Jeep Renegade

2.0 Diesel Turbo (MultiJet) 170CP 4x4 Aut9 Trailhawk

Consum

3.5

Avantajul acestei transmisii cu nouă trepte este, de departe, consumul extrem de redus la viteze mari. Important este să aveți unde să atingeți aceste viteze, pentru că autostrăzile continuă să rămână o raritate în țara noastră.

Așadar, cu ajutorul cutiei cu nouă rapoarte, Renegade a consumat doar 6.2 litri pe un traseu extraurban care a presupus viteze de până la 130 de km/h. În mediul urban, valorile au crescut ceva mai mult, depășind ușor 10 litri/100 de kilometri. Asta deși sistemul start-stop și-a făcut treaba cu dedicație, oprind motorul la fiecare semafor prins pe roșu. Repornirea s-a făcut, după cum probabil intuiți, cu oarecare vibrații.

Cei 5.8 litri anunțați de constructorul american în cartea tehnică sunt ceva cam departe de realitate. Totodată, este destul de greu să găsim un rival echivalent lui Renegade, întrucât cel mai apropiat, adică Mini Countryman, vine cu un diesel de numai 143 de cai putere și implicit cu un consum mediu sensibil mai mic, de 4.8 litri/100 de km. Nici măcar fratele de platformă, Fiat 500X nu beneficiază de un diesel așa de puternic.

Dacă încercăm să privim ușor în segmentele superioare, găsim un Audi Q3 de 184 de cai putere, cu transmisie automată și 4x4, care consumă 5.1 litri/100 de km.

  • hazard, vineri, 04.09.2015 12:24

    Hai pe bune acum. Testati si voi ceva serios...

  • Sam93, vineri, 04.09.2015 12:53

    Comparatii cretine cu Audi Q3 care ii o nulitate in off-road in comparatie cu Renegade. Nota tinuta artificial jos pentru cea mai buna masina din segment. Cam singura care nu un poser si chiar ii capabila de off-road. Daca as avea bani, asta mi-as luao.

  • Sam-ba, vineri, 04.09.2015 12:59

    Urata mai e!

  • gigi_frana, vineri, 04.09.2015 14:47

    hazard,pana la viitorul Audi TTQ nu va fi nimic serios de testat in segmentul asta...

  • kim_vl, vineri, 04.09.2015 15:29

    Am cautat sa vad si eu cum arata TTQ-ul asta si, intr-adevar, pare foarte serios pt. offroad (ca mai toate SUV-uletele de la marcile premium). Poate ca sa iasa piti pana la club.

  • Jeeg, vineri, 04.09.2015 15:31

    Caaaat? 37.000 euro pe masina asta? A innebunit lupu'...

  • mog, vineri, 04.09.2015 16:29

    imi place ca nu s`au luat dupa restul (Mazda, Honda, Renault, Nissan etc) care au modele in acest segment si i`au pus un sistem de tractiune 4x4 adevarat. nu`l vrei, nu`l iei, dar macar sa ai optiunea acolo. in rest, interesant, spatele nu e tocmai pe gustul meu insa e f scump, din pacate.

  • rav4, vineri, 04.09.2015 16:57

    Destul de frumos suv-uletul,design masculin cum rar mai gasesti in prezent la masinile noi. In off-road se descurca bine si sunt sigur ca e cel mai bun in segmentul lui. Eu zic ca merita banii.

  • Sam93, vineri, 04.09.2015 18:04

    @Jeeg Scrie clar acolo 31.975 ce 37 visezi? Si asta-i varful de gama. Cea mai scumpa varianta posibila. N-ai frica ca poti alege si variante mult mai ieftine. @mog Asta imi place si mie. Eu sunt de parere ca daca alegi un SUV, chiar si mai mic la dimensiuni ca asta, ar trebui sa se descurce macar pe drumuri forestiere. De asta ii iei. Daca nu vrei absolut nici o abilitate off-road, atunci n-are sens sa alegi o masina care vine din start cu penalizari la dinamica, consum si performante. Mai bine iei un sedan si gata. Gasesti un Mondeo sau Superb super fain de banii astia. Nu-mi plac masinile gen Q3 (care chiar nu-i rau dar nici excelent) si nici comparatiile cu ele, pentru ca sunt compromisuri care nu exceleaza la nimic. Nici pe drum nu o sa fie la fel de dinamice ca un hatchback sau sedan, si nici in off-road nu se descurca foarte bine. Dupa mine, daca tot iei ceva 4x4, macar ia ceva cu adevarat capabil.

