Interior
În cazul noii generații Ford Mustang, adevărata revoluție se întâmplă la interior. În primul rând datorită ecranelor duble despre care vom vorbi puțin mai încolo. Ele au preluat și majoritatea funcțiilor, tocmai de aceea numărul butoanelor fizice a fost redus la minim.
Da, americanii ar fi putut acorda puțin mai multă atenție la câteva detalii, finisaje și așa mai departe, dar, până la urmă, nu despre asta este vorba într-un Mustang. Spre exemplu, butonul de pornire/oprire a motorului pare din alt film, ca să nu nu folosesc termenul "ieftin".
Materialele utilizate în habitaclu sunt plăcute la atingere și sunt destul de diversificate. Ai imitație de piele și piele naturală (inclusiv pe volan), microfibră și ornamente din plastic care imită fibra de carbon.
Dacă ar fi utilizat fibră de carbon reală, cred că prețul de achiziție era altul.
Acum, pentru că vorbim despre un Mustang Dark Horse, la interior ai câteva elemente specifice. Cum ar fi cusăturile contrastante, albastre, pragurile inscripționate cu numele modelului și tapițeria scaunelor din piele ecologică și „piele întoarsă”.
Scaunele față sunt confortabile și au un suport lateral destul de bun. Însă, opțional, noul Mustang poate fi echipat și cu scaune sport Recaro. Ele sacrifică puțin confortul.
În ceea ce privește spațiile de depozitare, buzunarele portierelor sunt decente, în sensul că încape o sticlă de apă, de 0.33 litri și un pachet de biscuiți, de pildă. Tunelul median integrează două suporturi pentru pahare și o cotieră, din nou, decentă ca spațiu.
Portbagajul are o capacitate de 408 litri, așadar deloc rău. În plus, un reprezentant al mărcii americane care ne-a însoțit în această deplasare spunea că a avut, timp de o săptămână, un Mustang Dark Horse și, după ce a rabatat bancheta, a putut să transporte, lejer, bicicleta.
Teoretic, Mustang poate transporta 4 pasageri, cu mențiunea ca cei din spate să fie ori copii, ori să fie foarte scunzi. Pentru că o persoană cu o înălțime normală nu văd cum ar putea sta pe locurile din spate. Nu mai zic că am încercat, și chiar am stat pentru câțiva kilometri în spate, dar nu este o experiență pe care aș mai repeta-o.
Nu numai că genunchii îmi erau lipiți de scaunul din dreapta, care era împins maxim în față, dar cea mai mare problemă am avut-o cu spațiul la cap. Inexistent, practic. Dacă lua colegul o denivelare mai sănătoasă, să spunem doar că luneta nu mai era întreagă.
Treaba cu consum de 12.2% s-o spună ford lu' mutu. Cât privește locurile din spate, nu-i nicio pierdere că nu au loc doi adulți. Din contră : ))) mașina asta e pentru cunoscători și făcută să te bucuri doar tu și soția + copiii mici. Ca de o desfătare! Ce să zic, un pur sânge adevărat, iar V8-ul cred că sună bestial.