Dacia Sandero Stepway facelift

1.5 Diesel Turbo (dCi) 90CP Aut6

Motor / Transmisie

3.5

Exemplarul de test este un Sandero Stepway echipat cu motorul diesel 1.5 dCi de 90 CP asociat cu cutia de viteze robotizată Easy-R cu șase trepte. Este una dintre combinațiile mai puțin populare, în ultima vreme clienții favorizând motorizările pe benzină asociate cu cutia robotizată Dacia. 

Motorul 1.5 dCi nu mai are nevoie de nici o prezentare. Este unul dintre cele mai cunoscute unități din banca de organe Renault. E un motor care se regăsește pe numeroase alte modele Dacia, Renault și Nissan, iar varianta de 90 cai putere dezvoltați la 4.000 rpm este una dintre cele mai economice. Deși nu este foarte zgomotos, motorul își face simțită prezența mai ales când turometrul urcă peste 3.000 rpm.

În ceea ce privește transmisia Easy-R, aceasta este singura variantă de cutie (să-i spunem) automată oferită de Dacia pentru modelele Logan și Sandero. Este de fapt o cutie robotizată, adică o manuală fără levier și ale cărei trepte sunt schimbate de un robot computerizat. Pedala de ambreiaj lipsește, iar levierul are doar pozițiile R, N și D plus o poartă manuală. Treapta de viteză este indicată permanent pe display-ul din bord, iar motorul nu poate fi pornit decât atunci când levierul este mutat în poziția N. 

Schimbările de treaptă se fac lent, iar cutia necesită un pic de obișnuință. În nici un caz nu este recomandată celor care vor să abordeze un stil mai sportiv de condus, ci doar celor care au nevoie de o mașină comodă cu care să înfrunte traficul cotidian fără a mai avea și grija schimbării treptelor de viteză. Din acest punct de vedere, sistemul Easy-R este suficient de prietenos, lucrează bine împreună cu sistemul Start-Stop și îl scapă pe cel de la volan de "amestecatul" constant în cutia de viteze.

  • Micuț, marţi, 05.02.2019 12:35

    Oare ar fi asa greu de pus motorul de 1.6 aspirat de pe Duster pe modelul asta?Ar fi fost combinatia perfecta pentru cei care nu vor diesel.

  • daniel, marţi, 05.02.2019 12:39

    mai exista versiunea asta.as vrea sa cumpar.nu am mai gasit

  • catalin, marţi, 05.02.2019 13:59

    Pai exista versiunea benzina 0.9 turbo care are performante dinamice asemanatoare cu 1.6 aspirat

  • Clique, marţi, 05.02.2019 14:21

    Eu tot ce am găsit a fost motorul de 0.9 benzină cu easy-r, diesel, nimic.. Aș opta și pentru benzină, însă tot aud neplăceri cu ambreiajul ăla la robotizată.

  • hazard, marţi, 05.02.2019 14:52

    inainte sa va luati maisna cu cutie easy-r va rog sa va interesati in service, sa nu plangeti dupa bani...

  • Tatraurs, marţi, 05.02.2019 17:16

    "mașina are un ruliu evident"Nici nu ma mira dupa ce Renault a facut o tiganie maxima cu Sandero si Logan incepand din anul 2008 pentru reducerea de costuri,au scos bara stabilizatoare,pur si simplu,pana in 2008 avea iar dupa nu,au ramas doar gaurile de prindere.Mi se pare de-a dreptul rusinos.

  • Joe, marţi, 05.02.2019 17:26

    La cutia asta exista kick-down? cand esti in treapta a 7 si o calci dintr-o data se duce napoi in 3-4? sau nu exista asa ceva?

  • vianu, marţi, 05.02.2019 18:18

    @Tatraurs bara stabilizatoare este prezenta functie de versiune si motorizare.

  • Tatraurs, marţi, 05.02.2019 18:46

    @Vianu,asa o fi dar tot de porc e ce-au facut.Inaite pana in 2008 aveau toate bare stabilizatoare,de la cea mai ieftina pana la cea mai scumpa,nici nu ma mira,pana la urma e Dacie,e facuta sa strangi din dos la fiecare curba luata mai energic indiferent de nivelul de echipare.Atata timp cat Renault are nesimtirea si isi numeasca pe masini nivelurile de echipare superioare cu GT LIne dar sa ofere tamburi pe puntea spate parca nici nu mai conteaza cine stie ce la Dacia ce aveau primele lor masini acum zeci de ani in standard si nu mai au acum

  • vianu, marţi, 05.02.2019 19:43

    @Tatraurs.....bara stabilizatoare NU a fost de la cea mai ieftina la cea mai scumpa. Ori nu esti informat ori dezinformezi. Versiunea cea mai ieftina, Ambiance, NICIODATA nu a avut bara. on-topic...consumul e identic cu al unui motor de 1L benzina (cel putin ceea obtin eu). In afara de cutie, care in principiu ar fi mai confortabila nu vad performante deosebite la acest diesel. Asta apropos de plangaciosii fani diesel ce se dau cu funduletul de pamant si invoca drepturi.

