Tinuta de drum
Ajungem și acolo unde Focus a stors mereu povești lungi și frumoase: ținuta de drum. Chiar dacă vorbim despre un model diesel, pedigree-ul se păstrează. Focus ST este materializarea plăcerii de a conduce. În segmentul compact, bineînțeles.
Suspensia este extrem de echilibrată. Nu se dovedește a fi zgomotoasă și absoarbe decent denivelările. Nu este confortabilă, mai ales într-un oraș plin de gropi, însă este un compromis cu care poți trăi zi de zi. Un compromis pe care ești de acord să îl faci după ce ajungi pe un sector de drum virajat și Focus ST începe să își dea arama pe față.
Suspensia se lipește bine de asfalt, aderența se păstrează admirabil, iar ruliul nu pare să existe. Direcția rămâne una dintre cele mai precise din sgment, indicând foarte bine traiectoria pe care vrei să o urmezi. Apare însă destul de frevent fenomenul de ”torque steer”, având în vedere că 400 de Nm pleacă doar către puntea față.
E un detaliu cu care vă acomodați repede și care s-ar putea să vă placă. Aveți însă grijă la smulgerile de pe loc în trafic aglomerat.
Ce s-a schimbat atat de mult de aici? http://www.automarket.ro/test-drive/test-drive-ford-focus-st-diesel-60201.html Doar soferul?