
Simplitate
Civic este un nume care a creat valuri seismice în industria auto. Modelul original a debutat în 1972 și a fost "jucătorul" care le-a adus celor de la Honda primul succes uriaș pe piața mașinilor compacte de pasageri.
A fost primul model Honda care a avut un impact major pe piețele de export și a devenit unul dintre cele mai influente mașini ale anilor '70, alături de Volkswagen Golf și Ford Fiesta.
Ajunsă în prezent la a 11-a generație, Honda Civic este una dintre cele mai vândute mașini din istorie, cu zeci de milioane de exemplare comercializate în ultimii 54 de ani.
În vara anului trecut, Civic a primit un facelift, iar noi l-am condus pentru a ne aminti că japonezii de la Honda au una dintre cele mai bune platforme cu roți motrice față din industrie. Și că nu ai nevoie de motorizări foarte puternice sau de cine știe ce artificii pentru a zâmbi la volan.
Simplitatea este, uneori, cea mai bună abordare.
Avem pentru tine și un video cuprinzător cu mașina noastră de test.
PREZENTAREA VIDEO A MAȘINII TESTATE DE NOI