  • Tatraurs, marţi, 05.02.2019 19:56

    De versiunea cea mai ieftina mai bine nu vorbim,la ea cea mai mica problema e ca-i lipseste bara stabilizatoare. Ii lipsesc mylte si in special tetierele spate,impardonabil la o masina de acum. Versiunea Laureat dupa jumatatea lui 2008 nu mai avea bara stabilizatoare asa ca nu dezinformez deloc.

  • vianu, marţi, 05.02.2019 20:14

    "Inaite pana in 2008 aveau toate bare stabilizatoare,de la cea mai ieftina pana la cea mai scumpa" ce zici, mai bagi o fisa?

  • lulu, marţi, 05.02.2019 20:30

    asa si... 13 300 model testat vi se pare ieftin? Sau ca sa merg mai departe vi se pare un raport pret-dotari/calitate corect sau exagerat? Chiar acum vad la tv o reclama cu Ranaul Megane sedan la 13 400! Oare ce sa aleg?

  • Cristi, marţi, 05.02.2019 23:07

    Discutia este despre Sandero Stepway, nu laureate sau access (variante simple). Toate Stepway au bara stabilizatoare. Eu am din 2013. Sunt foarte multumit de ea. Nicio problema, doar consumabile.

  • dan_grc, miercuri, 06.02.2019 09:47

    Logan și Sandero au nevoie de o nouă generație, le ajunge din 2012.

  • MarDark, miercuri, 06.02.2019 13:13

    @lulu Sandero in banii aia are clima, cruise control, toate geamurile electrice, cutie "automata", diesel, navigatie. Megane are gemuri electrice doar pe fata, cruise control, este benzina si cam atat. Deci ce sa alegi in banii astia?

  • MarDark, miercuri, 06.02.2019 13:13

    @lulu si aer conditionat manual, am uitat

  • adi_10, miercuri, 06.02.2019 14:36

    nu ar fi rau sa umble un pic la design, mai ales la interior. ne-am cam saturat toti de schimbatorul asta de tractor si gaura aia intre scaune.

  • lulu, miercuri, 06.02.2019 14:55

    @MarDark - fiecare are gusturile lui si le respect dar ca sa-ti raspund: renault are geamuri fata spate electrice, cuplu maxim 220 N/M ca si sandero in schimb putere 116CP fata de 95 sandero diesel, daca este benzina este ECO (SIC), are AC manual dar are airbaguri laterale fata si spate (asta iti spune ceva?) care sunt mai importante dacat navigatia lui sandero la care orice actualizare a hartilor te usuca la bani! Bineinteles cutia "automata" de care zici tu nu e automata si daca citesti articolul o preferi pe aia manuala! De ce crezi ca nu o mai gasesti la alte marci?

  • MarDark, miercuri, 06.02.2019 16:44

    @lulu Cuplul pe 1.5 dci 95 CP este tot 220 la fel ca la 1.3 TCe 116 CP dar consumul nu se compara. Megane da are pairbaguri frontale si laterale tip cortina când Sandero are frontale si laterale fata. Stiu ca nu e automata de asta era ghilimelele, dar acea atomata isi face treaba excelent in oras unde stau 90% din timp si da nu o sa mai fi racer in afara. Ca viteza maxima o diferenta uluitoare de la 180 la 190 de km. La revizii o sa simti o diferenta considerabila. Ca sa nu mai adaug ca urmatoarea versiune va avea Android Auto si Car Play unde nu mai ai nevoie de update la harti. Vor veni motorizarile de 1.0 de 100 si 115 CP de Clio si Micra (posibil cu un -5 CP la ele). Vor fi pe platforma de Clio si vor primi si ele laterale tip cortina ca Duster.

  • MarDark, miercuri, 06.02.2019 16:49

    @lulu Apropo mai exista si la alte marci cutie pilotata. Un exemplu este Peugeot 508 SW fabricat 11.2012, 1,6 eHDI 112 CP cutie 6 trepte pilotata.

  • xxx, miercuri, 06.02.2019 16:54

    Eu conduc de 2ani un STEPWAY diesel cu Easy-R. In București este perfecta. Pe autostrada așa si așa se descurca. Pe drumurile naționale încep emoțiile, nu te poți baga in depășiri scurte, nici măcar daca dai pe „manuala”. Emoții sunt si când este polei pe jos, frâna de motor nu este perceptibila când ai viteze mai mari, peste 70km/h. Sub 60km/h o simți trecând pe „manual”, sub 40km/h se simte bine luând piciorul de pe pedala de accelerație. Consum mediu București 50%/Autostrada 50% cat se poate de tare 6,3l/100km Consum mediu București -Botoșani 5,2l/100km Viteze maxima atinsa de mine indicata pe bord 175 km/h Sincer la început mă enerva, după ce m-am obișnuit o găsesc extrem de comoda.