Honda Civic Type-R

2.0 Benzina Turbo (VTEC) 310CP Man6

Motor / Transmisie

4.5

Emoție. Asta îți transmite Type-R când îl vezi lângă tine. Până să ajungem însă la asta, ne îndreptăm puțin atenția spre animalul care bolborosește sub capotă. Este un 2.0 Turbo care oferă 310 cai putere la 6500 rpm și 400 Nm la 2500 rpm, cifre total schimbate față de cele oferite de motorul aspirat de pe vechea generație. De fapt, aceste cifre și creșterea radicală a performanțelor sunt principalele argumente pentru care o să treci cu vederea faptul că noul Civic Type-R renunță la sunetul diabolic al unui motor aspirat setat pentru performanță și adoptă un 2.0 Turbo.

Dar Honda a avut un as în mâneca la dezvoltarea acestui motor: tehnologia VTEC care programează deschiderea valvelor la turații mici pentru ca omul de la volan să simtă instantaneu cuplul și să aibă habar puțin spre deloc turbo lag-ul propriu acestui tip de motoare. În termeni ceva mai puțin tehnici, Type-R tinde să țâșnească imediat după ce bagui piciorul în accelerație chiar dacă te afli la 2500-3000 de turații. E adevărat că mașina este și mai cooperativă la turații medii, acolo unde se-ntâmplă magia, iar povestea merge mai departe până spre 7000 rpm, moment în care inginerii Honda îți omoară pornirile destoinice.

Puncte bonus pentru cutia lui Type R, o manuală care se controlează cu ajutorul unui levier care-ncape în palmă perfect, ca-n vremurile bune. Scurtă, rapidă, fără planuri de vacanță, transmisia dezvoltată de Honda pentru Type-R te face să-ți pui o singură întrebare reală: cât o să reziste ritmului nebun în care tragi de levier?

Și mai e ceva: atunci când apeși butonul R, ascuns strategic în stânga volanului pentru ca acționarea lui să fie un desert, nu un fel principal mâncat zilnic și de care te saturi, mașina devine cu 30% mai rigidă, pedala de accelerație este mai sensibilă decât o prințesă care simte bobul de mazăre prin 10 saltele, iar cutia e atât de rapidă, încât îți pare rău că nu poți schimba secvențial cu ajutorul unor clapete, de exemplu. 

În tot acest peisaj aproape radical, am fost mirat să văd că fenomenul Torque Steer este aproape inexistent. Dacă accelerezi brusc de la zero sau de la viteze mici, volanul nu are tendințe autonome și nu vrea să-și ia viața-n propriile mâini, așa cum se întâmplă de obicei cu modelele care au către 300 de cai și care-și trimit toată puterea pe puntea față. Secretul stă, spun cei de la Honda, într-o abordare tehnică specială a dedesubturilor direcției. Nu intru în detalii, cert e că funcționează și că Civic Type-R nu-ți dă senzația că are șanse să te trimită la excursie prin copaci atunci când pornești nervos de pe loc. 

  • ClioRS, marţi, 07.06.2016 14:45

    Masina e superba din toate punctele de vedere! E nedreptatita cu asemenea punctaj slab. Bine ca are insipidul ala de golf 4.5..

  • mircea, marţi, 07.06.2016 14:51

    @ClioRS Pentru că "superbă" nu înseamnă totul când vine vorba de mașini, din păcate.

  • Sergiu.Andrei, marţi, 07.06.2016 14:52

    M-am oprit aici ca sa-mi dau seama ca Civic Type-R e net superior concurentei : Viteza maxima limitata electronic la 270km/h pe cand la altii 250km/h ...... Superb, daca mai includem si temperarea VW de 5-10km/h din comunicatul lor oficial, atunci Golf R ar avea o viteza max .de 240-245km/h

  • ClioRS, marţi, 07.06.2016 15:25

    @mircea Ce parte din "toate punctele de vedere" nu intelegi? Am ocazia s-o conduc pentru scurt timp. Ok, fiecare cu opiniile lui pana la urma. Toate cele bune!

