Tinuta de drum
Aici este zona unde Ford excelează în faţa concurenţei din clasa monovolumelor compacte. De obicei, acest tip de automobil este considerat un mod de transport pentru familie şi atât. Ford a reuşit să schimbe această optică încă de la prima generaţie, atunci când reuşea să imprime o ţinută de drum cu adevărate calităţi dinamice inspirate de Focus, modelul cu care C-Max se înrudeşte strâns.
Această relaţie a fost menţinută de-a lungul tuturor variantelor, ceea ce înseamnă că nici actuala generaţie nu face excepţie. Suspensia este excelentă, iar ţinuta de drum nu se lasă cu nimic mai prejos faţă de cea a modelului Focus. C-Max poate fi condus sportiv şi chiar este o adevărată plăcere să parcurgi drumuri virajate. Silueta mai înaltă se simte, la fel ca şi inerţia, dar nu vorbim de nimic supărător. Doar în cazul versiunii Grand C-Max ruliul devine uneori enervant atunci când forţăm nota.
Direcţia a rămas precisă şi bine echilibrată în cazul lui C-Max, dar se simte cumva mai anesteziată pe variantele Grand C-Max cu motor diesel. Dar pentru C-Max cu motor pe benzină, feedback-ul trimis prin volan este mai mult decât mulţumitor.
E drept că la capitolul dinamică au început să apară concurenţi care oferă performanţe similare şi poate chiar şi superioare, dar aceştia se află în zona premium. Ne referim aici la BMW Seria 2 Active Tourer şi Grand Tourer sau la Mercedes B-Klasse.
consum 9, 5 mediu e bine ? pai pe zapada inseamna 12 , sa mi iau turbo pe benzina .fratilor , daca noul ford mondeo 2015 in ameica testat de americani cu acest motor de 1, 5 nu a iesit bine , voi ce doriti acum ? e un motor care respecta placerea europenilor de cilindree mica si atat , e oferta pt cine nu are bani de taxe si impozite mari atat . daca il aduci in bucuresti are consum de v6 . nu e nimic nou sub soare .