  • Jeeg, vineri, 04.09.2015 19:16

    @Sam- pretul masinii e 37, au cei de la Auto Italia o reducere acum (temporara) de 5k euro. Oricum, o are un vecin in exact aceeasi culoare si cu aceleasi jante si mie personal nu imi place. Daca tot vrei sa iei un 4X4, la 21-22k euro iti cumperi o Vitara in echipare de top si cutie automata si rezolvi problema, nu trebuie sa mergi pe Renegade. Ca sa nu mai vorbim de fiabilitate si consum, care nu au fost niciodata punctele forte ale Jeep.

  • Marius, vineri, 04.09.2015 19:29

    Ha ha ha....30.000 euro pentru masina care in clasamentul Consumer Reports 2015 a obtinut cel mai mic punctaj. Un Fiat imbracat in haine de Jeep, cu toate problemele specifice unei masini italiene

  • Sam93, vineri, 04.09.2015 20:34

    @Jeeg Reduceri gasesti tot timpul, si cum am mai zis, nu esti obligat sa iei masina full option. Un Passat poate ajunge la 60k da' nu te obliga nimeni sa-l iei ca toate optiunile aberante. O Vitara care are o garda la sol mai mica ca Duster? Ma faci sa rad. @Marius Consumer Reports au un clasament absolut cretin pentru ca depinde mult feedback de la oameni care nu sunt in niciun fel review-eri profesionisti. Mai mult, Consumer Reports sunt cunoscuti pentru faptul ca favorizeaza anumite marci si defavorizeaza altele, pe langa faptul ca ei nu ai nici o treaba cu masinile fiindca le analizeaza ca niste electrocasnice. Si nu-i nici un Fiat. Renegade a fost proiectat in totalitate impreuna cu Fiat 500 X in America de catre Jeep si sunt produse amandoua in Europa. Tot know-how-ul Jeep si experienta lor se regasesc in aceasta masina, si au facut tot ce s-a putut mai bine cu platforma Fiat care au avut-o la indemana. Jeep garanteaza pentru acest model fiind certificat pentru cele mai grele trasee off-road, asemenea modelelor Cherokee si Grand Cherokee. Ii usor sa vorbesti balarii fara sa cunosti.

  • addeco, vineri, 04.09.2015 23:54

    Am asteptat cu nerabdare lansarea acestui model si chiar eram interesat. Am avut ocazia sa-l testez la sfarsitul verii anului trecut pe circuitul off-road de la Ciolpani, in paralel cu un Jeep Wrangler Rubicon. Dezamagirea a fost foarte mare si nu numai la comportarea off-road. Am mai avut apoi ocazia sa achizitionez cu ocazia BF un Wrangler Rubicon la acelasi pret cu Renegade Trailhawk, dar m-am razgandit. Parerea personala este ca era mai bine pentru Jeep daca reusea sa continue colaborarea cu Daimler.

  • Sam93, sâmbătă, 05.09.2015 10:43

    @addeco Trebuie sa fii nebun sa-l compari cu Wrangler in off-road. Wrangler a fost conceput de la 0 ca off-roader. De asta este extrem de limitat on-road. Adica ii zgomotoasa, lenta, nu foarte comfortabila, ruliu mare, consum mare, etc, toate atribute care o fac un zeu all off-road-ului dar o masina foarte slabuta pentru mersul pe drum. Renegade ii bazat pe platforma de Fiat Punto si nu ii conceput numai pentru off-road. Iti dai seama ca majoritatea clientilor il vor conduce pe drum, deci trebuie sa fie cel putin decenta si la mersul pe asfalt. Wrangler in schimb ii facuta pentru off-road in special. Renegade trebuie sa satisfaca pe amandoua suprafete, atat off-road si cat asfalt. Renegade nu e facut sa bata Wrangler sau mai stiu eu ce in off-road. Renegade ii facut sa fie cel mai bun crossover de segment B in off-road, si reuseste pentru ca asta ii un segment unde majoritatea modelelor abia se descurca pe un drum de tara sau o bordura mai inzapezita, nici vorba de un drum forestier macar.