  • LauCalin, marţi, 07.06.2016 15:28

    Masina asta nu e deloc inferioara unui Golf atunci când vrei sa scoti "untul din ea".Slabiciunile ei nu sunt tehnice si in acelasi timp nu chiar deranjante. Asta a încercat sa spună si am. Dar când unii vad doar ce vor ei...

  • Sergiu.Andrei, marţi, 07.06.2016 15:58

    Intr-un final, dupa cateva ore de stat la birou cu colegi antreprenori, am ajuns acasa. Am citit tot testul si am ajuns sa va adresez urmatoarea intrebare : Daca Civic Type-R cu pret de 38.340 € este piperat, atunci ce spuneti de Golf R care poate sarii de 50 mii ?

  • Brembo, marţi, 07.06.2016 15:58

    Are un singur defect....pretul.Dar arata fenomenal pe langa orice Golf(care e ultra over rated)

  • @mircea, marţi, 07.06.2016 16:14

    Cand dai unui golf nota maxima si la o honda care e mortala o taxezi imediat ne dam seama care vine cu cascaval la voi, pasiunea e pasiune volkswagen a fost si " este masina poporului" in timp ce honda este copilul unui vitezoman care a murit cu gandul la viteza! Poate pretul este mare dar in comparatie cu acelasi golf care este o balena spalacita este un cadou frumos!

  • LauCalin, marţi, 07.06.2016 16:23

    @Sergiu.Andrei: unde sare un GolfR de 50000 de euro? Iote pretul de lista: http://www.automarket.ro/masini-noi/volkswagen/golf-r-2865/ Pe site-ul oficial este 36 520 cu cutie manuala si 38 511 cu DSG. Motiv pentru care mie pretul acestui Civic mi se pare normal pentru acest segment.

  • alex, marţi, 07.06.2016 16:49

    Pacat ca "fantele de aer" de deasupra si din spatele aripilor fata sunt mai mult pline, nu au aproape niciun rol functional... Asta mi se pare cam urat (de prost gust?) la o asemenea masina... :/ Detalii: https://youtu.be/oab3XoYx3fU?t=51

  • Sergiu.Andrei, marţi, 07.06.2016 17:13

    @Laucalin, raspunsul cu care vii sa-mi demonstrezi contrariul este total lipsit de noima. Chia Automarket a testat Gof R cu DSG in echipare aproape full si costa 48.306 €, daca ii mai adaugi dotari pe care Type-R le ofera standard, atunci pretul sare fara doar si poate de 50.000 € . Un pret mare pt un Golf .

  • mircea, marţi, 07.06.2016 19:17

    @alex Au rol funcțional, pentru că sunt fix atât cât trebuie pentru a aerisi frânele și anvelopele. Dacă aveau nevoie de mai mult, spărgeau în mai multe locuri, că nu e ca și cum nu ar fi avut unde. Probabil că există o logică în limita de perforații de acolo. Dacă am învățat ceva la mașina asta, lucrul ăla e că fiecare bucățică are un scop în viață.

  • @Sergiu, marţi, 07.06.2016 19:46

    Masinile nemtesti au viteza limitata la 250km/h in urma unei intelegeri intre constructori, asa cum facusera si japonezii in urma cu vreo 15 ani, sa nu depaseasca 280cp, desi in realitate aveau cam 330cp. Type-R arata mai bine decat un golf R, dar din cauza lipsei AWD e penalizata la acceleratii; astfel ca la acceleratii 0-100, 0-200 castiga golf R.

  • @Sergiu, marţi, 07.06.2016 19:47

    In plus, cu doar o simpla resoftare, golf R ajunge la 370cp lejer

  • Daniel, marţi, 07.06.2016 19:58

    Masina e f tare dar cum s a spus nu e prea pentru folosirea de zi cu zi iar consumul mi se pare ff mare la o medie de 12 13 in romania detin un Focus ST benzina si am o medie de 9.9 l/100 km in cei 38000 facuti cu masina asta fara sa menajez masina plus zilnic autostrada unde 200 230 vede zilnic. In Romania unde nu ai cum sa alergi foarte tare o medie de 10 e acceptabila pentru cei 310 cai.

