Motor / Transmisie
M-am urcat rapid în nava-amiral a producătorul francez și am apăsat butonul care pornește motorul. O secundă de liniște urmată de un bâzâit lung. Și atât. Nicio vibrație și niciun zgomot caracteristic motoarelor cu combustie internă.
Exemplarul testat se numește DS5 Hybrid4, iar acesta integrează un sistem hibrid de propulsie diesel-electric. Așa cum spuneam și mai sus, francezii au fost nonconformiști chiar și când vine vorba de sistemul hibrid: nu au mizat pe "tradiționala pereche" benzină-electric.
Dar liniștea nu a durat foarte mult. Motorul diesel de 2.0 litri și-a făcut simțită prezența rapid și cu un zgomot destul de pătrunzător la nivelul habitaclului. Unitatea diesel care angrenează puntea față și motorul electric amplasat pe puntea spate formează un sistem de propulsie capabil să ofere un total de 200 de cai putere. Propulsorul diesel contribuie cu 163 CP și 300 Nm, în timp ce motorul electric produce 37 CP și 200 Nm.
DS5 Hybrid4 poate rula în patru moduri diferite: Auto, ZEV, Sport și 4WD. În modul Auto, sistemele mașinii îți vor oferi soluția optimă pentru situația din trafic (electric, diesel sau diesel-electric). În modul ZEV (Zero Emission Vehicle), mașina va funcționa cu energia înmagazinată în baterii (doar pe o distanță de câțiva kilometri), în timp ce în modul Sport, transmisia și răspunsul celor două motoare sunt gândite pentru performanțe de top. În modul 4WD, modelul francez o să pună la treabă atât motorul diesel de pe puntea față, cât și unitatea electrică de pe puntea spate, însă software-ul nu a fost conceput pentru performanțe maxime.
Dincolo de aceste informații, DS5 Hybrid4 are o personalitate dublă. În modul electric, totul se desfășoară lin și discret. În momentul în care motorul diesel intervine, habitaclul este inundat cu sunete mai puțin plăcute, întrucât rafinamentul lipsește.
Sistemul hibrid diesel-electric este asistat de o cutie pilotată cu șase trepte căreia îi lipsește liniaritatea și răspunsul prompt. În același timp, există situații când schimbările de treaptă se realizează cu șocuri generoase. Dacă vrei să uiți puțin de aceste senzații provocate de transmisia lui DS5 Hybrid4, poți seta pe modul Sport.
mare pacat ca nu au putut sa ataseze designului (deosebit din pc meu de vedere) si o platforma tehnica pe masura. Si-au dat cu stangu'n dreptu' oferind un tren de rulare sub asteptari cand citesti (si stii istoricul lui) DS. nava amiral trebuia sa exceleze la toate capitolele dar au facut munca pe jumatate, incepand nonconformist si terminand cu "da-o'ncolo, merge si asa". capitolul DS5 se termina trist....