Motor / Transmisie
Propulsorul de 3.0 litri triplu turbo de sub capota noului BMW X6 M50d este cea mai importantă piesă din pachetul oferit de acest model. Este unul dintre cele mai bune motoare diesel pe care le-am întâlnit şi deşi nu mai este la prima tinereţe, încă reuşeşte să ne impresioneze.
Motorul cu şase cilindri şi capacitate de 3.0 litri furnizează 381 CP între 4.000 şi 4.400 rpm, în timp ce cuplul motor este de 740 Nm între 2.000 şi 3.000 rpm. Totul asezonat cu un sunet baritonal ce face deliciul celui de la volan la fiecare pornire a motorului. Mârâitul se manifestă în diverse grade în funcţie de cât de tare solicităm motorul, dar nu este niciodată un sunet supărător. Propulsorul de 381 CP este un motor extrem de onctuos şi plăcut la utilizare. Rezervele de putere sunt aproape nesecate, iar reprizele sunt plăcere pură.
Pentru a putea transmite puterea eficient către cele patru roţi, BMW şi-a dotat modelul M50d cu o cutie de viteze automată cu opt trepte, extrem de eficientă. Treptele sunt schimbate în mod insesizabil în modul automat, iar dacă simţim nevoia putem schimba treptele şi în mod manual prin intermediul levierului sau al clapetelor de pe volan. Cutia are şi un mod sport în care treptele menţin turaţia mai mult, iar schimbarea este făcut într-o fracţiune de secundă.
O mica greseala de redactare: Preţul este destul de piperat, chiar şi pentru un X8 de 380 CP