  • Sergiu.Andrei, marţi, 07.06.2016 21:28

    @@Sergiu. Pai tocmai ai confirmat ceea ce am zis si eu. Masinile germane sunt limitate electronic la 250km/h , iar cele japoneze sunt limitate electronic la 270km/h, cum ne cum, Type-R este mai performant fata de un Golf R sau A45AMG la o liniuta 0-viteza maxima. Asta am zis. Cu resoftare si Civic poate ajunge la o putere superioara, asta nu-i nimic neobisnuit, doar ca Golf nu va fii atat de fiabil.

  • @Sergiu, marţi, 07.06.2016 21:34

    http://www.autobild.de/artikel/bmw-m135i-honda-civic-type-r-vw-golf-r-test-5912437.html Conteaza si 0-200km/h; Type R e cu 2 secunde mai lent decat Golf R, desi are 10cp si 20Nm in plus si e mai usor cu 80kg Si daca japonezii sunt asa priceputi, de ce STI-ul care are 300cp ca si golf R si e AWD, de ce nu prinde si el "270 limitat"? Ba mai mult Evo X e titrat cu 242km/h

  • @Sergiu, marţi, 07.06.2016 21:39

    Pai poti scoate limitarea la Golf R; era asa greu sa te gandesti la asta? Si pana la 200 (ca atat au masurat astia) Golf R e cu 2 sec mai rapid decat Type R Deci cum accelereaza de la 0-vit max mai rapid, cand si de la 0-100 si 0-200 e mai lent?? Si eu vin cu exemplu Revo ca obtine 375 cp si 488Nm http://www.revotechnik.com/product-details/software/volkswagen/golf-vii/181/stage-1/ Tu cu ce DOVEZI vii legat de cat de tunat poate fi Type R??? Sau iar vii doar cu DORINTELE si PRESUPUNERILE? SI cu fiabilitatea dupa tuning???? de unde stii?

  • @Sergiu, marţi, 07.06.2016 21:42

    Vrei si vizual??? https://www.youtube.com/watch?v=yHsWQfUyO0M Unde accelereaza mai bine type R? Ca de la plecare sta pe loc si apoi ramane ca "pasagerul" in gara. Da la 0:52

  • Sergiu.Andrei, marţi, 07.06.2016 22:02

    @@Sergiu Pai aceeasi limitare electronica pe care o scoti la Golf R o poti scoate si la Type-R . Motoarele sunt limitate electronic la viteza maxima N , doar ca Type-R e mai performant la viteza maxima cu 20km/h ceea ce conteaza. Compari mere cu pere .R-ul are 4x4, Type-R nu are, compara Type-R cu GTI ;). STI si EVO sunt modele parute acum cativa ani.

  • @sergiu, marţi, 07.06.2016 22:11

    Si A45 AMG, ala de 360 cp, nuasta cu facelift de 381 cp, facea 200 in 17,1 sec, deci cu 3,4 secunde mai rapid decat Type R; Deci despre ce "mai rapid de la 0-vit max" vorbesti?? http://www.autobild.de/artikel/mercedes-a-45-amg-bmw-m135i-vergleich-4400442.html

  • Sergiu.Andrei, marţi, 07.06.2016 22:15

    A45 AMG are o viteza maxima de 250km/h , pe cand Type-R de 270km/h .Aici nu-i vorba de timp e vorba de performantele motorului care e mai rapid cu 20km/h in regim limitat electronic.