  • addeco, sâmbătă, 05.09.2015 20:35

    @Sam93 M-am referit si la comportamentul off-road si nu numai. De fapt nu mi-a placut nimic la masina asta. Remarc ca incercati sa faceti reclama cu inversunare la o masina obscura si nici nu stiti sa vorbiti politicos. Mai revin inca o data la ideea ca de cand Jeep se afla in curtea lui Fiat, calitatea a scazut simtitor. Parteneriatul cu Daimler era cu totul altceva, fie daca ne place sau nu asta.

  • Sam93, duminică, 06.09.2015 01:38

    @addeco Nu fac nici o reclama draga domn, sa numeste a fi fan. Daca nu ti-ai dat seama dupa poza de profil, sunt fan Chrysler. Masina asta numa obscura nu-i considerand vanzarile pe care le are. Si ce tot indrugi cu calitatea? Ce calitate? La interior? La partea tehnica? Spune ceva concret. De ce as vorbi politicos? Suntem in mediul online. Multumestete cu faptul ca nu te injur. Poti sa revii la idee de cate ori vrei tu. Ai si dovezi in privinta asta in afara de impresiile tale personale? Pentru ca daca nu, STFU. Parteneriatul cu Daimler era o era in care masinile Chrysler primeau platforme antice, aveau materiale de Logan la interior si erau in general tinute la un nivel inferior si prost sa nu concureze cu produsele Mercedes. Chiar si asa Chrysler a reusit sa le faca grozave si au fost un success. Acum de cand is cu Fiat, masinile Chrysler sunt mai bune ca niciodata fiind nu mai sunt trase in jos intentionat. Tu spui multe dar putine lucruri concrete. Cum a scazut calitatea Jeep mai exact cand vanzarile in Europa au crestere 150% de la an la an si in America de 20%, unde deja vand mai mult ca marci de volum ca Hyundai, Subaru, Volkswagen, etc.

  • Mitica Blajinul, duminică, 06.09.2015 02:29

    Chrysler? Masini bune? Materiale bune? Mai gandeste-te dupa ce montezi un tow bar la un Grand Cherokee, Cherokee sau Journey. Sa vezi cum nu mai poti sa pui la loc panourile interioare.E plasticul bun,prietene.Nu contest Rubiconull.Dar vei vede cum curge apa deploie cand are hard-topul montat.Nu mai vorbesc de acoperisul din panza.Ai schimbat un pivot de Chrysler ? Mai bine il rogi pe Tepes Voda sa te ajute decat sa lucrezi la masini americane.Ai idee cat costa franele la un C300? Te inteleg ca esti fan American, dar ramai cu picoarele pe pamant.Au recalls chiar cand ajung la dealer.Au problem cu modulul lift-gate.Pot sa si ia foc din cauza oglinzilor electrice.Au o gramada de probleme.Grand Cherokee din 2005(10 ani vechime) cu motor diesel (VM ) ,stii cat te costa sa-i repari curgerile de ulei?Te uiti si zici ca este usor s.Doar o garniture de la tacheti si culbutori....Un fleac....Adevarul este altul.Aia este de fapt o demontare complete a chiulasei(sau chiuloasa, cum mai zic si altii).Sunt masini faine,dar sa le iei de noi.3 ani au garantie,dupa aia poti sa incepi sa-ti sufli in degete. Motorul Hemi este bun, dar electronica ......Un sfat: nu incerca in vecii vecilor sa scoti un panou de plastic de la o masina Americana!

  • Sam93, duminică, 06.09.2015 12:14

    Ba Mititel, lasa-ma tu cu povestile tale. Ce materiale visezi? Am zis clar ca aveau materiale proaste in era Daimler, facute intentionat asa sa nu pape din vanzarile Mercedes. In plus, materialele nu au nici cea mai mica legatura cu fiabilitatea. Sunt lucruri complet diferite. Masinile britanice de lux au niste materiale de super calitate dar o fiabilitate oribila. Si spare me cu povestioarele tale despre Jeep. Poti sa tractezi cat vrei cu Grand Cherokee ca nu se rupe nimic. Am crescut in muntii din judetul Harghita si am fost pe langa masini de teren toata viata. Stiu ce pot Jeep-urile. Faptul ca ai lucrat tu la cateva produse Chrysler nu inseamna nimic. Nici faptul ca au avut cateva recall-uri. Japonezele is campioane la recall-uri si germanele nu stau nici ele rau. Statisticile arata adevarata poveste. Si ma refer la studii adevarate, nu rahaturi gen JD Power sau Consumer Reports. True Delta arata ca noul Wrangler este unul dintre cele mai fiabile modele de pe piata americana. La fel si nou Cherokee, Grand Cherokee si probabil asa va fi si noul Renegade. Produsele din era Daimler erau bune, excelente chiar, numai nu la fiabilitate sau materiale. Oricum, la inceputul anilor 2000 pana si compania sora Mercedes avea o fiabilitate oribila mai ales la electronice. Cam toate aveau, asa ca nu-ti mai deschide gura aiurea.

