Consum

4.5

Când vine vorba de mașini capabile să înghită până la nouă pasageri, constructorii nu au, în mod tradițional, foarte multe variante eficiente la dispoziție. Recent, au început să apară pe piață versiuni hibride, dar acestea, așa cum am văzut și noi, se dovedesc a fi ceva mai însetate de obicei. De aceea, dieselul rămâne unica soluție viabilă. Echipat cu un rezervor de uree care poate ajunge pentru 15.000 de kilometri, Caselani Type HG garantează emisii care respectă normele Euro 6d-Temp.

Din nefericire, nu avem date oferite de Caselani cu privire la ce consum de combustibil ar trebui să aibă mașina lor, după transformare. Astfel, trebuie să ne ghidăm după datele oferite de Citroen pentru SpaceTourer, deși chiar și acestea ar putea fi compromise de noua formă a mașinii.

Consumul promis de modelul francez este de 5.6 litri în regim mixt, calculat după normele NEDC. Datele obținute de mine au fost diferite, însă. Prin oraș consumul afișat de mașină a fost de 8.3 litri/100 km, pe DN1 în jur de 6.4 litri/100 de kilometri, iar pe autostradă, la 130 km/h, lucrurile s-au stabilizat în jurul a 8 litri/100 kilometri.

Rivali pentru Caselani Type HG nu prea există. Sigur, modelul creat de carosierul italian ar putea fi comparat cu alte van-uri similare. Putem include aici Opel Zafira Life sau Volkswagen Multivan și chiar Mercedes-Benz V-Class, dar niciunul nu are liniile și personalitatea lui Type HG.

Chiar și așa, dacă ne uităm pe datele de consum, Mercedes-Benz V250d facelift, în variantă medie de caroserie, are o medie de consum de 6 litri în regim NEDC, dar are și 190 de cai putere și un cuplu de 480 Nm.

Volkswagen Multivan este disponibil doar cu o cutie automată DSG, dacă vrei varianta cu motor de 2 litri diesel, TDI, iar în acest caz consumul afișat în testele NEDC este de 5.3 litri/100 kilometri.

  • Banditos, miercuri, 22.02.2023 12:17

    Nu mi se pare deloc scump, un Diesel de 140CP pe o platforma de utilitara/transport >5 pasageri in conditii lejere si bagaje Poate interiorul anost si complet nepotrivit cu exteriorul sa fie un punct slab, dar in rest isi merita fiecare banut.

  • DanG, miercuri, 22.02.2023 13:16

    Just because you can, doesn’t mean you should :) Mașina asta îmi amintește de faptul că italienii au făcut unele dintre cele mai frumoase mașini din istorie, dar și Fiat Multipla sau Alfa Romeo Zagato. Mie unul îmi pare un coșmar pe 4 roți.

  • Seriff, joi, 23.02.2023 06:51

    Consum declarat 5,6 si real 7,6 incep sa cred ca eram un prost cand ziceam de electrice ca consuma mai mult decat ce declara fabrica vad ca la toate e asa . Asta e mai gresesc si eu ca doar nu sunt perfect