Tehnologie
Ford a fost conștient de problemele pe care le avea fostul său sistem multimedia. Și de incapacitatea acestuia de a ține pasul cu tehnologiile actuale. Așa că a elaborat un SYNC3 care să nu mai dea erori și care să nu-și mai enerveze clienții prin răspunsul întârziat.
Noul SYNC3 se numără printre cele mai prietenoase sisteme multimedia din segmentul subcompact. Are două dimensiuni disponibile, 6.5 și 8 inch (pe acesta din urmă l-am avut și eu instalat pe mașina de test), o mulțime de funcții, un meniu simplificat cu care te obișnuiești repede și o luminozitate cu 20% mai mare decât a oricărui rival. Asta îl face să se vadă foarte bine chiar și în condiții de lumină exterioară puternică. Sistemul multimedia poate fi asociat ușor unor telefoane inteligent prin Android Auto și Apple CarPlay.
Fiind vorba de un membru al familiei Vignale, Fiesta le mai oferă clienților săi și o serie de elemente de personalizare, cum ar fi luminile ambientale, care pot avea mai multe culori. Volanul, scaunele, parbrizul și oglinzile laterale sunt încălzite, ceea ce ajută mult pe timp de iarnă.
Există acces fără cheie, precum și sistemul My Key, care permite limitarea anumitor caracteristici ale mașinii pentru situațiile în care împrumutați mașina. Pe lista de opționale puteți regăsi un acoperiș panoramic cu trapă electrică, o cameră video pentru marșarier - cu o calitate destul de slabă, din păcate - și un sistem audio Bang&Olufsen Play, cu 8 difuzoare, o capacitate de 675W și o fidelitate foarte bună.
oricat ar fi de bine echipat si de premium, la 20.400 ( pret cu reducerea inclusa !!! ) imi iau direct si fara sa ma gandesc de 2 ori varianta ST. nu stiu daca gamei fiesta i se preteaza un tratament luxury. inca o chestie pe care o am de comentat: de ce despre golf 6 s-a scris ca e un golf 5 cu facelift mai ales pt ca foloseste aceeasi platforma cu golf 5, dar despre aceasta fiesta, care foloseste aceeasi platforma cu generatia precedenta nimeni nu spune nimic? e practic aceeasi strategie cu cea a vw insa...... nu ma intelegeti gresit, imi place fordul, am si eu unul luat de nou din showroom, dar mi-ar placea ca judecatile sa se faca dupa aceleasi criterii pt toata lumea.