  • Andy, duminică, 06.09.2015 14:49

    Fratilor, mie masinuta asta chiar imi place. E mult peste bugetul meu insa (mai ales ca-s genul care in general ma uit la varianta de top) si din cauza respectiva sunt sanse mici sa achizitionez un 4x4 veritabil, fie el si din clasa mica. Probabil ca Vitara sau Captur vor reprezenta pentru mine optiuni reale daca ma voi indrepta spre asa ceva in viitor. Legat de parteneriatul cu Daimler, americanii de la Jeep au iesit in pierdere rau. Vanzari scazute, calitate scazuta etc. Acum au vazari excelente (maxime istorice) si sunt pe drumul cel bun. Documentati-va mai mult daca nu credeti. Nu tot ce "e cu nemtii" e bun si ce "e cu italienii" e prost (desi asta e o mentalitate mioritica impamantenita bine). Eu urez celor de la Jeep succes in continuare pentru ca e clar ca suntem martorii celei mai bune perioade din instoria marcii.

  • hazard, duminică, 06.09.2015 17:44

    Dupa atatea dezamagiri... Intrebarea ramane in picioare: cand testati o masina serioasa.

  • addeco, duminică, 06.09.2015 17:48

    @Sam93 Din fericire suntem in mediul on line. Altfel Dvs. mi-ati fi crapat capul cu o bata. Gradul Dvs. de incultura rezulta si din modul de exprimare agramat care va onoreaza stimate domn.

  • hai sictir, duminică, 06.09.2015 19:32

    Observ oftica mare pe aici. Va place sau nu Renegade este cel mai reusit model din segment. Zicea un flacau pe aici sa nu desfaci panouri de la masini americane. Lasa ca a desfacut fratele meu panoul de la usa fata dreapta la masina lui germana(bmw seria3) pt ca nu se mai ridica geamul. Va spun sincer ca sistem mai prost de prindere al panoului nu am vazut nici la dacia 1310. Calitatea germana este un mit ordinar.

  • Mitica Blajinul, duminică, 06.09.2015 21:47

    Samuel Viteaz, vreau sa-mi spui si mie ceva concret despre stifturile de la Chrysler, dar ceva din experienta ta proprie.Nu ai de unde.Nu stii absolut nimic despre ele.Cam cate computer crezi ca are un Grand Cherokee? Preturile nu sunt mari, de aceea se vand..Ti-am mai spus: eu mi-as lua unul nou si l-as tine atata timp cat este in garantie. Dupa aceea,pa! Stii de unde vine plasticul de la Chrysler? Este plasticul respins de cei care produc jucariile Lego.Incearca sa pui un tow bar la un Journey.Si apoi sa montezi cablurile electrice pentru carligul de remorcare! Trebuie sa demontezi toate panourile interioare de pe partea soferului .Asta pentru ca trebuie dus cablul de alimentare sub bord.Acolo ai cablul de care trebuie sa te legi.Sa nu incerci sa te legi la firele de la lampile de spate.Ai module electronice pe care le vei praji.Dar tu stii astea deja, nu-i asa? Si inca o chestier interesanta:lampile de pe spate la Wrangler sunt prinse cu suruburi de tabla.Si asta se intampla in secolul 21.Americanii care au pus om pe luna, nu-s in stare sa faca masini care sa te tina macar 10 ani! Halal!