  • @Sergiu, marţi, 07.06.2016 22:17

    Pai cu ai comparat golf R cu Type R; Acum daca nu ti-a iesit pasienta o dai la intors :DDD Pai GTI are 90cp mai putin; ar fi corect dupa capul tau sa fac asemenea comparatie? Si cu "Limitarea scoasa" cat prinde type R? 400km/h??? Pai si STI si Golf R au AWD; De ce nu scoate si STI 270km "limitat", daca japii sunt mai destepti si Evo X doar 242? Daca sunt "AVANSATI" tehnologic, ar trebuii sa fi emai performanti decat tehnologia nemteasca "invechita" :DDD

  • Sergiu.Andrei, marţi, 07.06.2016 22:19

    WRX STI face 0-100 in 5,2sec Golf R 0-100 in 5,1sec pt o masina care mai are si ''soft'' manipulator.....Ti se pare o performanta ?

  • Sergiu.Andrei, marţi, 07.06.2016 22:21

    A45AMG este premium , e inutil sa comparam cu hothatch-uri de volum .

  • @Sergiu, marţi, 07.06.2016 22:32

    Pai TU ai bagat "premiumul a45 amg" in comparatie. STI are 305 cp si cuplu mai mare si are si motor de 2.5l; in plus la masuratori golf are 4,8, nu 5,1 si STI in 5,3 http://www.autobild.de/artikel/audi-s3-mitsubishi-lancer-subaru-wrx-sti-4x4-vergleich-5268608.html Plus ca la 0-200 STY sta mai rau decat Type R cu 2 secunde

  • Sergiu.Andrei, marţi, 07.06.2016 22:35

    Spui doar ce vrei tu : Dar voit ocolesti faptul ca WRX STI este mai greu ca un Golf R cu aprox 100kg conform masuratorilor. 4,8/4,9 este cu DSG nu cu M/T . Compari iar mere cu pere.

  • @Sergiu, miercuri, 08.06.2016 09:42

    Pai si civic type R e mai usor decat golf R si cu mai multi cai decat GTI. EU compar mere cu pere, sau TU; TU ai BAGAT IN ACEEASI OALA< TYPE R CU R SI CU GTI SI A45AMG. Eu spun OBIECTIV, TU spui CE VREI TU, prietene. Si asa orice masina comparata cu alta, dupa logica ta (cand nu-ti convine), e mere cu pere. Unde ai vazut masini cu exact aceeasi cilindree, greutate, putere samd. Se incadreaza fiecare in linii mari de comparatie. STI e mai greu cu "2kg", dar are si motor de 2,5. hai sa-l comparam atunci cu RS3, care are 370cp, prinde 100 in 4 sec si 200 in 16,x sec.

  • Kirotractor, miercuri, 08.06.2016 09:48

    A nu se uita faptul ca Type-R nu-i fabricata prin UK, ci in Japonia - implicit, e suprataxata cu vama (10%), de unde si pretul (usor) exagerat. in rest, performantele sint absolut "normale" pentru 310 CP si FWD, iar calitatile f. bune ale trenului de rulare (laudate si de alti testeri) cred ca-s mai importante decit talentele de dragster in linie dreapta. In plus, avantajele de ordin practic ale Hondei (4 usi + hayon, portbagaj f. mare - cel mai mare din clasa de fapt) pot fi un factor de convingere a unor cumparatori indecisi.

  • Pana, miercuri, 08.06.2016 10:28

    Atata bataie de cap pentru 20 km/h, dincolo de 250 km/h. Sunt masini care au peste 350-400 CP si au viteza limitata electronic la 250 km/h, desi pot ajunge la peste 300 km/h. Dar aceasta limitare se face din considerente de siguranta. Si apropo, reprizele pana la 200 km/h sunt mai importante in cazul lui Golf R sau Type R. De ce? Pentru ca nu sunt Ferrari, Porsche, Lamborghini sau Pagani. Sunt niste sportive...mai de buzunar daca se pot numi asa. Deci sa spui ca o masina e mai performanta ca nu are limitare la 250 km/h cand ea ajunge la 270 km/h, e prostie curata. Oare cati dintre cei cu Type R vor merge cu 270 km/h, in loc de 250 km/h?

