Motor / Transmisie

4.5

O să ne concentrăm pe versiunea GT, care este un cu totul alt armăsar față de variantele „standard” Mustang Mach-E. Ei bine, la ora actuală, Mustang Mach-E GT este cel mai puternic și cel mai rapid model Mustang pe care clienții din România și-l pot comanda. Indiferent dacă ne referim la electric sau termic. De fapt, în 2025, inginerii Ford au adus câteva modificări minore pentru a face modelul și mai atractiv.

Așadar, primești două motoare electrice, unul pe puntea față, unul pe puntea spate, deci discutăm despre un AWD (All-Wheel Drive). Chiar și așa, în cele mai multe cazuri, Mustang Mach-E se va comporta ca o mașină cu roți motrice spate, în timp ce motorul electric de pe puntea față va acționa doar la nevoie, spre exemplu când apeși pedala de accelerație la podea.

Cele două motoare oferă în total 487 de cai putere și un cuplu motor maxim de 950 Nm, o creștere de 90 Nm față de versiunea precedentă. Indiferent de modul de rulare în care te afli, livrarea puterii se face instant, cu un smucit violent, care îți lipește capul de tetieră.

Că tot am menționat de moduri de rulare, Mustang Mach-E GT nu vine cu cele standard, precum Eco, Comfort sau Sport. În schimb, ai niște moduri mai interesante, numite Whisper, Engage, Untamed și Untamed Plus.

Modul Whisper este cel mai liniștit și mașina încearcă să își domolească pe cât se poate pornirile golănești. În modul Untamed (Dezlănțuit), Mustang Mach-E GT se poartă ca un armăsar sălbatic alungat din cireadă. Desigur, există un mod și mai extrem, Untamed Plus, dar înainte de a-l activa, primești un mesaj de avertizare cu faptul că ar trebui folosit doar pe circuit.

Mare atenție în modul Untamed, pentru că Mach-E GT îți va da palpitații. Accelerația este atât de brutală încât vei simți un gol în stomac foarte accentuat și nici nu apuci să realizezi că ai trecut de 100 km/h. Indiferent de viteza la care te afli, simți că Mach-E nu rămâne niciodată fără resurse.

Deși nu poți regla nivelul de frânare regenerativă, ai funcție de One-Pedal Drive. Este o frânare destul de violentă, dar care își face bine treaba. Spun asta pentru că la anumite mașini electrice, trecerea de la frânarea regenerativă la cea mecanică nu se face atât de lin pe cât aș prefera.

  • nsrei, marţi, 07.04.2026 21:25

    Deși am Ford și mă mândream pe aici cu el, recunosc rușinat acesta nu poate fi numit mașină la 2.4 tone. Se conduce cu categoria C cumva? Prețul de ce este așa de mare, se vinde la kg, ca cartofii la piata?

  • Andrei, miercuri, 08.04.2026 08:52

    Donk-ey sau, daca preferati, Donk-E.

  • Fast_and_Curious, miercuri, 08.04.2026 10:37

    Consumul este foarte mare. Ar fi fost bine de precizat in ce conditii s-a facut testul, care a fost temperatura ambientala. Daca acest consum este la -15°C atunci e ok, dar daca este la +10°C atunci este foarte mare. Puterea de incarcare este foarte mica fata de ceea ce exista pe piata. Tot mai multi producatori adopta architecturi de 800V cu incarcari foarte mari, de pana la 400 kW. Sa vii cu valori de 150 kW si medie de 90 kW, este demn de un start up, nu de un gigant precum Ford. Iar faptul ca i-au pus o denumire imbarligata de nu mai intelege nimeni ce e, arata de fapt harababura din cadrul corporatiei. Ford Mustang Mach-E = SUV = o idiotenie.

  • @categorie, miercuri, 08.04.2026 11:10

    Asa e cand gasesti permisul in sacul cu cartofi, vorbesti din auzite. Dar asta nu te impiedica sa-ti dai cu parerea despre orice. E chiar grav sa ai permis si sa nu stii ca la categoria B poti conduce autovehicule cu masa de pana la 3500 kg sau ansamblu de maxim 4250 kg auto + remorca. Baga la dovleac.

  • ds, miercuri, 08.04.2026 12:54

    Chiar că este surprinzător că nu are head-up display, mai ales că dotarea aceasta o găsești inclusiv la mașini de 25-26K

  • zarnesteanu, miercuri, 08.04.2026 13:40

    Consumul e unul normal pentru un SUV de 2.4t, AWD. Lyriq-ul se invarte tot pe acolo, poate chiar mai rau. Ma afecteaza cu ceva? Nu :) Totusi trebuie tinut cont si ca GT este varianta "sport" a Mach-E-ului, deci n-ai cum sa te astepti sa se hraneasca cu pipeta. Intr-adevar era bine de stiut temperatura ambientala, macar orientativ. La electrice parametrul asta inca mai conteaza. Masa masinii este deasemenea decenta, avand in vedere ca Lyirq-ul are 2.7t. Tonele se simt doar cand o impingi la limita (lucru foarte usor la electrice). Dar in viata de zi cu zi nu conduci ca un berbec si pentru 90% din clienti aspectul asta nu conteaza. Pentru un om normal, cu capul pe umeri, astea sunt "inconveniente" insesizabile.

  • Jian de la Calafat, miercuri, 08.04.2026 14:51

    D-le Irimia, să-mi fie cu iertare, dar îmi lasati impresia unei superficialitati apreciabile pe un aspect deloc derizoriu. N-am pretentii sa retractati in minutele urmatoare, accept faptul ca va puteti prevala numaidecat de argumentatia: "Sunt despotul propriilor mele convingeri", dar nutresc speranta ca macar o sa va mai ganditi atunci cand afirmati ca nu puneti pret pe nume. Atributele fundamentale ale titulaturii Mustang sunt latura sălbatică și constituția atletică, cele doua elemente care, pe cat sunt de notorii in peste juma' de secol, pe atat sunt de necesare pentru performanță. Pentru performanţa leală. In drive-testul de mai sus, cu ce oare ne-am "procopsit"?! Personal, identific un produs deplin astenic, dar si extrem de docilizat, deci o combinatie de neajunsuri aflata in deplin antagonism cu ce-ar trebui sa ofere/ emane mitica titulatură Mustang. Pe foarte scurt, un caraghioslâc pe roți.

  • @Calafat, miercuri, 08.04.2026 16:19

    vulnerabilizatule, hai si ia-ti medicatia, cu celeritate!!

  • GabiA, vineri, 10.04.2026 22:53

    Sa scazi sub 4s, cu doar 480CP la 2.4 tone, mi se pare incredibil. Probabil ca ce face diferenta este cuplul urias de 950 Nm.

  • zarnesteanu, duminică, 12.04.2026 18:44

    @GabiA, exact. O masina electrica e mult mai "fun" de condus, in ciuda parerii "masculilor" care nu mai simt transmisia, nu le mai urla motorul in cap, samd. La electrica ii dai pedala si ai grija sa tii directia dreapta, sa n-o iei razna si sa nu sperii pasagerii. Din fericire, controlul tractiunii e fantastic datorita raspunsului instant al motoarelor electrice, iar corectiile pe care ti le face sistemul sunt insesizabile. Daca e ud pe jos sau gheata, se schimba treaba, dar asta e valabil la orice.

  • Seriff, miercuri, 15.04.2026 09:46

    @zarnesteanu, da, pe langa toate alea mai ai grija bateriei care se goleste grav cand dai forje, de-aia toti merg cu ele cu 100 pe autostrada, de rapide ce sunt, trec loganurile de 3000 euro pe langa ele.