Motor / Transmisie

3.5

Înainte să te sperie nota dată propulsorului, dă-mi voie să îți explic. 

Mașina condusă de noi a venit echipată cu motorul diesel BlueHDi, de 1.5 litri, care dezvoltă 130 de cai putere la 3.750 de rotații și 300 Nm la 1.750 de rotații pe minut. 

În oraș, unitatea cu 4 cilindri se descurcă destul de bine. Simți că trage la viteze mici (până la 50-60 km/h), astfel că trecerile de pe o bandă pe alta și depășirile se realizează destul de ușor. 

Dar DS7 este cel mai mare SUV din portofoliul francezilor, o mașină gândită pentru drumuri lungi. Și, tocmai în afara orașului, motorul diesel cu 130 de cai putere își arată dezavantajele. 

Este subdimensionat pentru cele 1.500 de kilograme, la gol. În plus, atunci când calci pedala de accelerație mai hotărât, la 80-90 km/h, nu se întâmplă mare lucru. Cifrele arătate de vitezometru cresc, dar tot ai emoții dacă intri într-o depășire rapidă. Situația a fost similară pe autostradă, acolo unde trebuie să ai răbdare, pentru că totul se întâmplă gradual.

În rest, nu pot spune că unitatea este foarte gălăgioasă, dar nici cea mai silențioasă pe care am condus-o. În fond, e un diesel, iar caracterul gutural e acolo. Nu s-au făcut minuni când vine vorba de antifonare.

Motorul vine în compania unei transmisii automate cu 8 rapoarte. Trecerea prin treptele de viteză este lină, iar cutia de viteze își face bine treaba atâta timp cât nu o grăbești. Pentru că, atunci când vine vorba de kickdown, lucrurile nu sunt tocmai prompte. 

 
  • ds, vineri, 18.08.2023 12:05

    Dacă ar exista un catwalk pentru mașini, cu siguranță, din partea DS ar trebui să defileze multe reprezentante: DS7, DS9, sau conceptul E-Tense, fără să mai vorbim despre cele ce au dat tonul DS, însăși regina, oricare dintre DS19, 21, 23.

  • joe, vineri, 18.08.2023 14:18

    De ce să dai 50 mii de coco pt o carcasă frumoasa ce îmbracă un motor de Logan cu consum mare ,performante mici față de un Rav 4 plug in cu peste 300 Co,și consum mai mic?

  • chiarsiasa, vineri, 18.08.2023 14:28

    Sau mai bine dai 3000 de euroi si iei un aro cu motor de brasov si poti sa bagi si ulei de gatit in el. Iesi mai castigat, difrenta de patruj de mii o pui deoparte si iei dobanda. Bre, nea joe, unii mai au si mobila stil in casa nu doar placaj si pfl.

  • Mike, vineri, 18.08.2023 15:25

    blueHDI nu a fost un motor rău la vremea lui..... dar în 2023 tu mai vii cu diesel ???

  • Andrei, vineri, 18.08.2023 15:36

    E superbă masina, dar mai mult cu celalalt interior, parca Opera ii zice. Ăsta negru e prea sobru. Iar motorul ar trebui retras. Lux cu trepidații și miros de diesel - baba și mitraliera. Masina asta ori o iei cu hibridul 4x4 360 cai, ori nu o iei.

  • Syl, vineri, 18.08.2023 15:46

    ciudat ca pe site-ul producatorului nu mai poti configura decat cu motorul 1.5 diesel. Au disparut 1.6 benzina, 1.2 (era si asta la un moment dat) si 1.6 PHEV. Nu a aparut nici noul 1.2 hybrid, care la 3008 si C5 este configurabil. Masina e frumoasa, dar doar 1 optiune de motor nu are decat Korando.

  • flo, vineri, 18.08.2023 15:48

    asa e miki sa vezi cind pleci cu diesel!

  • Andrei, vineri, 18.08.2023 17:31

    De ce ai pune un motor lesinat pe o astfel de caroserie, menita sa mearga cu 4-5 persoane si multe bagaje?

  • Andrei, vineri, 18.08.2023 17:49

    În alte tari europene sunt diverse opțiuni. M-am uitat în FR și UK: diesel și PHEV 360cp.

  • Radu, vineri, 18.08.2023 20:50

    Motor prea mic. Are sotia modelul 2020 cu motorul de 2l d, scoate 7.6 în oraș și 4.5 afara.

  • Banditos, vineri, 18.08.2023 21:49

    Cred ca diesel e cea mai buna alegere in materie de tehnologie. Nimic nu depaseste fiabilitatea si economia unui diesel.

  • @premium folie de aluminiu, vineri, 18.08.2023 23:29

    La retestare Euro ncap, va pierde stelele (protecție adult sub 89%), DS își păcălește clienții. :))) Prețul de bază al mașinii cu dotări minimale pentru anul 2023 trece lejer de 50 000 Euro pentru o tiribombă capabilă de suta în 11 s. :)))))))))) Din fericire la viteze mari accelerează și mai lent, probabilitatea întâlnirii cu tir-ul crescând un pic mai accelerat. :)))))) Prremium original fake, my friend! :)))))))))))

  • Andrei, luni, 21.08.2023 12:13

    S-a ales praful de site-ul asta. A devenit magnet de bombardieri.