  • Obbie, miercuri, 08.06.2016 10:59

    Masina arata binisor, desi pt gusturile unora e cam "tipatoare" la exterior. De pret ce sa mai zic...10k euro in plus fata de o Cupra (care are 290CP, nu 280...asta doar daca nu ati scris articolul anul trecut), nu stiu in ce masura s-ar gandi cineva sa dea atatia bani pe Type R. Cum zicea si cineva mai sus, o Cupra 290 ajunge cu soft Revo la 380CP, iar cu 10k ramasi in buzunar..ehe..ai acces pe viata pe Nurburgring :)) Nu ati spus nimic de antifonare. Prin review-uri se plange lumea de zgomotul de rulaj. Cand stai pe cruise la 200 km/h e un aspect important. "Dacă vrei confort, stai acasă în fotoliu și uită-te la meciuri." Cu asta chiar nu sunt de acord. Si va spun de ce: majoritatea hot-hatch-urilor, in anul 2016 (ca nu mai suntem in 2002), vin cu suspensii reglabile care reusesc pe modul confort/eco pro/etc sa se comporte ca o masina normala, iar pe modul cel mai agresiv devin kart. La 37k euro, te astepti (si) la versatilitate, nu doar la putere.

  • Sergiu.Andrei, miercuri, 08.06.2016 11:53

    @@sergiu Chiar de rog sa-mi prezinti un argument care sa-ti sustina ideea ca e cu ''2kg'' mai greu. Pana atunci consider ''piua'' jocul de ''sah'' dintre noi :D

  • @Sergiu, miercuri, 08.06.2016 12:44

    Pai e diferenta de 29kg; ti se pare SEMNIFICATIV??? http://www.automarket.ro/masini-noi/volkswagen/golf-r-20-tsi-300cp-4x4-man-111013/specificatii.html http://www.automarket.ro/masini-noi/subaru/wrx-sti-25-300cp-4x4-man-sport-115515/specificatii.html Si cine e de vina ca nu-s in stare sa faca o masina mai usoara? :DDD In plus, avand motor de 2.5, STI ar trebui comparat cu Audi RS3, care are 367 cp si care-l zapaceste pe STI. 0-100 in 4 sec si 0-200 in 15,7 fata de STI 5,8 si 25,7sec. Si RS3 e mai greu cu aproape 100kg. Iti pot da linkul site-ului, dar trebuie sa ai cont ca sa poti vizualiza rezultatele

  • @Sergiu, miercuri, 08.06.2016 12:46

    AAh si apropo, RS3 e limitat la 280km/h si STI la 255

  • @Sergiu, miercuri, 08.06.2016 12:48

    http://www.auto-motor-und-sport.de/vergleichstest/fahrspass-sportler-bis-60000-euro-rs-3-335d-boxster-und-wrx-sti-10888761.html Ca sa nu zici ca nu am argumente. Doar ca trebuie sa-ti facui cont ca sa vezi "Technishe Daten" masurate

  • Sergiu.Andrei, miercuri, 08.06.2016 14:01

    Ceea ce mi-ai dat nu constituie un contra argument. Din nou compari mere cu pere. Sti este craetia unei marci de volum, iar RS3 este creatia unei marci premium. Subaru Impreza WRX STI Performance 320 CP 0-100 in 5,0sec cu 4x4 Golf R 300CP 0-100 in 5,1 sec raportat la o greutate mai mica. 30km conteaza mult in industria auto. Există masă DIN (sau unladen) sau care se referă la masa măsurată cu un şofer de 68kg, bagaje de 7kg şi 90% combustibil gol. Apoi exista masa la gol (sau curb weight). ! Nu se stie exact cu ce masa -s a efectuat acceleratia la cele doua.