  • Sam93, luni, 07.09.2015 10:45

    Mititel, ti-am zis ca am crescut in munti, fiind toata viata pe langa off-roadere. Aici toata lumea are Jeep-uri, inclusiv vecinul de vis-a-vis care are un Cherokee. Experienta personala ii irelevanta pentru ca tu ca persoana poti afla despre 5-10-50 de masini, dar studiile de fiabilitate analizeaza date despre mii sau zeci de mii de masini. Tu esti clar genul de defazat mintal care crede ca daca a avut el o experienta cu o masina, toate masinile de genul ala sunt la fel. In rest vorbesti numai balarii si cretinitati. Si de ce mama dracului ai pune un tow bar la un minivan ca Journey? Americanii fac printre cele mai fiabile masini din lume. Dar cum ar putea intelege un cercopitec ca tine asemenea lucruri? Statisticile arata adevarul despre fiabilitate. Dar tu nu crezi numai experiente personale. Ei bine, chiar in ultimele luni am avut una cand vecinul si-a vandut un Daihatsu Feroza care trebuia reparat zi de zi si a luat un Cherokee de la sfarsitul anilor 90 care pare a fi indestructibil. Merge pe oriunde, si tracteaza orice. Il intretine execrabil si nu a fost odata sa nu porneasca. Deci nu mai vorbi idiotenii. @addeco Da sigur. Ti-as fi crapat capul pentru ca nu esti de acord cu mine? Tu pe ce lume traiesti? Tocmai te-ai intors din Iraq si ai sindrom post traumatic cu urme de paranoia? Poate te-as fi facut idiot, dar nu ti-as fi crapat capul. Si bine ca te legi de calitatea scrisului meu in niste comentarii scrise in graba pe net. Good job being a first class idiot!

  • Mitica Blajinul, luni, 07.09.2015 11:14

    Da Samuel , asa este cum zici tu.Te-ai nascut intr-un stift de jeep , in muntii Harghitei.Tzapinar din tata in fiu.Americanii fac cele mai fiabile masini din lume.Da, ei americanii care nu sunt in stare sa zica o tara care incepe cu "U". Cica Utopia este o tara. .Journey este cu adevarat un minivan? se vede de la o posta ca ai crescut in munti, unde toti au jeepuri. No comments.Este foarte fain cum abordezi problemele astea.Traieste viata aia infecta pe care o ai , cu capul sus.Ar fi cazul sa te mai intinzi si tu putin.Dar nu intr-un stift fiabil American.BTW! Tu ai un Jeep foarte fiabil? Unul din ala la care te inchini in fiecare seara.Tzapinare, ti-am pus niste intrebari despre shit box-urile americane.Ce ai raspuns? Sau cum ai raspuns? Cu jigniri! Esti bun,fara indoiala! Tu chiar stii ceva despre masinile astea performante ,care vin de la americani? Astea pe care vi le permiteti numai voi de pe coclaurile republicii harghita.Red neck cu jeep! Asta-i barbatul adevarat,asa-i? Stii sa resetezi schimbul de ulei la un Chrysler? Stii tu,chestia aia cu pedala de acceleratie.Sau cum se calibreaza compasul la masinile astea?Stii, bah mahmurel?Nu trebuie sa-mi spui ,ca tu impingi fiabilitatea in fatza! Nu-ti mai consuma material cenusie, ca sa raspunzi.Stiu deja raspunsul! Voi chiar sunteti normali?

  • Sam93, luni, 07.09.2015 15:07

    Mititel, esti un hater American, asta-i clar. Deci clar esti incapabil sa porti o discutie inteligenta, motiv pentru care meriti toate insultele acordate mai sus. Americanii din filmuletul ala la care te referi tu sunt niste specimene mai deosebite. Ii cretin sa judeci o intreaga natiune dupa cateva specimene. Ii ca si cand ai spune ca romanii sunt cele mai cretine creaturi de pe lume pentru ca aia intervievati de Prahova TV nu stiu in ce secol, an, planeta, ne aflam. Practic ei nu stiu pe ce lume traiesc. Deci poti judeca intreaga natiune ca fiind ca ei? Nimic mai stupid. Oricum, cred ca tu esti Stupidoff aka. Mafiotul aka. Mr. Moskvici aka. Ivanon, care numai incearca sa troleze cretin. Si da, normal ca Journey este minivan care are numai look de crossover. Zero abilitati off-road, la fel ca Audi Q3 pe care l-am jignit la inceput si bag de seama ca ti-am ranit sentimentele. Nu esti in stare sa spui cum de shitbox-urile americane ies pe primele locuri la sondajele de fiabilitate. Asa mars de aici bai javra naparlita! Mie mila de tine!

