticență.

Porsche cunoaște foarte bine această aversiune după experiențele avute cu Cayenne și Panamera. BMW a trăit aceeași dramă în anul 1999, atunci când, după spusele multora, a călcat în picioare tradiția mașinilor cu pedigree sportiv și a oferit un SUV.

A fost ca un duș rece înainte de gloria de care avea să se acopere prima generație BMW X5. Și după ea, toate celelalte generații ale SUV-ului. Ca să înțelegeți cât de tare și-a făcut BMW temele înainte de a lansa un produs neconform tradiției sale, nu vă spun decât că X5 este cel mai vândut SUV premium din lume, în acest moment. Peste 2.2 milioane de unități s-au vândut din 1999 până în prezent, dovedind puterea de convingere a constructorului din Munchen.

Culmea, chiar și în România, acolo unde se presupune că posibilitățile financiare ale populației sunt mai scăzute, X5 este cel mai vândut BMW în ultimii ani.

Prin urmare, ocazia de a testa un asemenea best-seller imediat ce a ajuns la noi în țară nu se refuză. Mai ales dacă exemplarul de test are și un propulsor cu patru turbine. Urmează un test cu BMW X5 M50d, o mașină în care germanii cred atât de mult încât l-au promovat simplu: „The Boss”.

  • Corocsenie Adrian, joi, 15.11.2018 14:26

    Nu inteleg de ce ai configura un X5 pana in 122.612 €....la banii astia urci in S coupe care e alta mancare de peste (alta lume) ! X5 mai mult de 70 de mii nu isi justifica banii.

  • 1325634, joi, 15.11.2018 14:58

    o hardughie agresiva prin atitudine si de o inutilitate maxima. care incita si la atitudini agresive in sofat pe unii romanuti mai de neam prost ok, are lux, calitate si tehnologie, dar e groteasca - raman deci la aceeasi parere pe care mi-am facut-o cand am vazut prin `98-`99 in autopro pentru prima data prototipul unui viitor SUV BMW. fara sa o dau in "mafiotisme" cred ca mai degraba treci drept domn intr-un Landcruiser decat intr-un X5, indiferent ca asta are 4 turbine si ca ia curbele mai altfel

  • Kirotractor, joi, 15.11.2018 15:12

    La faza cu căprioara detectată-n loc de mârțoagă, e posibil să fi fost cu senzoru setat pe *Turbo-Weichnachten* și să vadă un ren al lui Mosch Krătchun făcînd deja ore suplimentare. :-) Ceva mai serios: mașina-i (aproape) perfectă, deși inutilă și prea... swarowskiană pentru sărăntoci ca Je. Orice critică ar fi deci interpretată drept invidie subliminală, așa că mă abțin Totuși, cele 2,2 milioane de X5-uri vândute până acum mă fac să cred că, la fel cum se zice că obezii îți sapă groapa cu dinții, și omenirea și-o sapă (parțial măcar) cu megaSUV-urile....

  • vianu, joi, 15.11.2018 16:10

    pozele (majoritratea lor) mi se par extraordinar de bine facute (1, 8 si penultima...pentru a enumera doar cateva)

  • andrei, joi, 15.11.2018 16:20

    Afisajul digital este o tableta ieftina facuta in China si care va arata desuet in doi ani. Ceasurile de bord analog, lucrate cu atentie la detalii, arata net mai bine si au mult bun gust. X5 e o masina foarte capabila pe sosea, insa la peste doua tone nu e nimic distractiv la ea (X5 40d am condus, modelul anterior), de altfel, tot ce este mai mare/greu decat serie 3/4 sacrifica placerea condusului pentru mofturi inutile. Motoare, cutie, scaune, finisari etc toate foarte bune, dar trebuie lucrat si la fiabilitate sau achizitionat pachetul cu service inclus pe mai multi ani, masina era sensibila .

  • SIMPLE MINDS, joi, 15.11.2018 16:44

    Primul gand care mi-a trecut prin minte cand am sesizat diferenta dintre pretul de baza/ pretul versiunii testate a fost acela al unui Megane RS.:-)) Culpa-i in totalitate a mea ,viitorii posesori ai unor astfel de edificii vor gasi intotdeauna alte zeci sau chiar sute de variante ,cert mai lucide :-) in ceea ce priveste utilitatea celor 30.000 euro. Poate ca si tocmai d-asta eu inca mai astern pe AM iar respectivii ,sper macar , o sa-mi ocoleasca fortuit comment-ul.:-) dupa ce am avut neobrazarea sa amintesc o marca banala de volum intr-un test-drive al unui model a carei utilitate nu-i alta decat sa copleseasca din deja prea multe puncte de vedere.