  • @Sergiu, miercuri, 08.06.2016 14:41

    Pai mai omule, tu esti glumet tare. Pai asa nu poti compara nicio masina cu alta. De ce ai zis sa compari GTI cu Type R? Aia era mai corect? Diferenta de 90 cai si 50Nm. Asa si Type R si STI au eleron; GTI R si RS3 nu au; deci sunt "mere cu pere" conform logicii tale subiective; Asa poti spune ca Golf R cu 2 usi nu intra in clasa cu Civic Type R ca are 4 usi samd :DDD Glumetz mai esti :PPP

  • Andi, miercuri, 08.06.2016 15:10

    Timpii obtinuti de VW Golf R si BMW din articolul de mai sus par suspect de buni comparative cu cei pentru Honda Type R. Concluzia este ca ori Honda are mai putini cai decat cei declarati ori ca masinile germane au mai multi cai decat cei declarati. Tinand cont de timpii 0-100 declarati de cei mai multi producatori germani pentru multe modele comparativ cu cei declarati de restul producatorilor indiferent de tara tind sa cred ca masinile germane au mai multi cai decat cei declarati. Altfel nu se explica de ce masinile germane la aceeasi putere declarata, acelasi cuplu si aceeasi capacitate cilindrica sunt si cu 1-2 secunde mai rapide de la 0 la 100 decat concurenta. In cazul acesta comparatiile bazate pe niste date care nu sunt reale nu au nici o baza.

  • Sergiu.Andrei, miercuri, 08.06.2016 15:26

    @Andy, Foarte simplu : ''softul mincinos'' este in continuare prezent pe masinile germane. De aceea pe hartie scrie atat . E ca la consum si emisii.

  • Sergiu.Andrei, miercuri, 08.06.2016 15:27

    @@sergiu. Si din nou imi dai dreptate . Apreciez lucrul asta ca recunosti ca compari mere cu pere :D :D :D ..... iti multumesc ....kiss ;)

  • mog, miercuri, 08.06.2016 17:24

    si STI ul e limitat la 240 (din soft). poate mai mult, se pare ca ~280. shmecheria cu TypeR ul asta, dar si cu restul, sunt turbinele mai noi, twin scroll care nu prea au lag si iti dau cuplul destul de jos pt o benzinara. fata de STI de ex care abia la 4000 are toti cei 410nm pt ca turbo maaaaaaare. sub 3500 e praf... eu totusi nu inteleg cum au reuusit s o faca asa manevrabila la puterea aia...e destul de greu faci sa dispara comportamentul subvirator pana si la r20, unde toti spun ca se simte ca nu e un awd permanent. m as duce la un test drive sa compar cu a mea, daca se va putea.

  • mog, miercuri, 08.06.2016 17:30

    @Sergiu.Andrei nu stiu unde ai gasit tu STI Performance de 320cp, poate STI 330S, generatia veche. Prin Japan sunt multe variatiuni, dar e alt motor acolo, de 2.0l

  • Sergiu.Andrei, miercuri, 08.06.2016 19:33

    @mog Orice masina cu motor turbo are LAG, nu exista vre una care sa nu aibe. Doar motoarele atmosferice nu au LAG fiindca nu-s ajutate de turbina, nu trebuie sa ''asteptii'' turbina sa lucreze. Au LAG fiindca fara LAG nu ar putea intra in zona de emisii scazute sau ''downsizing'' cum ii mai zic ei la motoarele turbo. Au LAG fiindca fara LAG asa numitul ''consum redus'' ar fi inexistent chiar si pe hartie acolo unde testele de consum sunt efectuate sub nivelul la care lucreaza turbina. Au LAG fiindca fara LAG nu ar putea demonstra ca au un consum mai ''mic fata de aspirate''. Nu are cum sa-ti dea cuplul destul de jos, asta inseamna sa mergi subturat , adica sa ai din nou LAG. Ca sa ai cuplu trebuie sa tii turbina in sarcina, cum e ''launch control'' . In rest de acord cu tine .