  • vianu, luni, 07.09.2015 16:20

    o Comisie de Cenzura, ceva? :)

  • Sam93, luni, 07.09.2015 17:06

    @Vianu Nu cred ca traim in vremea comunismului. Fiecare poate zice ce are de zis. Nu te-ai mai vazut de mult pe aici Vianule. Pun pariu ca tu ti-ai dorii ca Jeep-ul asta sa fie electric.

  • Mitica Blajinul, luni, 07.09.2015 21:36

    Samantha , hater American? Ce trebuie sa inteleg de aici? Ca sunt un American care e plin de ura sau ii urasc pe americani? Nu sunt nici un nici alta.Si nu sunt nici cine ai spus ca sunt.Habar nu ai ce-i un minivan! Si exact asa cum banuiam,in loc sa-mi spui ceva concret, iarasi ai bagat-o pe aia cu fiabilitatea Americana E tipic: nu esti in stare sa vii cu ceva concret ,si atunci incerci sa-ti acoperi prostia , apucandu-te sa zbieri ca masinile americane ies pe primele locuri, cand e vorba de fiabilitate.Daca eram @ivanov, te faceam de toata jena .Bagam treaba cu fiabilitatea japoneza.Pentru mine audi(da nu vedi) este in aceeasi clasa cu jeepurile tale.Le iau de noi si le tin 3 ani sau 100 000 de km. Ce viata faina poti sa ai! Ar fi curios de vazut ce coloana vertebrala ai! In nici un caz , ca este dreapta. Hai, fugutza repede , ca se raceste tzapina, montanier ce esti. @Vianu, nu te mai agita! @automarket are din nou traffic marit.Pe mine chiar ca ma distreza fanul asta American.Unde-s doi sau trei ,mai incap si altii,

  • Mitica Blajinul, luni, 07.09.2015 21:49

    http://www.autoguide.com/auto-news/2013/02/are-american-cars-reliable-and-does-it-even-matter.html Ia si citeste daca poti.Si incearca sa intelegi.Chiar si masinile europene stau mai prost cu fiabilitatea decat cele americane. iar ale japoneze stau mai bine decat shit box-urile tale. Asculta un mare secret: Dodge Journey este un MPV. Nu are nimic in comun cu minivanul, asa cum nici tu nu prea ai nimic in comun cu fenomenul auto.Ceva concret, pe cand? Ca doar ai experientza! Duh !!!

  • @mitica, marţi, 08.09.2015 01:17

    In visele tale masinile americane stau mai bine la fiabilitate :)) Asta e maxim! Cate masini americane ai avut tu? In familia mea au fost 2 si cam atat , dupa le-a mai cumparat strabunicul.

  • mihnea, marţi, 08.09.2015 07:51

    @Sam: nu te mai chinui. Cand vin cu argumente gen "in 2005 Jeep-urile erau prost finisate" - deci in perioada Chrysler " si asta inseamna ca sunt si acum"..ciii sa le ceri. Cainii latra si Jeep produce masini bune, aia e. Dar Subaru cum are materialele in interior si tractiunea 4X4? Vezi XV. De Audi..ce sa mai zic: e un filmulet in care unul din ingineri explica, la nou A4, cum a revolutionat aerodinamica: a mutat piciorul oglinzii la terale pe panoul usii (ca Fiat Grande Punto in 2005). Ce sa le ceri!

  • Mitica Blajinul, marţi, 08.09.2015 21:31

    Vezi ca tractiunea aia de la Subaru , nu este 4x4

  • mihnea, marţi, 08.09.2015 23:06

    Exact ce spuneam, isi dau cu parerea toti neavenitii. @mitica: la xv, tractiunea e 4X4 http://www.subaru.com/vehicles/xv-crosstrek/models-specs.html http://www.autocar.co.uk/car-review/subaru/xv http://www.subaru-xv.com/technology1.php

  • Mitica Blajinul, miercuri, 09.09.2015 11:17

    http://www.briggssubaru.com/blog/four-wheel-drive-vs-all-wheel-drive-in-snow/ Poate reusesti sa intelegi ce am vrut sa spun. Nu este 4x4. Citeste si daca intelegi , vei vedea diferenta!

  • Mihnea, miercuri, 09.09.2015 15:30

    Da, ai dreptate, scuza-ma, nu e tractiune 4X4, e tractiune pe toate rotile. Daca avea 6 roti, ar fi fost 6X6. Pacat ca are doar 4 roti. Sau pui si roata de rezerva la socoteala?