Motor / Transmisie
Pentru a putea păși cu dreptul pe noul drum, Cupra a fost ajutat de brandul mamă Seat, dar și de părintele Volkswagen. De la acesta din urmă a preluat un motor care este ca o carte de vizită pentru toate modelele puternice din cadrul Grupului VAG: 2.0 TSI. În cazul lui Cupra Ateca, cei patru cilindri pot oferi un pachet de 300 de cai putere.
La prima vedere ar putea părea puțin pentru un SUV. Deh, suntem obișnuiți cu valori de peste 400 de cai putere în segmentul SUV-urilor premium. Dar pentru Ateca este suficient, având în vedere că SUV-ul are puțin peste o tonă și jumătate. Adică e aproape la fel de greu ca un Golf R. Și comparația nu este deloc întâmplătoare, pentru că noul Cupra Ateca se simte ca un hot-hatch. Dar ajung eu și acolo.
Cei 300 de cai putere sunt completați de un cuplu motor de 400 de Nm, livrat pe o plajă de turații care pare să nu se epuizeze: începe la 2000 de rpm și se termină la 5200 de rpm. E ca un mic-dejun perfect, servit de restaurantul tău preferat pe toată durata zilei. Cuplul te împinge plăcut în scaune, dar nu garantează violența pe care o resimți în SUV-urile de performanță din segmentul premium. Este un bagaj de resurse constante, care îți oferă o plăcere deosebită, indiferent în ce treaptă de viteză te-ai afla.
Cupra Ateca se mișcă foarte bine și promite rezerve de putere chiar și atunci când rulezi la viteze mari, de autostradă. Plecările de pe loc sunt și ele spectaculoase, iar depășirile uzuale pe un drum național pot fi făcute fără emoții.
Cutia DSG cu 7 rapoarte pare să cumințească tot acest pachet generos de resurse cu o alternare extrem de discretă a rapoartelor. Până în momentul în care decizi să cerți pedala de accelerație. Retrogradarea se face rapid și te aruncă instant în plaja de cuplu potrivită.
Este și momentul în care evacuarea se trezește la viață și începe să sune nervos, surescitat, agresiv. Spre deosebire de multe mașini din segmentul premium, acest sunet nu este generat cu ajutorul boxelor. Deci, avantaj Cupra Ateca.
Pe lângă capacitatea cutiei de a intui reacțiile tale, Cupra oferă și un set de padele în spatele volanului. Și cu ajutorul lor reprizele cutiei sunt foarte bune. Singura obiecție? Mi-aș fi dorit să nu fie niște bucăți de plastic „inspid, inodor și incolor”.
A ajuns si Seat-ul sa coste +50k euro Bravo VAG ...la mai mare In ritmul asta o sa ne luam Polo/Ibiza la oferta cu doar "30.000 euro" peste 10 ani WTF?