  • ioi, miercuri, 08.06.2016 20:21

    @Sergiu Pana una-alta, Felicitari STI-ului pt recordul de la Isle of Man TT ;-)

  • Sergiu.Andrei, miercuri, 08.06.2016 21:42

    @@sergiu. Stiu ca pana la urma tot imi dai dreptate dar iti place tie sa postezi degeaba . Pana una-alta Honda Accord V6 de 274CP face 0-100 in 5,7sec cu A/T pe cand VW Passat cu DSG 2.0 TSI 280 CP face 0-100 in 5,5sec in cazul in care e mai usoara ca Accord V6 si cu 6 cai in plus . Ai auzit de Honda Earth Dreams Technology ?

  • Sergiu.Andrei, miercuri, 08.06.2016 21:50

    PS: De astfel varianta cu cutie manuala acceleraza in 5,3sec . Passat 2.0 TSI 280 cp nu are nici o sansa . Se mai spune ca Honda face rachete nu masini. Honda NSX este cel mai performant supercar hybrid v6 din clasa sa . Cu o acceleratie 0-100 de 2,9sec .

  • Sergiu.Andrei, joi, 09.06.2016 10:07

    @ioi de acord. WRX STI de 600 CP umileste orice Golf R ......pardon Golf nu are traditie in mai nimic, cu atat mai putin in recorduri mondiale.

  • mog, joi, 09.06.2016 10:53

    sti ul ala de 600cp nu prrea are nici o legatura cu ala de strada. motorul e de wrc, cutia si transmisia e de wrc (heavy duty), suspensiile sunt unice, construite fix pt insula aia etc. da, subaru toate, dar de wrc si scumpe grav. apropo de alg, se rezolva partial cu o turbina mai mica, supercharger sau un downpipe aftermarket si catalizator mai "permisiv"... urmeaza sa trec si eu la asa ceva...

  • Kirotractor, vineri, 10.06.2016 12:55

    @mog: Daca ai banii... cam multi, go for it ! - zic asta fiindca in peregrinarile mele de cumparator confuz :) am trecut si pe la Honda (sa testez Jazz-ul, care-i OK ca spatiu modular dar nu m-a convins la capitolul motor) si, cum un vinzator ma cunoastea din vremurile jurnalismului la Motorpresse, m-a lasat sa dau o tura si cu Type-R-ul - inclusiv pe niste serpentine ( n.b.: nu mai sint bucurestean de-o vreme.) Aspectu-i intr-adevar cam "manga" si dupa gustul meu, dar se conduce confortabil si silentios cind n-ai accese de vitezist. In plus, e singurul hot-hatch condus vreodata fara absolut nicio influentza a tractiunii asupra directiei, oricit de tare am accelerat - la iesirile din viraje, clar. Trage violent "pina sus", spre deosebire de alte supraalimentate, dar ceva turbo-lag tot are sub 3.000 rpm. Alte minusuri - vizibilitatea spre spate si pozitia-n scaun o idee prea inalta. In fine, poate nu l-am reglat eu atent, concentrat fiind sa nu-mi pierd permisu'... Concluzie: desi ramine un vis pentru majoritatea (me included), Type-R isi merita toti banii.

  • mog, vineri, 10.06.2016 14:27

    un stage 1 pt sti nu e asa scump, piesele ~500 eur + soft (care e moca) si castigul e cuplul mai mare si mai jos (de la 4k pe la 3500k). plus ceva putere, 10% in plus estimez eu. inca sunt la stadiul de documentare, oricum.

  • 30d, luni, 04.07.2016 14:30

    nici macar nu.i 4x4 . anteriorul era aspirat.masina asta se bazeaza pe aerodinamica ff mult https://www.youtube.com/watch?v=YfBqKpl2IwY .e cea mai slaba masina din cursa.rs3 4.3 0-100 367 hp. a45 amg 4.2 si 360 hp....si asa mai departe...honda 5.7 0-100 si totusi are timp mai prost cu o secunda decat audi ...ori mercedes care zboara ca din pusca..nu mai spun de bmw care are 3.0L . am avut si eu accord type s dar sunt fan bmw,dar masina asta chiar este foarte reusita

  • 30d, luni, 04.07.2016 14:31

    https://www.youtube.com/watch?v=YfBqKpl2IwY