  • Corocsenie Adrian, joi, 15.11.2018 16:57

    @andrei Perfect de acord cu ceasurile de bord. Nu inteleg noua tendinta a producatorilor de a scoate practic acele ceasuri clasice cu limbi de pe piata. Te simti ca la mansa unui avion acum si asta nu e neaparat un lucru rau. Oricum mie ceasurile de la BMW nu mi-au placut niciodata. In afara de E65 care avea o plansa de bord absolut superba (din cate stiu e unul din cele mai frumoase interioare de BMW din istorie) bordurile de BMW nu mi-au placut deloc. Sunt multi alti producatori care intr-adevar faceau borduri si ceasuri de bord de te lasau masca. Jaguar XJ de ex pana in XJ X358 inclusiv. Sau Audi A8 D3. Nu mai vorbim de Rolls-uri si Bentley-uri care erau si inca sunt artisti in asta. Si multe altele. Asa ca la BMW, sincer il prefer cum e acum digital.

  • Kirotractor, joi, 15.11.2018 17:40

    Revin doar ca să mă-ntreb (poate ca prostu, da-n orice caz nu mi-e greu :-)) ce se-ntîmplă dacă topești una din cele 4 turbine? Le-nlocuiești pe toate? (@Kotegaeshi ne-ar putea lumina.) Oricum, prețul progresului (133 CP/l dintr-un diesel L6 !!!) e complexitatea, dar mă îndoiesc că fiabilitatea are ceva de câștigat.

  • dan_grc, joi, 15.11.2018 17:50

    Pentru iubitorii de SUV-uri pare mașina perfectă, dacă prețul nu este o problemă pentru ei, dar după cum vedem, există milioane de potențiali clienți, imposibil să nu aibă succes, se vinde singură. Aștept testul cu X7, atunci o sa-mi pară prețul rezonabil la acest X5.

  • dan_grc, joi, 15.11.2018 17:52

    @ Kirotractor Pare greu de crezut, dar fostul motor cu trei turbine s-a dovedit a fi fiabil, mai degrabă cutiile de viteză au avut de suferit din cauza cuplului.

  • @kirotractor, joi, 15.11.2018 18:42

    Cele 4 turbine sunt de fapt doua perechi gandite pentru a lucra in ture joase, respectiv in ture inalte. Poate se schimba in pereche ca la becurile de la far :)

  • Kotegaeshi, joi, 15.11.2018 19:41

    @Kirotractor, de ce as putea eu sa va luminez? Parerea mea este ca trebuie sa stau departe de asa ceva.

  • Kirotractor, vineri, 16.11.2018 09:13

    @ Kotegaeshi: Fiindcă noi doar filosofăm / chibițăm p-aici, dar tu mai și umbli-n mațele mașinilor. Mulțam oricum pt opinia că *trebuie sa stau departe de asa ceva*... ;-) Spune multe. P.S. Sînt tare curios dacă BMW va scoate un tricilindru diesel de 1,5 l și 200 CP. Sau, mai știi, de 300 CP dac-o avea șase turbine -- cîte-o pereche pentru fiecare Zylinder, klar. :-p

  • Kirotractor, vineri, 16.11.2018 09:31

    ...Și-o ultimă cârcoteală: Bentayga nu mai e disponibil cu motorizare diesel (Audi V8) de cînd cu... arestările, așa că orice comparație a X5-ului testat cu ciudatul Bentley devine nulă și neavenită.

  • Kotegaeshi, vineri, 16.11.2018 11:04

    @Kirotractor, multam fain. Da, am umblat si inca umblu, dar nu prea ma mai trage inima. Din pacate, masinile in ziua de azi......O gramada de peiese de motor, facute din plastic. Caldura si plasticul nu prea se imbuca .Sunt plecat din tara de 16 ani .In cealalta emisfera. Am plecat de la masini europene, am ajuns la japoneze. Nu sunt rele de loc. Bmw este preferatul. Sau preferata. Dar am renuntat la ele. Am revenit la Nissan.Skyline . Motorul VQ ultima generatie. http://www.goo-net-exchange.com/catalog/NISSAN__SKYLINE/10052341/

  • dany, vineri, 16.11.2018 18:17

    sa zicem ca faci parte din grupul tinta al unui automobil de genul asta... de ce ti-ai lua dieselul asta? exista si V8 benzina care e ”altcevaaaaaaa”